Jenny era o fetiță frumoasă de cinci ani. Într-o zi, în timp ce era în magazin împreună cu mama ei, a văzut un colier de perle false, care costa 2,5 dolari. Cât de mult și-l dorea… așa că mama i l-a cumpărat.
Jenny își iubea perlele! Le purta pretutindeni: la grădiniță, când dormea și când ieșea cu mama ei. Jenny avea un tată care o iubea foarte mult și îi citea mereu povești, înainte de culcare. Într-o seară, după ce i-a citit povestea, tatăl a întrebat-o:
– Jenny, tu mă iubești?
– O, da, tată!
– Atunci dăruiește-mi mie perlele tale.
– O, tată, nu perlele! Nu pot să ți le dau! Dar ți-o dau pe Rosita, păpușa mea preferată. E bine, tata?
– O, nu, fetiță, lasă, nu contează.
O săptamână mai târziu, tatăl a întrebat-o din nou:
– Jenny, tu mă iubești?
– Da, tată, știi cât de mult te iubesc!
– Atunci dă-mi mie perlele tale.
– O, tată, nu perlele! Dar ți-l dau pe Lazos, calul meu de jucărie. Este preferatul meu, tata…
– O, nu, fetițo, lasă… somn ușor!
După câteva zile, când tatăl intră în camera ei să-i citească povestea, Jenny stătea pe pat și, cu tremur în voce, i-a zis:
– Ia, tata!
Și i-a întins mâna în care se afla prețiosul colier. Tatăl cu o mână a luat colierul și cu cealaltă a scos din buzunar o cutiuță de catifea albastră, în care erau perle adevărate. Le păstrase acolo, așteptând ca Jenny să renunțe la acel colier ieftin, ca să-i poată oferi unul de valoare.
Așa e și cu Tatăl nostru ceresc. El așteaptă ca noi să renunțăm la lucrurile fără valoare din viața noastră, pentru ca El să ne dea comori neprețuite.
(Sursă imagine: Bloomsbury Manor)
Micii noștri prieteni sunt pregătiți să ne descrețească din nou frunțile. 🙂
