Un nou antagonist

Vorbeam zilele trecute de un vechi prieten revenit din Germania, numai de bine. Dar comportamentul lui din ultimele zile mă determină să îl bârfesc și să râd de el la greu, știu că nu e frumos, dar trebuie să mi-l scot și eu de la suflet cumva. Mi s-a spus să îl pun într-o cutiuță și să îl las în trecut, să nu mă mai gândesc pur și simplu la el, să nu mai vorbesc despre el. Dar îmi pare rău, eu nu funcționez așa! Și dacă tot mă ajută scrisul și muzica să îmi fac ordine în gânduri, iată, îi voi dedica un articol și un playlist numai lui – știu că nu vor ajunge la el, dar mă vor ajuta pe mine și îl vor face de sfânta minune în fața voastră, prietenii mei de pe blog, ca să nu râd singură. 🙂

Am crezut că, după ce trecem peste tot ce s-a întâmplat, ne vom înțelege la un moment dat ca frații, sau măcar vom fi prieteni, mai apropiați dacă se apropie și el de prietena pe care i-am recomandat-o, sau măcar prieteni mai de la distanță cum eram înainte. Dar nicio șansă, nu și-a atins scopul pe care îl avea cu mine, oricare ar fi fost acela, nu mai vrea deloc să aibă de a face cu mine! A părut la un moment dat preocupat de ce a făcut el, dacă a greșit cu ceva, și atunci am zis că merită să-i dau niște explicații, că tot de la niște gesturi necugetate de ale lui a pornit totul. E drept că eu am fost cu exagerările, dar în niciun caz nu m-aș fi repezit la el din senin, nu procedez niciodată astfel, aștept să-mi treacă toate ”năzărelile” :))

Deci… am încercat să îi scriu pe Facebook, de pe alt cont, că eram de mult blocată pe al meu, am rugat o prietenă comună să îi spună ce am de gând să fac, am printat mesajele la sugestia ei și le-am transmis sorei lui. Absolut nimic nu a avut efect, nu vrea și gata :)) Deci nu l-am cunoscut așa înainte, părea cu totul altfel. Se pare că acum i-a căzut masca, sau mi-au căzut mie ochelarii prin care îl vedeam 🙂

Nu-i nimic, că eu păstrez ”epistola” pe care i-am scris-o, așa o numesc eu. Am împărțit-o și pe capitole și versete ca în Biblie, totul structurat, cronologic, să priceapă și proștii :)) Și e plină de sfaturi și predicuțe amestecate cu glume, cum mi-e stilul. Dacă nu vrea să o citească el, o mai recitesc eu uneori și râd și mă minunez singură ce deșteaptă si amuzantă sunt :)) Dacă el se crede irezistibil, acuma să mă laud și eu cu ceva 🙂 Și când am chef să râd de fața lui, că are asupra mea un efect de clovn, chiar dacă stă serios, intru pe conturi false de social media și mă uit ce a mai postat. Ce dacă m-a blocat, se pune el cu domnișoara programator :)) Poate îi sparg și conturile dacă îmi prind mintea, dar oricum nu merită efortul. Nu știu dacă vede când mă uit pe statusurile lui, nu prea cred, dar dacă vede, sper să își închipuie că are o vreo admiratoare secretă 😉 Și cu timpul, când mă voi sătura de râs, voi renunța și la aceste acțiuni.

Deci nu a fost și nu va fi niciodată fratele meu, e doar un biet antagonist, ca și prietena cu energiile negative. Am zis eu la un moment dat că au venit doi blonzi să producă haos în viața mea. Blonda a plecat, blondul e pe ducă de asemenea, cică se pregătește să plece în SUA, habar nu am dacă definitiv sau pe ce perioadă, dar nici că mă mai interesează.

Și prietena cu care aș fi dorit să-l cuplez… altă antagonistă. De ea am fost cea mai apropiată și avem ani de prietenie în spate, dar totuși ea mi-a făcut cea mai urâtă fază. Intenționat mi-a nenorocit o relație, dar pe care am reparat-o eu de curând, sau cel puțin așa sper, și în procesul de reparații am folosit povestea cu blondul pentru puțină atmosferă :)) Nu aveam de gând să procedez așa, dar asta a ieșit până la urmă, no spuneți voi că nu mă pricep 🙂

Și să încheiem cu un playlist dedicat domnului blond care se crede ”idolul femeilor” :))
Farewell my so called love – YouTube

Love is in the air

Zilele acestea domnul Petru Racolța scrie despre iubire într-o veselie, eu cred că e profet fără să știe. 🙂 Uite că m-a inspirat și pe mine să scriu o ”poezie în proză”, mai fac din astea câteodată, că eu sunt prozaică de felul meu, dar câteodată se mai strecoară în scrierile mele câte un moment poetic :))

Așa deci… domnul Petru scrie metaforic, dar ce scrie dânsul se întâmplă cam literal în viața mea. Deci nu înțeleg cum le nimerește :)) Și am zis să îi completez și eu munca perfecționând o listă cu piese muzicale pe tema dată. Le colecționez de mult timp, din câte îmi amintesc un coleg de blogăreală a cerut o dată ajutor cu muzica pentru nunta unui prieten. Și atunci aveam o listă cuprinzătoare, dar între timp s-au adăugat altele și altele.

Așa se manifestă la mine romantismul, prin muzică și multe dintre lucrările mele. Și casa ziceam într-un timp că vreau să o mobilez în stil vintage. Până la urmă, cu mobila și decorațiunile făcute de mine, care încă sunt în lucru, a ieșit o combinație interesantă de stil clasic cu romantic și modern, dar și accente vintage, retro și shabby-chic. Cu poeziile nu mă am, îi las pe alții mai talentați. Metaforele mele despre relații sunt foarte pragmatice, cred că ați văzut asta și în postările anterioare. 🙂 Iar playlist-ul de mai jos are de toate: și romantice, și pragmatice, pentru toate gusturile. Poate mă luați DJ pe la nunți, dacă tot sunt talentată la artă, păi la toate artele să mă bag 😉

Love is in the air – Youtube

Noi perle… de ale băieților

Sigur nu vă mai amintiți de colegul meu de la școala duminicală, am scris demult despre el. Dacă doriți să recitiți ce zicea când era mic, uitați aici:
https://gandurideprimavara.wordpress.com/2015/05/15/copiii-spun-lucruri-traznite-partea-iii/

Noi doi eram mereu personajele principale la toate scenetele, eram cumva cei mai buni actori. Acum el locuiește în Austria, dar mai vine să-și viziteze rudele din România și de fiecare dată avem parte de un adevărat spectacol de teatru. :)) Între timp s-a apucat de scris poezii, așa că vine în fața bisericii mereu cu alte și alte momente: recită poezii scrise de el sau de alții, predică, dar tot ce face este realizat în modul cel mai teatral cu putință. Am zis la un moment dat că ar trebui să facem turnee amândoi, eu pe stand-up comedy și el pe teatru 🙂

Între timp s-a întors din Germania un vechi prieten tot din biserică, de asemenea amic cu cel de mai sus. Acesta e cu ”loviturile” scurte și la obiect, sau nu știu cum să le zic. De exemplu, a avut ceva probleme cu niște țigani și toată situația a rezumat-o în câteva cuvinte: ”Ooof, frații mei bruneți!” El e blond, apropo :)) Cu altă ocazie, în loc să spună că e obosit, a zis ceva mai plastic: ”Mi s-au muiat cocenii.” Iar când eu m-am zăpăcit puțin cu ocazia morții mamei și am crezut despre el mai multe decât trebuia, mi-a trântit-o și mie: ”Rupe filmul, Narcisa, că nu sunt interesat, mi-am găsit altă fată!”.

A tot amânat să-mi spună asta, a crezut că mă jignește, dar a aflat după aceea de la mine că putea să mă ”jignească” de la bun început, că eu sunt obișnuită cu apucăturile băieților și chiar am preluat multe de la ei. În prima fază nu mi-a picat bine ”lovitura” și m-am enervat, mai ales că nu mi-a aplicat-o direct, ci prin doi intermediari: sora lui și nepoata mea, care sunt prietene. Dar apoi am început să râd de penibilul situației: ia uite ce mesaj mi-a transmis prin ”telefonul fără fir”, să rup filmul 😀 Mă și vedeam luând o rolă de film și făcând-o bucăți de nervi, sunt în stare :))

Și ca să nu mă las mai prejos, mai ales că acum îl consider ca pe fratele de vârsta mea pe care nu l-am avut niciodată, (semănăm la figură, la apucături, pasiuni, uneori și la modul de a ne îmbrăca, chiar vocile și modul de a vorbi ne seamănă), i-am întors-o: ”Eu am rupt filmul, tu fă bine și sparge tiparele, lasă fetele nepotrivite cu care ai avut până acum de a face și ia-ți una mai de Doamne-ajută!” Dacă tot e vorba de distrugere, apăi distrugere în masă să fie 😀 Și în caz că nu reușește singur să spargă tiparele, m-am oferit să îl ajut, ca o soră bună ce sunt. I-am sugerat-o pe o prietenă care de ani de zile îmi face aceleași faze ca și el: nu îmi răspunde la mesaje când nu are chef de mine, și are o față copilăroasă și haioasă la fel ca el, de îmi vine să râd și când stă serioasă. Și nu mai dau detalii, se potrivesc ei în multe aspecte. Nu m-am mai ocupat de ”match-making” până acum, cred că e prima și ultima dată, dar dacă amândoi vor, eu chiar cred că i-am nimerit 😉

Și acum să închei cu perla unui băiețel scump pe care l-am cunoscut de curând: mi-a spus ”Ghiocel” în loc de Narcisa. 🙂 Mi-am mai auzit diverse nume de floare până acum, dar toate au fost feminine. Cred că m-a simțit copilul ce ”băiețoi” sunt, chiar dacă nu arăt 🙂

Amintiri din concediu și de după

V-am promis că vă voi arăta minunăția de loc în care am fost în concediul de Paște, apoi m-am întors de încă două ori să mai lucrez – sau mai bine zis să mă încarc, să admir peisajele și să mai și lucrez câte ceva 🙂 Vă las și pagina de Facebook, în caz că vă interesează o vacanță sau o partidă de pescuit:
Zona agrement Valea Căprioarei
Este un complex cu o cabană mare cu sală de mese și locuri de cazare, plus patru căbănuțe de 2 sau 3 persoane.

Și acum las pozele să vorbească de la sine 🙂

Am făcut mult mai multe fotografii, în diverse stadii ale zilei și ale vremii, am și filmat, dar nu am cum să vă arăt tot. Va trebui să mergeți să vedeți la fața locului. Doar câteva căprioare care au trecut rapid prin zonă nu s-au lăsat prinse de obiectivul meu hiper-activ 🙂

Povestea prietenei cu energii negative

Sper că nu îmi citește blogul prietena mea care mi-a fost alături doar 2 luni, cred ca a fost cea mai scurtă și mai intensă prietenie de care am avut parte in viața mea. Ea are 40 de ani, eu 38, amândouă singure, dar firi total diferite. O prietenă comună din prima companie în care am lucrat s-a gândit să ne facă legătura, iar eu n-am prea vrut la început, că doar mai am prietene, dar până la urmă am zis să încerc. Și după aceea rău mi-a părut, dar prefer să consider tot ce s-a întâmplat ca o experiență de viață din care am mai învățat ceva.

Prima dată când ne-am întâlnit, am crezut că ne vom înțelege tare bine, păream să avem aceeași viziune asupra vieții și cumva un mediu familial asemănător. Ea singură la părinți și cam neglijată de ei, eu cea mai mică dar am rămas fără tata la 17 ani și mulți ani am avut grijă de mama bolnavă – cumva amândouă nu am primit de la părinți tot ceea ce aveam nevoie pentru dezvoltarea noastră armonioasă. Ea singură într-un apartament și având o mașină, eu singură la casă și cu mașină. Dar apoi au ieșit la iveală și diferențele: eu cred în Dumnezeu, ea crede în ”Divinitate” care constă de fapt într-un amalgam de idei și religii. Eu Îl caut pe Dumnezeu cu inima sinceră, ea ca să Îi dea un bărbat. Ea e negativistă și supărată că e singură, eu optimistă și încerc să pun pe primul loc avantajele faptului de a fi singură.

Pe parcurs au apărut și mai multe diferențe: fiind singură la părinți, credea că totul i se cuvine și încerca să mă ducă în concediu cu ea, să nu meargă singură. Între timp murise mama, eram stresată, încercam să-mi revin pe linia de plutire, dar nu părea să înțeleagă, insista să mergem în concediu. Am amânat-o până m-am simțit eu în stare să plec de acasă. Dar și înainte de plecare ce mi-a făcut… După ce că eu mergeam cu mașina și am fost gata la timp, ea mai avea ceva ședințe la serviciu și nu reușea să își termine bagajele, de parcă nu le-ar fi putut face cu o seară înainte. Și se lăuda singură că lucrează în logistică și se pricepe la organizare. Păi îmi pare rău, domnișoara programator a organizat-o pe ea: i-am ridicat o comandă, i-am făcut niște cumpărături, i-am așezat bagajele mai bine în mașină.

În excursie a făcut numai figuri, că nu e mulțumită de condițiile din cabană, că nu poate dormi de mine noaptea când merg la baie, că dimineața o deranjez când mă trezesc devreme și mă pregătesc să dau o raită prin natură. Iar eu făceam tot ce puteam ca să fie bine, deși eram obosită și ca vai de capul meu, îi aduceam cafea de la sala de mese că așa voia ea, nu făceam duș seara târziu cum aș fi dorit ca să nu o deranjez, și totuși nimic din ce făceam nu era apreciat. Ba încă îmi găsea altă și altă vină: că mă gândesc numai la mine și nu sunt atentă la nevoile ei, că vorbesc prea mult și o încarc cu problemele mele, că eu nu știu să spun cuvinte de apreciere pentru ce face pentru mine. No spuneți și voi cine avea dreptate, așa cum mă cunoașteți acum din postările mele 🙂

La un moment dat am început eu contra-atacul: i-am spus că e ca mama mea, ale cărei nevoi primau mereu, deși eu puteam să mor lângă ea. Și acum, mama s-a dus și eu aveam și încă mai am niște simptome serioase de stres post-traumatic, iar frații și prietenii mi-au dat indicații să îmi văd în primul rând de mine, deci am și eu o dată în viață dreptul să fiu egoistă. Și că eu am fost singură atâta timp pentru că am avut grijă de mama, de acum înainte posibil nu voi mai fi singură. Dar ea e singură pentru că nu e atentă la nevoile celor din jurul ei și se gândește numai la ea, și în prietenia asta eu trebuie să-mi duc poverile tot singură și mă mai încarcă și ea cu ale ei.

Între timp îmi făcusem și iluzii legate de un vechi prieten de familie care e de vârstă cu mine și tot neînsurat, a făcut și el niște gesturi și nu și-a dat seama, iar eu, având nevoie cumva de un umăr pe care să plâng, mi-am creat în minte un întreg scenariu și i-am scris și lui ceva frânturi din el, de l-am derutat complet :)) I-am povestit și prietenei pe măsură ce s-au desfășurat lucrurile, la început m-a crezut, apoi a început să-și dea seama că ceva nu e în regulă și după ce eu am realizat că nu am nimic cu el, m-a somat cumva să nu mai vorbesc despre el. Dar în capul meu problema nu se putea rezolva atât de ușor, eu trebuia să îmi refac prietenia de dinainte cu el și, vorbind cu ea, îmi mai făceam ordine în gânduri. I-am zis că nu mă ajută deloc dacă mă oprește să vorbesc, mă voi abține cât voi putea și după aceea voi vorbi încă și mai mult, că am nevoie să mă descarc. Dacă nu vrea măcar să mă asculte, după câte am făcut pentru ea (am ajutat-o și la curățenie în apartament și i-am împrumutat două obiecte de care a avut nevoie), măcar sa fi venit cu mașina ei și să fi plecat în momentul în care simțea că totul e prea mult pentru ea. Dacă a vrut să profite de bunătatea mea, a trebuit să mă suporte, practic i-am stricat concediul, dar și ea mi l-a stricat mie :))

Ei, nu-i nimic, că am întâlnit niște proprietari cumsecade ai complexului de cabane și m-am înțeles cu unul dintre ei, după ce o duc pe prietena mea acasă, să revin și să mai lucrez de acolo. M-am delectat cu niște peisaje superbe și am făcut o grămadă de poze, vă voi arăta minunățiile într-una din postările viitoare. I-am prins pe proprietari și pe prietenii lor în două seri la grătar, dar n-am vrut să stau cu ei că nu mânănc grătar seara și aveam nevoie de liniște. Prietena mea m-a apostrofat de acasă că sunt nepoliticoasă cu bărbații, eu i-am zis că i-am refuzat politicos și am mai și glumit cu ei 🙂 Cred că era invidioasă :)) Dar nu-i nimic, știe locația, îi cunoaște pe proprietari, oricând poate merge să fie vedeta serii la un grătar, fără necioplita de mine care să mai strice treburile pe acolo 😛

Și după cum ziceam în postarea trecută, a mai apărut cineva la orizontul meu, dar totul e încă neclar. Totuși de aici a pornit ruptura cu prietena mea, că mi-a dat niște indicații prețioase, după părerea ei, dar eu eram deja sătulă de lecțiile ei și am intervenit cu un nou contra-atac și i-am spus că nu gândește practic deloc, că eu sunt în situație și judec lucrurile mai bine. Și atunci a zis, în sfârșit, că s-a săturat de energiile mele negative pe care le tot împrăștii asupra ei și nu mai vrea să vorbească deloc cu mine. Doamne, Îți mulțumesc că m-ai scăpat de așa o prietenă, mai bine un dușman decât ea 😛 Ce energii negative împrăștii eu, oare că am contrazis-o mereu? Sau optimismul meu se vede negativ în lumea ei, că e tare pesimistă, cum ziceam. Sau i-oi fi transmis fără să vreau ceva de genul: ”Jos labele de pe prietenii mei” :)) Cine mai știe ce e în capul ei? Mai nasol e că ea consideră că nu are ce învăța de la mine și tot ce s-a întâmplat numai a supărat-o rău și atât. Trageți voi concluziile moralizatoare de aici 🙂

Perle despre măritat :))

Am ajuns la colecția de perle despre un subiect ”fierbinte”, mai ales pentru mine. Oricât aș încerca să mă feresc de el, nu mă lasă alții care vor să mă mărite sau să-mi dea sfaturi nesolicitate, și până la urmă, uneori, ajung să mă gândesc și eu obsesiv la acest subiect. De când eram mai tânără m-au plictisit discuțiile despre măritiș dintre fete, eu sunt o fire mai practică și mă gândeam: ”Până nu pot face nimic concret în domeniul acesta, la ce să-mi tot bat gura?”

Și așa mi s-a spus ”Tace și face” de către un grup de tineri care m-a văzut într-un local la masă cu vreo 4 băieți și doar încă o fată 🙂 Bine că una dintre fetele din grup era cât de cât prietenă cu mine și a avut curajul să-mi spună. Și atunci eu i-am explicat situația: cei 4 erau toți frați și erau ceva rude cu cumnatul meu din Austria, fata era o prietenă de a lor. Veniseră în vizită în România, cu puțin timp înainte am fost la o nuntă în familie, acum ne-au invitat și pe mine și pe fata asta să ieșim undeva. La un moment dat cred că sora mea sau vreun văr din partea soțului a sugerat ceva între mine și unul dintre cei 4 frați, dar mie mi se părea penibil, fiind deja rudă cu ei, chiar dacă numai prin alianță. Și i-am zis prietenei din grupul respectiv: trebuia să îmi scriu pe frunte ”Suntem rude”, ca să vă lămuriți toți :)) Poate fata a transmis mesajul mai departe, poate nu, dar eu sunt cu conștiința curată, că până la urmă ce am făcut de fapt? 😉

Aceeași fată care mi-a transmis ”porecla” dată de grupul respectiv (apropo, mi se potrivește foarte bine în orice domeniu), altă dată la o nuntă mă ținea de povești despre măritat și eu am început să casc. S-a mirat cum de mă plictisește un subiect atât de important 🙂 Și i-am zis aceeași idee de mai sus, apoi am spus că mă plictisesc nunțile în general și asta era una dintre cele mai seci și mai obositoare: doar muzică și povești, nimic organizat care să mai destindă atmosfera, și a durat până la 12 noaptea. A fost un supliciu pentru mine, am zis că eu nu voi chinui niciodată oamenii cu nunta mea, mai bine nu mai fac deloc 🙂

E un predicator pe care îl apreciez foarte mult, dar când ajunge la subiectul căsătoriei, eu zic că mai dă câteodată și cu bâta în baltă, mai ales când vorbește despre fete 🙂 Am auzit de la una din surorile mele că a fost invitat la o conferință de tineri și printre altele a spus: ”Unele fete atâta se învârt cu mașina prin parcare, căutând locul perfect, încât nu mai găsesc loc decât la cele pentru handicapați.” Am râs de să cad pe jos când am auzit comparația :)) Și am zis: ”Eu nu parchez niciodată pe locurile de handicapați! Dacă nu mai găsesc loc de parcare, mă enervez și mă duc acasă!”

Eram și eu de față când i-a scăpat predicatorului altă perlă: ”Unele fete stau în gară și trec trenurile pe lângă ele, iar la final nu mai vine niciun tren și ele Îl întreabă pe Dumnezeu de ce nu le-a purtat de grijă.” Iar a nimerit-o :)) Eu am zis: ”Hmmm, într-un tren se pot urca mai multe persoane, nu doar una, că doar nu am trenul meu personal.” Și sora mea cea mai mare, altă ”burlacă”, s-a băgat și ea pe fir: ”Eu nu mă urc în orice tren, ci în trenul pentru care am bilet!”

Mai târziu am vorbit personal cu predicatorul, că e și un fel de psiholog, și din nou aceeași concepție: ”Tu și sora ta cea mai mare mereu respingeți băieții.” Eu i-am întors-o de data asta: ”Lăsați, că la fel am auzit și de la fratele meu, ba încă mai interesant spus, că mama ne-a făcut pe amândouă între borcanele cu murături.” :)) Nu zic nimic de sora mea, dar în cazul meu văd că lumea nu înțelege un fapt: am un mecanism natural de apărare față de toți cei nepotriviți 🙂 E drept că sunt cam dură, dar depinde și de modul în care sunt abordată: singura cerere clară în căsătorie, pe care am primit-o, am tratat-o cu cel mai mare respect și am încercat ca respingerea să fie cât mai puțin dureroasă. Trebuia să fie respingere, pentru că nu simțeam absolut nimic față de băiatul respectiv, deși îl cunoșteam de ceva timp. Eu am făcut greșeala să îl întreb ce mai face, că lucra în Italia și nu îl mai văzusem de mult timp, eu a trebuit să repar ”furtuna” pe care am creat-o. Și de aici am înțeles că nu numai fetele își fac gânduri aiurea, trebuie să fiu mult mai atentă cum mă port.

Și tot legat de tren, vorbeam o dată cu ”omologul meu masculin”, Narcis, dintr-o familie de alți comici din biserica noastră. Și îi povesteam de un exemplu pe care l-am auzit, cum o fată a primit un mesaj, ca din partea lui Dumnezeu, că băiatul la care se gândea și nu era lămurită ce să-i răspundă, e ultimul tren, altul nu va mai veni. Și nu are Narcis ce lucra: ”Și de la cine a venit mesajul, de la tatăl la tren?” :))

Apoi ce să mai zic de sfaturile care se contrazic singure: unii îmi zic să mă mărit, alții îmi zic că ar fi mai bine să nu. Primul caz e al unui prieten al părinților mei, din SUA, față de care am avut un mare respect, dar care a cam gafat-o la subiectul acesta. Trecusem de 30 de ani și mă întreba la telefon că nu mai mărit, iar eu am zis că nu mă înghesui. Și el răspuns: ”Păi cum nu te înghesui, că e timpul?” Am cam lăsat respectul la o parte când i-am zis: ”Lăsați, că știe Dumnezeu când e timpul pentru fiecare.”

Nu s-a lăsat și a încercat a doua oară, când a venit în România să o viziteze pe mama: ”Eu tot aștept să mă chemi la nuntă!” Eu: ”Puteți să așteptați!” – ca și când: nu mă supăr. Între timp s-a dus și el, s-a dus și mama care mă voia măritată, dar mă voia și 100% pentru ea, nu se putea hotărî – acum n-oi plânge eu că nu le-am putut îndeplini dorința 🙂

Iar altă prietenă măritată de tânără, trecută de 50 de ani, m-a sfătuit să-mi iau gândul de la căsătorie, dacă tot am 38 de ani. Nu i-am răspuns ei, dar m-am gândit: ”Mi-aș lua gândul, că ar fi mult mai simplu, dar văd că nu reușesc. Și până la urmă, cine e ea să-mi spună să-mi ia gândul la 38 de ani? Nici la 58 n-ar avea acest drept.” Oricum a rămas pentru mine pentru totdeauna: ”sora ia-ți gândul”. Voi avea eu grijă să îi reamintesc ce a zis dacă o voi chema vreodată la nunta mea :))

Nici cumnatul meu din Germania nu se lasă mai prejos, mă întreba zilele trecute cum e pe unde eram plecată și dacă mi-am găsit jumătatea. I-am zis că e cam pustiu, că așa am nevoie eu să mă relaxez, și că nu am nevoie de jumătate, sunt deja completă, iar faza cu jumătatea e doar o legendă. La asta nu a mai avut replică 😀

Doar una dintre surorile mele e mai practică, la fel ca mine. S-a măritat la 20 de ani și a zis să nu fac la fel ca ea, ci să-mi trăiesc tinerețea până la 30 de ani. Eu am zis: ”Dar cine mă mai ia la 30 de ani?” Ea: ”Se găsește, nu-ți fă tu griji.” Așa că i-am urmat sfatul, fără să vreau, și mi-am trăit tinerețea, dar am și suferit din greu alături de mama, și am lungit-o până la 38 de ani, că mama nu știa de planurile noastre :)) Și o mai lungesc dacă trebuie până la 40, 50 etc. că filmul ”The intern” dă speranțe și pentru pensionari :))

Dar totuși, de ce ți-e frică nu scapi :)) Mai zilele trecute combăteam o idee pe blogul domnului Petru Racolta: ”Două persoane inteligente nu se pot îndrăgosti niciodată între ele. Dragostea adevărată necesită minim un idiot.” Și am zis că inventez eu o nouă zicală: ”Două persoane inteligente nu se pot îndrăgosti niciodată între ele prea ușor. Până dau de dragostea adevarată, fiecare are parte de o gramadă de idioți.” Nu pot să vă spun nimic concret deocamdată, sunt doar gânduri și idei, sentimente și bănuieli, semne care conduc toate în același loc, un fel de ”toate drumurile duc la Roma”. Vă voi anunța când voi ajunge chiar la Roma :))

Povești cu și despre nume

O poveste întreagă în familia mea, familia Mironese, e cea cu numele, care de la tata a pornit, chiar cu numele de familie, care originar era Mironesi. Cand a ajuns tata în Hunedoara sau în Sibiu, nu mai știu exact, cei de la starea civilă i-au greșit numele și au pus E la sfârșit. Acum noi cei de la Sibiu suntem mai șmecheri decât cei care au rămas la Suceava, că numele nostru sună italian 🙂

Cred că tata a început să comenteze cu privire la nume deja de la primul copil, mama voia Daniela Simona și tata a zis că Simona e nume de artistă. Dar până la urmă se pare că a cedat, ca așa i-a rămas numele surorii mele celei mai mari.

Iar la a doua fată, mama a vrut să-i pună numele Dina și de data asta tata n-a mai cedat, că ce personaj negativ a fost Dina în Biblie? Așa că sora mea a devenit Cornelia.

A treia soră, Gabriela, cred că trebuia să fie Debora, dar tata a zis că nu-i trebuie fată pe care să o cheme Debaraua :)) Sau povestea asta a fost tot la a doua soră, asta nu mai știu.

Când se pregătea să vină al patrulea copil, tata a spus: “Dacă și asta mai e fată, îi punem numele Cleopatra!” Din fericire, n-a fost Cleopatra, ci Marcel. Dar când mama a vrut să adauge și Florin, tata s-a opus: “La noi acasă Florin e nume de bou!” Așa ca săracul baiat a ajuns să poarte și numele tatălui, Gavril, și era supărat nevoie mare mai târziu, când îl chemau la școală: “Hai, Gavrile, la tablă!”

Dupa 13 ani, hop și eu, când nu se mai gândea nimeni 🙂 Între timp mama s-a mai documentat și a ales niște nume destul de ieșite din comun: Narcisa Flaviana. Se pare că tata nu a mai avut nimic de obiectat, sau era sătul și el deja. Toată lumea îmi scurtează al doilea nume la Flavia și mă tot întreb de ce, le e greu să citească pe buletinul meu sau nu mă aud bine când le zic numele? Ori sunt toți flămânzi de îmi mănânca NA-ul :))

Mama a primit la nașterea mea un buchet de 7 narcise și i s-a spus: “Ce cadou frumos ați primit de 8 martie!” Ani mai târziu m-am gândit că poate chiar trebuia să fiu cadou de 8 martie, dar cum sunt eu grabită de felul meu, am venit cu o zi mai devreme :)) Și alții grăbiți îmi zic deja din 7 martie “La mulți ani!” pentru 8 martie și mă întreb de unde știe toată lumea când e ziua mea :)) Iar de Florii, la fel, îmi ia ceva timp până mă prind de ce îmi urează toți “La mulți ani!” că mă gândesc, totuși, ce legătură am eu cu sărbatoarea în sine? M-am făcut că plouă când colegii au zis să le aduc ceva dulce și de Florii și am mulțumit lui Dumnezeu în gând că nu se sărbătorește nicio sfântă Narcisa sau Flaviana :))

O prietenă a zis că sună prea bine numele meu și ar trebui să-l păstrez, iar lângă să adaug noul nume, în caz că mă voi căsători. Și am zis, cum să mă cheme Narcisa Flaviana Mironese Whatever? Dar ce sunt eu, personaj de telenovelă? :)) În ce rubrică îmi va incăpea ditamai numele, că și asa e lung și acum :)) Poate mai bine rămâne fără Whatever, că așa sună cel mai bine 🙂 Și am făcut și un acronim din el, pentru prima mea adresa de email: ”minafla”.

Amintiri despre mama – episodul 2

Continuăm serialul dedicat mamei mele 🙂 Ea a lucrat la farmacie și cumva, printre atâtea colege, s-a nimerit și un coleg, Werner, care era mai bleguț de felul lui. Când se pregăteau să vină controale de tot felul, femeile stresate nu mai știau pe ce să pună mâna, dar Werner, ca întotdeauna, era tare relaxat și nu era de niciun ajutor :)) Colegele încercau din răsputeri să îl pună pe roate:
– Hai, măi Werner, mișcă și tu mai repede, că vine controlul pe noi!
Dar el răspundea netulburat și foarte rar:
– Euuu nuuu poooot săăăă ieees diiiin riiitmul meeeeu!

Mi s-a părut atât de amuzantă faza, încât, din nou, am preluat-o și eu. Mama mă apostrofa câteodată:
– Vaaai, că ești ca spirtul, ești leită taică-tău! Și ăla mergea cu doi metri înaintea mea și nu mă puteam ține după el!
Dar eu nu puteam să nu răspund în glumă:
– Mamă, știi ceva? Eu nu pot să ies din ritmul meu!
Și ziceam asta atât de rapid cât îmi permitea gura :))

Mai târziu, după ce tata murise, s-a mai învățat și mama să fie mai dârză, după ce a fost ținută din scurt de doi bucovineni :)) Eu am mai preluat trăsături ardelene și de la ea, dar tot temperamentul tatălui meu primează 🙂

Și cred că a căpătat mama o plăcere deosebită să le pună la punct pe fetele care încercau cumva să mă înjosească pe mine. Am două exemple de acest fel.

Eram într-o perioadă grea pentru mine, când clacasem pur și simplu din cauza oboselii și a stresului. Mama s-a întâlnit cu un prieten din biserică și soția lui, eu fusesem la ei la nuntă. Și fata, cu o falsă preocupare, a întrebat-o pe mama:
– Vaaai, sora Mironese, dar ce se făcea Narcisa acum dacă avea familie?
Mama i-a tăiat-o scurt, arătându-l pe soțui ei:
– Tu ai un sprijin!

Apoi am avut la noi în gazdă o fată cam prea tupeistă, studentă la drept și cu visuri mari să devină judecător. Într-o zi nu știu ce încerca să-i insinueze mamei:
– Știți, soră, noi cei de la drept suntem mai deștepți…
Dar mama nu a lăsat-o să continue:
– Și ce vrei să zici cu asta, că eu și Narcisa suntem proaste?!

Zic eu zic de mama, că a fost greu cu ea, dar cine mă mai apără așa vitejește acum? 🙂 Și cine mă mai laudă? În ultimii ani, când mă duceam să o vizitez la azil, îmi zicea tot ”scumpa mea Narcisa” și se lăuda infirmierelor de cum mă vedea, de la distanță: ”Asta-i fata mea!” Și ultima conversație cu ea s-a încheiat cu ”Te iubesc!” Eu eram în vizită la azil, cu sora mea din Germania la telefon – ea spune că i-a zis ei, eu cred ca mi-a zis mie, probabil ne-a zis la amândouă 🙂 Dar nu am mai auzit aceste cuvinte din gura mamei până atunci, la noi în familie dragostea s-a manifestat tot în alte moduri. Spre ultimele clipe ale vieții a învățat și mama ultimul limbaj al dragostei: cuvintele frumoase 🙂

Amintiri despre mama

Va spuneam zilele trecute că mama s-a dus la cele veșnice, în martie anul acesta, după o lungă suferință. A fost greu să am grijă de ea și în ultimii ani să o văd pe pat la azil, dar au fost și momente frumoase și numai de acestea vreau să-mi amintesc astăzi.

Ca să încep povestea despre mama, trebuie să pornesc de la părinții ei, altă pereche de oameni comici. Despre părinții tatălui meu nu am nici o amintire, nici nu i-am cunoscut și nici nu a rămas vreo vorbă de la ei, sau cel puțin nu am auzit eu. Dar din partea mamei am, din nou, o colecție de perle 🙂

Bunicul era mai cu idei fixe, și mama tare semăna cu el. Bunicul în spunea bunicii de fiecare dată când gătea:
– Anuțo, aici unde arde focul mai tare să pui oala pe sobă!
Anuța a răbdat ce a răbdat, dar până la urmă nu a mai rezistat:
– Dar fă-mi semn cu creta, mă Niculae!

Ani mai târziu, când aveam grijă de mama și mă bătea la cap cu vreo idee fixă, am preluat tehnica bunicii. Și cred ca i-am zis mamei de mai multe ori:
– Niculaie, fă-mi semn cu creta și mai lasă-mă în pace!

Sau uneori mai schimbam placa:
– Ești leită frate-tău Mircea, altul cu idei fixe!

Săracul unchiul Mircea, și el a murit în azil. Deși îl iubeau, soția și băiatul ei, dar pe care l-a crescut unchiul, au ales să se îndepărteze de el și să aibă grijă de el de la distanță, din Germania.

Deci luați aminte și nu îi înnebuniți pe cei dragi, nu fiți ca picătura chinezească, să nu ajungeți la bătrânețe în azil 🙂

Și acum o vorbă pe care o spunea bunicul, când vedea că musafirii s-au întins la povești si se făcea târziu:
– Anuțo, fă patul că oamenii vor să plece acasă!

Eu am preluat din nou zicala, dar o folosesc în sens invers. Când sunt in vizită pe la rude și se face târziu, mă pregătesc să plec și zic: ”Faceți paturile, că oamenii ăștia vor să plece acasă!” Adică vă las, sau cum s-ar traduce în engleză: ”I’ll see myself out” 🙂

Minunății din grădina mea

Văd că e un adevărat trend pe bloguri cu florile din grădină, așa că o să vă arăt și comorile mele. Nu vi se pare primăvara aceasta deosebită? Cel puțin în Sibiu, nu știu cum a fost în restul țării, nu am mai prins în luna martie o primăvară atât de caldă și de frumoasă. Și fusese foarte frig înainte, iarnă de-a binelea. Dintr-o dată a venit soarele și parcă a încălzit altfel ca în alte primăveri. Sau mi se pare mie, dar ceva-ceva tot e deosebit la primăvara anului 2022 🙂

Și freziile pe care le țin în casă și care au înflorit mai frumos decât anul trecut, ce să vă mai zic de parfumul lor – divin de-a dreptul 🙂 Sunt curioasă dacă vor fi și mai multe culori, că încă nu au înflorit toate.

Să vă bucurați din plin de primăvara aceasta, că cine știe când sau dacă vom mai avea una la fel! Aș dori ca toate primăverile să fie la fel de pline de frumusețe și culoare de acum înainte! Să dea bunul Dumnezeu să fie așa 🙂