Copiii ne colorează viața

E o primăvară capricioasă, soarele se arată cu destul de multă zgârcenie… dar și ce bucurie mă cuprinde când îl văd și îl simt din plin! 🙂 Acum privesc pe fereastră la cerul înnorat și ploaia măruntă care cade ușor… și mă gândesc că n-ar strica un pic de veselie, ca să îmi mai coloreze ziua gri. Și vreau să aduc un zâmbet pe chipul celor ce citesc, cu ce altceva, decât cu vorbe de duh copilărești? Eu zic că sunt cea mai pură formă de distracție. :))

La clasa a II-a, învățătoarea le prezenta o problemă elevilor:
”Să spunem că doisprezece oi sunt pe pășune și șase dintre ele sar gardul să intre în staul. Câte oi au mai rămas pe pășune?”
”Niciuna”, a răspuns micul Robert.
”Niciuna? Robert, nu știi lecția la aritmetică!”
”Doamna învățătoare, nu știți ce fac oile? Când una sare, toate sar!”

La școala duminicală, copiii învățau cum Dumnezeu a creat lumea și ființele umane. Micul Johnny a ascultat cu atenție relatarea despre crearea Evei din una dintre coastele lui Adam. Peste câteva zile, mama l-a găsit stând întins în pat și l-a întrebat:
”Johnny, ce-ai pățit, ești bolnav?”
Johnny a răspuns:
”Mă doare într-o parte. Cred că voi avea o soție!”

Un băiețel de șase ani îi tot povestea învățătoarei lui despre bebelușul care urma să se nască în familia lui.
Într-o zi, mama l-a chemat ca să simtă mișcările copilașului nenăscut. Băiețelul a fost tare impresionat, dar nu a spus nimic și a încetat să-i mai pomenească învățătoarei acest subiect.
Învățătoarea l-a întrebat într-un final:
”Tommy, ce s-a mai întâmplat cu frățiorul sau surioara ta?”
Tommy a izbucnit în lacrimi, spunând:
”Cred că mama l-a mâncat pe bebeluș!”

(Sursă imagine: Written by Meredith)