Frumusețe prin suferință

perlaAți citit vreodată povestea unei perle? Cum un fir de nisip face o rană în corpul unei stridii și cum aceasta îl acoperă cu straturi de sidef, până rezultă o frumoasă și valoroasă perlă?

Se pare că la fel se întâmplă și în viețile noastre. Diferitele impedimente, mai mici sau mai mari, care ne rănesc în drumul nostru, pot produce perle de înțelepciune, bunătate, frumusețe a sufletului, dar depinde de noi cum tratăm aceste răni. Le lăsăm la vedere, plângându-ne de milă și văicărindu-ne cât putem, sau le acoperim cu straturi de răbdare și lacrimi vărsate în ascuns?

Am trecut prin niște momente foarte grele… Acum s-au mai liniștit lucrurile, dar totuși, încă mă doare să mă uit înapoi și mă înfior la gândul că aș putea trăi din nou acele experiențe. Nu pot să mă laud că le-am îndurat cu răbdare sau în tăcere. Am apelat la oameni de încredere, ca să fie alături de mine, poate mai mult decât ar fi fost nevoie. I-am pus întrebări lui Dumnezeu… ce multe întrebări și ce multe plângeri a auzit din partea mea în acele perioade! Nu înțelegeam de ce trebuie să sufăr atât, și nici acum nu înțeleg. Nu, nu mă compar cu Iov cel neprihănit, eu nu pot să mă consider fără nici o vină și nici să fiu convinsă că nu meritam acele dureri. Poate meritam mai mult decât atât, dar totuși Dumnezeu a avut milă de mine și mi-a dat numai atât cât puteam duce. Dar întrebările fără răspuns și tăcerea lui Dumnezeu mă dureau aproape la fel de mult ca încercările în sine…

Dar cine știe ce au lucrat aceste experiențe în sufletul meu? Cât m-aș bucura acum să descopăr măcar o perlă rezultată din plinul durerii care m-a încercat! Sinceră să fiu, încă nu văd nimic, dar poate… poate am mai multă înțelegere acum față de cei care trec prin aceleași situații, poate sunt mai pregătită pentru noi teste ale vieții și pentru a fi la rândul meu un ajutor pentru cei care suferă… Dar de un lucru sunt absolut sigură: durerea n-a fost fără sens și nici la întâmplare!

(Sursă imagine: Google)

Advertisements

6 thoughts on “Frumusețe prin suferință

  1. Doar cei puternici sufleteste pot face asemenea destainuiri ! 🙂
    Felicitari pentru curaj si postare si regrete sincere pentru suferintele indurate !
    Fie ca sarbatoarea ” Izvorul Tamaduirii ”
    sa va aduca liniste sufleteasca si speranta in mai bine ! 🙂
    Cu respect,
    Aliosa.

    Like

  2. Pingback: Frumusețea fluturelui | Gânduri de primăvară

  3. Pingback: A doua leapșă :) | Gânduri de primăvară

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s