Gândul de duminică

(Sursă imagine: Facebook)

Advertisements

Ce mai zic copiii

– Cum îi merge noului tău frăţior, Mihai? întreabă învăţătoarea.
– Lui îi merge foarte bine, dar mă tem că mama are de gând să-l vândă.
– Cum aşa?
– Păi… în fiecare zi îl cântăreşte.

Se întoarce copilul după prima zi de şcoală şi le spune părinţilor:
– Gata! La şcoală nu mă mai duc!
Părinţii întreabă:
– De ce?
La care copilul răspunde:
– De scris nu ştiu! De citit nu ştiu! Şi nici nu-ţi dau voie să vorbeşti!

– Ce înseamna parazit? întreabă profesorul.
– Ăăă…
– Poți să-mi răspunzi cu cuvintele tale, îl încurajează profesorul pe elev.
– Ceva care stă pe spatele altuia.
– Foarte bine! Poți să-mi dai un exemplu?
– Ghiozdanul.

Un copil mergea pe stradă plângând. Un preot l-a văzut și l-a întrebat:
– Ce ai, copile? De ce plângi?
– Păi… mama mi-a dat 100 de lei, iar eu i-am pierdut! răspunse copilul.
Preotul i-a dat copilului 100 de lei, să nu mai plângă. Dar, după ce băiatul a primit banii, a început a plânge și mai tare.
– Acum de ce mai plângi? îl întrebă preotul
– Păi dacă nu pierdeam cei 100 de lei, acum aveam 200 de lei! răspunse copilul.

(Sursă imagine: Little Oaks Academy)

Gândul de duminică

(Sursă imagine: Facebook – God on your side)

Fericirea…

De ce căutăm fericirea în lucruri materiale, când ea se află în noi, adânc ascunsă în sufletul nostru?

De ce fugim după fericire, adunând tot mai multe și manipulând oamenii ca să ne fie nouă bine, când ea vine singură, dăruind, fiind mulțumitori și iubind oamenii?

De ce credem că fericirea înseamnă o viață fără griji și fără necazuri, când poți fi fericit și în mijlocul necazurilor – dacă ești recunoscător pentru ceea ce ai deja și cauți să înveți ceva din împrejurarea prin care treci?

Fericirea își are originea în suferință și, oricât de mult am dori să trăim numai în fericire, este absolut imposibil, întrucât, fără suferință, aceasta niciodată nu-și va arăta miraculosul său spectru. (Sorin Cerin)

Cea mai mare parte a fericirii sau mizeriei noastre depinde de dispoziția noastră și nu de circumstanțe. (Martha Washington)

Fericirea stă în lucrurile mici: un răsărit de soare, un cântec de greiere, o floare scăldată în rouă, un râu care șerpuiește printre stânci, o carte bună, zâmbetul cuiva drag… Și câte astfel de minuni am putea găsi în drumul nostru dacă n-am fi ocupați peste măsură cu alte lucruri, care nicidecum nu ne aduc fericirea.

Fericirea supremă în viață este convingerea că suntem iubiți, iubiți pentru noi sau, mai curând, în ciuda noastră. (Victor Hugo)

Credem că dacă adunăm tot mai multe, vom fi mai fericiți, și de fapt ne trezim tot cu sufletul gol și mereu cu mai multe dorințe neîmplinite. Am uitat un principiu vechi de când lumea: ”Este mai ferice să dai decât să primești.” (Biblia – Faptele Apostolilor 20:35) Vei fi fericit când dai din timpul tău și resursele tale pentru a ajuta pe cineva, pentru a fi lângă cineva, pentru a aduce o rază de soare în viața tristă a cuiva. Vei fi fericit când petreci timp de calitate cu cei mai apropiați și lași pentru ei alte lucruri ”foarte urgente și importante.” Vei fi fericit când dai un bănuț, sau poate mai bine ceva de mâncare, unui cerșetor amărât de la colțul străzii.

Bine de cei care, oricât ar fi de săraci, își au dorințele lor cinstite din care își fac o trainică fericire. (William Shakespeare)

Fericirea este ceva care se multiplică atunci când este împărțit. (Paulo Coelho)

Omul cel mai fericit este acela care face fericiți pe cat mai mulți oameni. (Denis Diderot)

Vei fi fericit când Îl ai în suflet pe Dumnezeu și, în tot ce faci, te conduci după acest principiu: viața ta să-I fie pe plac Lui și să fie de folos omenirii. ”Fericirea mea este să mă apropii de Dumnezeu.” (Biblia – Psalmul 73:28)

Ferice de oricine se teme de Domnul și umblă în căile Lui. (Biblia – Psalmul 128:1)

P.S. Să nu credeți că v-am ”predicat”, ci, în primul rând, am căutat să mă conving pe mine însămi de niște adevăruri esențiale. 🙂

(Sursă imagine: damaideparte.ro)

Gândul de duminică

(Sursă imagine: Facebook)

Noroi și stele

Un tânăr soldat s-a căsătorit și și-a dus soția cu el în unitatea plasată în deșertul Californiei. Din momentul în care a ajuns acolo, ei i-a displăcut complet acel loc. Temperatura era insuportabilă, nisipul era spulberat peste tot și singurii lor vecini erau indienii care locuiau în satul cel mai apropiat.

Cel mai rău era însă faptul că era singură, pentru că soțul ei era plecat mai tot timpul. Într-un final, i-a scris mamei sale:
“Urăsc locul ăsta! Vreau să vin acasă!”

Mama sa i-a răspuns cu următoarele cuvinte:
“Doi prizonieri priveau printre zăbrele. Unul vedea noroi, altul vedea stele…”

Tânăra soție a înțeles mesajul și s-a hotărât să caute propriile stele. A început să învețe tot ce se putea despre deșert, limba indienilor, folclorul și tradițiile lor. A ajuns atât de preocupată de munca sa, încât a scris o carte care a avut un succes enorm.

Nu deșertul, nici indienii, ci schimbarea atitudinii sale a transformat o experiență mizerabilă într-una plină de satisfacții.

(Autor: necunoscut
Sursă imagine: Blogul Bisericii Baptiste Harul Valdemoro)

Gândul de duminică

(Sursă imagine: Facebook – Blessed by God)