Astenie de toamnă… în ale scrisului

astenia-de-toamna_-492x328Aș vrea să scriu mai mult, mai consecvent… și n-am idei. Nu am! Mă pun câteodată la scris în fața calculatorului și nu iese nimic, da nimic! Oare toți scriitorii pățesc așa? Sau nici măcar nu merit să am pretenții de scriitor. :))

Nu știu voi ce faceți când sunteți în pană de idei… pe mine m-a salvat de multe ori ”traista mea cu perle”, adică o micuță colecție de vorbe de duh copilărești. Dar s-a cam golit și ea… să vedem ce mai găsesc dacă o răstorn pe birou – și pe data viitoare neaparat trebuie să mă aprovizionez cu perluțe noi. 🙂 Deci…

Un băiețel s-a rugat într-o seară:
”Doamne, dacă nu reușești să faci din mine un băiețel mai bun, nu Te îngrijora! Mă simt foarte bine așa cum sunt.”

Simon era preocupat de puterea și mărimea lui Dumnezeu. Trecând cu mama pe lângă un șantier, a tras-o de mânecă și a întrebat-o:
”Mami, poate Dumnezeu să ridice macaraua cu o singură mână?”
”Da, puiule, poate!” i-a răspuns mama.
”Dar casa noastră… poate El ridica și casa noastră cu o singură mână?”
”Da, Simon, El poate!” l-a asigurat mama.
Seara, înainte de culcare, mama i-a cântat cântecul ”El ține tot pământul în mâna Lui”. După câteva zile, Simon a venit la ea și, privind-o cu ochi mari și strălucitori, a întrebat-o:
”Mami, dar cu cealaltă mână ce face Dumnezeu?”

Dorothea se ruga stăruitor, seară de seară, să primească o surioară, care însă nu mai venea. Peste vară, învățătoarei din sat i-a venit nepoțica în vizită, iar Dorothea s-a jucat de multe ori cu ea. Astfel a aflat că Elisabeth mai avea încă cinci surioare. Într-o zi, Dorothea s-a apropiat gânditoare de mama ei și i-a spus:
”Mamă, acum știu de ce nu îmi dă bunul Dumnezeu o surioară. Pentru că nu mai are nici una! Elisabeth I le-a furat pe toate!”

(Sursă imagine: zenyth.ro)

Advertisements

Consecvență

Keep up the good work

Când am văzut această fotografie, mi s-a înmuiat inima. Un copilaș să cânte din fluier și o pisicuță să-l asculte? Cine a mai văzut așa ceva? 🙂 Și care dintre noi am mai cânta dacă am avea doar un animăluț în auditoriu? Sau altfel spus, ce greu e să faci o faptă bună sau să te ții de treabă când nu te vede și nu te laudă nimeni…

Dar oricum, chiar dacă nu ne văd oamenii, e Cineva sus care ne privește în orice moment. De dragul Lui, să trăim frumos și să facem ce este bine, și atunci când oamenii ne apreciază, dar mai ales atunci când avem nevoie de o încurajare și nu e nimeni să ne-o dea!