Gândul de duminică

(Sursă imagine: Facebook – Feelings)

Advertisements

Moș Crăciun cel secretos :)

… sau ”Secret Santa” – dar parcă sună mai haios în românește. 🙂 Draga mea Ella are din nou o idee grozavă și până acum au prins bine ideile ei în blogosferă. Sper ca și aceasta să se transfome într-un fenomen 😀

Vă invit să citiți mai multe detalii despre ”Moș Crăciun cel secretos” pe blogul Ellei:
At home with Mrs. T
… și să intrați în joc. 🙂

Toamna colorată

Toamna mea încă arată ca o vară târzie 🙂

Mai multe povești fără cuvinte găsiți în fiecare miercuri la Călin Hera.

Citate favorite

Doamna Zinnaida ne invită din nou la serialul ”Citate favorite”, iar eu continui cu ”Noblețea suferinței” de Sabina Wurmbrand.

În adevăr, familia noastră îi ajutase pe țiganii care se întorceau goi, flămânzi și lipsiți de toate din lagărele naziste. Iar acum părea că soarta hotărâse să ne primim răsplata. Singura persoană dintre miile de deținuți de la Canal căreia nu i se furase niciodată nimic am fost eu. Unele țigănci îmi preziceau că într-o bună zi mă voi reuni cu soțul și copiii mei, că vom călători peste mări și țări și ne vom găsi acolo fericirea. Dar nu-mi puteam închipui că prezicerea lor se va împlini abia peste 15 ani.

Vântul ne biciuia obrajii și ne smulgea hainele de pe noi. Coloana părea fără de sfârșit. Înaintea noastră, rânduri-rânduri de deținuți, escortați de ambele părți de gardieni înarmați. În spate (când îndrăzneam să ne uităm puțin înapoi, ceea ce era interzis), lunga coloană se întindea hăt-departe, ca un animal preistoric de proporții uriașe, cu multe mâini și picioare, orb, neavând alt scop decât a munci pâna la extenuare. Mi-au venit atunci în minte străvechii mei strămoși, sclavii israeliți din vechime, muncind ca robi pentru a construi uriașele piramide ale lui Faraon.

În adevăr, aceste doamne de societate erau cele mai de compătimit. Viața era mai grea pentru ele ca pentru celelalte, pentru că avuseseră cel mai mult de pierdut din punct de vedere material, iar resurse lăuntrice, sufletești nu aveau ca să-și poată compensa golul. Amintirile cu care se hrăneau acum erau partidele de poker, ultima modă de pălării sau vreun sfârșit de săptămână petrecut cu iubiții lor. Nu e deci de mirare că aceste femei erau primele victime ale depresiilor nervoase și ale altor suferințe de ordin fizic. În schimb, femeile religioase erau rugate cu regularitate, după fiecare zi de muncă, de către vecinele lor de suferință, să le mai povestească câte ceva din Biblie. Cuvintele Scripturii ne întăreau, ne îmbogățeau, ne dădeau nădejde și mântuire.

Când eram copilă, uram noaptea. Acum însă o doream, după munca extenuantă de rob. Și cu toate acestea, când venea noaptea îmi venea greu să ațipesc. Atunci mă rugam pentru vecinele mele, pentru ceilalți deținuți, ca și pentru milioanele de prizonieri din lumea comunistă. Mijloceam în rugăciune și pentru creștinii din țările libere, care-și dormeau netulburați somnul în paturile lor, ca și pentru aceia care – așa cum îmi închipuiam – se rugau și ei în acea clipă pentru noi.

Există două lumi: lumea materială și lumea spirituală. Porunca ”Să nu furi” se aplică numai în ce privește lumea materială. În cea spirituală poți fura tot ce vrei: cunoștințe, educație, înțelepciune. Dacă îmi furi ceva din lumea materială, eu am o pagubă; dar dacă îmi iei ceva din cea spirituală, eu nu pierd nimic. Astfel, eu nu te condamn pentru că furi. Problema e că tu nu știi ce trebuie să furi, ce este de cel mai mare preț. Orice ai fura din lumea materială astăzi, vei pierde mâine sau poate mai târziu, când vei părăsi lumea aceasta. Dar dacă ai fura mai degrabă înțelepciune și cunoștință de Dumnezeu, aceste averi vor rămâne ale tale pentru veșnicie.

Observând tinere de categoria ei împărțindu-și puțina hrană cu alte ființe flămânde, am învățat să nu consider pe niciun om pe deplin rău. Mi-am amintit de Sven Hedin, un povestitor care călătorise mult prin regiunile Tibetului. El relata că, în timp ce popoarele Europei își hrănesc numai păsările de casă pentru a se hrăni apoi cu ele, tibetanii obișnuiesc să pună bucăți de pâine pe stânci pentru hrana păsărilor sălbatice. Autorul însuși fusese o dată salvat de la moarte prin foamete când, cu ani în urmă, rătăcindu-se prin acele locuri pustii, găsise din când în când pe stânci aceste bucăți de pâine. Nu sunt oare și păsările sălbatice făpturile lui Dumnezeu, Creatorul a toate? Până și ucigașele dovedeau, nu o dată, că erau în stare să facă fapte bune, fără a se aștepta la nimic în schimb.

Desigur că se iscau adesea și neînțelegeri pe teme religioase printre diferitele femei, având religii și credințe atât de diferite. Dar tonul nu mai era agresiv și militant ca altădată. Un pact nescris de înțelegere mutuală exista între noi. Căci, dacă atunci când eram libere nu puteam trăi una lângă alta fără certuri sau discuții de acest gen, aici în închisoare nu mai aveam ce împărți. Eram toate surori de suferință; nu mai era nicio deosebire între noi.

Gândul de duminică

(Sursă imagine: Facebook – Gânduri)

Excursie la Alba Iulia

Mai multe povești fără cuvinte găsiți în fiecare miercuri la Călin Hera.

Gândul de duminică

(Sursă imagine: Facebook)