Schimbarea inimii

Câteodată, Dumnezeu nu schimbă o situație nefavorabilă din viața noastră, pentru că vrea să ne schimbe inima. Oricât ne-am ruga, El nu va îndepărta acel necaz sau acel neajuns, și nu pentru că nu Îi pasă – ci pentru că vede în viitor cum vom fi transformați de suferință, spre binele nostru suprem.

Nimănui nu-i place să sufere…. Nu am vrea toți să scăpăm cât mai repede de durere și totul să meargă bine în viețile noastre? Dar atunci cum vom mai învăța să îi înțelegem pe cei care suferă, cum vom mai dobândi curaj și putere, cum se va mai îmbogăți sufletul nostru? Dumnezeu știe ce face… chiar dacă e dureros procesul prin care ne trece!

Ce am scris mai sus, am scris în primul rând adresându-mă mie, încercând să înțeleg de ce unele rugăciuni îmi rămân fără răspuns și de ce am de suferit în viață. Dar sunt sigură că oricine se poate regăsi în aceste cuvinte…

change-your-heart

Zâmbete în ploaie

E o seară rece și ploioasă, în mijlocul verii… Ca să o mai înveselesc puțin, am răsfoit o veche agendă în care îmi notam toate cele și am găsit, printre altele, o colecție de ”zâmbete”, din care voi împărtăși cu voi, cititorii mei. 🙂

Într-o zi, la ora de gramatică, profesorul a întrebat:
– Ce parte de vorbire reprezintă cuvintele: al meu, a mea?
Răspunsul unui copil a venit prompt:
– Pronume agresive!

Barbara are șase ani. De luni de zile s-a rugat să aibă și ea un frățior. Așa că a fost nespus de bucuroasă când mama a venit acasă cu gemeni. În seara aceea, rugăciunea ei a fost una de mulțumire:
– Doamne, Îți mulțumesc pentru că mi-ai dat un frățior! Dar aș vrea să știi că a sosit în două bucăți.

Fetita cu umbrelaȘi încă o ”perlă” copilărească, în ton cu ziua aceasta ploioasă:

Amy stătea pe canapea și se uita pe fereastră. A plouat toată ziua și încă nu erau semne că s-ar opri. Mama tocmai îi explicase că, atunci când plouă, norii plâng. Brusc, Amy își întoarse privirea spre mama și o întrebă:
– Mami, ce-L doare pe Dumnezeu? De ce nu mai termină odată cu plânsul?

(Sursă imagine: Garbo.ro)

Te aștept încălțată cu cizmele mele albe

Am descoperit un cântec foarte original pe tema așteptării dragostei adevărate: White Boots, interpretat de Jamie Grace. Piesa de rezistență a ținutei în care tânăra fată își așteaptă mirele este o pereche de cizme albe. Nu pantofi albi, nu rochia albă (deși apare și ea pe un loc secundar), cizmele albe sunt în prim plan și simbolizează puritatea! Iar viitorul mire este rugat să își păstreze cu grijă costumul alb și pantofii albi pentru ”marea zi”.

”White Boots” este un cântec vesel și optimist, care spune că merită să aștepți timpul hotărât de Dumnezeu pentru a-ți întâlni partenerul de viață și care sugerează că așteptarea nu e grea, deși este lungă!

De ce ar trebui să-mi pese că există Dumnezeu?

De ce ar trebui să-mi pese că focul arde? De ce ar trebui să-mi pese că apa mă poate îneca? De ce ar trebui să-mi pese că mașinile pe șosea sunt periculoase? De ce? Pentru că, dacă nu-mi pasă, sunt în mare pericol să-mi pierd viața.

De ce ar trebui să-mi pese că Dumnezeu există? Păi… dacă Dumnezeu nu există și eu cred în El, nu am pierdut nimic. Poate doar am trăit un stil de viață mai auster, care în definitiv nu mi-a făcut rău, ba dimpotrivă. Dar dacă Dumnezeu există și eu nu cred în El, am pierdut totul. Am pierdut privilegiul de a avea un Tată în cer, am pierdut iertarea păcatelor și veșnicia în rai, practic am trăit degeaba.

Faptul că eu nu cred un adevăr nu îl invalidează pe acesta, ci mă face pe mine să mă înșel singură. De ce să trăim în minciună și să afirmăm că nu există Dumnezeu, când doar uitându-ne în jurul nostru, la minunățiile lumii acesteia, vom vedea atâtea dovezi ale dragostei Lui?

Poveste de viață

De câte ori nu ne plângem că n-avem una, n-avem alta, că de doare ceva sau că nu putem face ceea ce ne dorim? Dar oare ne-am gândit vreodată cât de binecuvântați suntem că putem vedea, auzi, simți, că avem două mâini și două picioare? Unii oameni nu se pot bucura nici măcar de aceste lucruri elementare, pe care noi le luăm de la sine și pentru care uităm să fim recunoscători…

Nu știu dacă ați auzit de Nick Vujicic, care s-a născut fără ambele mâini și ambele picioare. Imaginați-vă cum ar fi să trăiți fără a posibilitatea de a merge, de a vă îngriji și nici măcar de a-i îmbrățișa pe cei dragi. Nick trăiește în acest mod de 32 de ani, și viața lui este cu mult mai împlinită decât a multor oameni care se pot bucura de un corp întreg, fără cusur. Bineînțeles că nu îi este deloc ușor și că a avut de luptat cu depresia, cu întrebările fără răspuns și cu lipsa unui scop în viață. Dar prin credința în Dumnezeu și cu ajutorul familiei și al prietenilor, a reușit să treacă peste neajunsuri și să devină un model pentru lumea întreagă. Acum Nick este un cunoscut vorbitor motivațional, axându-se pe teme ca: trăirea cu dizabilități, speranță pentru viață și găsirea scopului vieții, și a fondat o organizație non-profit cu numele ”Life Without Limbs”. Și pe plan personal Nick o duce bine: este căsătorit și are un băiețel, care nu a moștenit dizabilitatea tatălui său.

Deși am auzit povestea lui Nick Vujicic de mai mult timp, doar recent i-am descoperit talentul muzical și nu mă mai satur să ascult un frumos cântec care vorbește despre viață și despre ceea ce ne așteaptă dincolo de ea. Deși nu specifică în versurile cântecului, sunt sigură că Nick se referă la raiul lui Dumnezeu care ne așteaptă și în care nu va mai fi nici durere, nici moarte.

Farmecul copilăriei

Laughing kidsPentru că e ziua copilului și pentru că farmecul copilăriei înseamnă, printre altele, să poți spune tot ce-ți trece prin cap, cu mari șanse de a-i amuza pe cei din jur… vreau să mai notez câteva întâmplări de-ale celor mici, pe care le-am citit din diverse surse și pe care mi le amintesc acum.

Gloria și Gabi sunt două surori gemene, care într-o seară se aflau, împreună cu părinții, la Biserică. Se cânta imnul ”Glorie, glorie, Aleluia” și era un entuziasm general. Dar acest entuziasm nu a cuprins-o și pe Gabi, ci dimpotrivă, ea s-a întristat și îi venea să plângă. Cu greu a reușit să-i șoptească mamei ei:
– Mama, de ce cântă oamenii ”Gloria, Gloria, Aleluia”? De ce nu cântă și ”Gabi, Gabi, Aleluia”?

Jimmy și surioara lui s-au bucurat nespus când a venit tatăl lor seara de la serviciu.
– Tati, tati, joacă-te cu noi!
Dar tata era tare obosit și flămând:
– După ce mâncăm, copii!
Degeaba au insistat copiii, tata a rămas ferm pe poziție. L-a rugat pe Jimmy să îi aducă ziarul, ca să citească noutățile zilei, dar băiețelul i-a răspuns la fel de ferm:
– După ce mâncăm, tati!

Adelina era o fetiță isteață, cu un spirit de observație foarte activ, care își dorea tare mult o surioară și în fiecare seară se ruga pentru ea. Într-o seară, rugăciunea ei a fost deosebită față de celelate de până atunci:
– Doamne, Te rog frumos să-mi dăruiești o surioară… și dacă nu ai terminat-o încă, nu te mai obosi să-i faci și amigdale, că oricum vor fi scoase afară!

(Sursă imagine: pixshark.com)