Oare ne pasă cu adevărat?

singuratateDe multe ori m-am simțit o străină printre oameni, de parcă aș fi picat pe pământ de pe altă planetă. Priveam la ceilalți și toți își vedeau înainte de viața lor, numai eu nu-mi găseam locul nicicum. Oamenii din jurul meu păreau fericiți… păreau, dar numai ei știau ce era în sufletul lor. Cine știe câți se mai simțeau pe dinafară… Oare nu are fiecare om, la un moment dat în viață, parte de sentimentele acestea de înstrăinare? Dar cine recunoaște asta? Mai degrabă oamenii caută să le ascundă undeva în adâncul sufletului și se străduiesc să păstreze aparențele unei vieți normale, ba chiar împlinite.

Dacă așa stau lucrurile, nu suntem cu toții niște prefăcuți? Când ne întreabă cineva ce mai facem, automat răspundem: ”Bine!” Dar numai noi știm cât de bine facem de fapt. Unii prieteni m-au sfătuit să spun întotdeauna că sunt bine și așa voi fi! O mostră de gândire pozitivă, cum ar veni… Dar oare nu pot să fiu sinceră și recunosc când nu îmi merge chiar așa de bine, când am vreo problemă sau când nu mă simt în apele mele? Ori pe oameni nu îi interesează cu adevărat ce faci, doar încearcă să fie politicoși și răsuflă ușurați când aud inevitabilul: ”Bine”, semn că și-au făcut datoria socială. Oare nici pe prietenii noștri nu îi interesează cu adevărat cum suntem, și ei așteaptă doar un ”Bine” drept răspuns? Le-o fi prea greu cu ale lor ca să mai asculte și poverile altora?

Dar eu, oare ce răspuns aștept când întreb pe cineva cum îi mai merge? Cred că depinde de persoană, de cât de apropiată sunt de ea, sau poate chiar de starea mea din acel moment… poate chiar nu sunt dispusă să ascult pe cineva plângându-și neajunsurile. Dar revenind la sentimentele de inadaptare… poate comunicarea mai bună cu cei din jurul meu, dorința de a asculta și a ajuta – chiar și numai cu o vorbă bună – ar fi de folos ca să mă simt un om normal printre oameni. Ce-ar fi să fac un experiment, atunci când mă simt singură, să încerc să îndulcesc viața cuiva?

(Sursă imagine: Dr. Lill’s Blog)

Advertisements

10 thoughts on “Oare ne pasă cu adevărat?

  1. E foarte fain articolul tau!
    Oamenii care par fericiti s-ar putea chiar sa fie fericiti, indiferent cate probleme ar avea, cate dureri sau suferinte – in acel moment, cel puţin, ei pot fi fericiti, si nu doar pozeaza in oameni fericiti.

    Cred ca pe cei mai multi ii intereseaza cum le este mai ales celor apropiati (inclusiv cunoscuti, nu doar membri de familie), doar ca sunt cazuri in care nu putem ajuta, oricat am vrea – nu putem vindeca un om bolnav, de exemplu, dar chiar si simpla intrebare “ce mai faci?” poate ridica moralul unui om disperat. “Ce faci?” pentru mine e o intrebare detestabila cand mi se adreseaza pe strada, la modul general – cum as putea rezuma, mai ales faţă de cineva pe care nu intalnesc prea des…? “Ce mai faci?” suna mai personal… Evit sa adresez astfel de intrebari persoanelor pe care le intalnesc intamplator mai ales daca stiu ca nu as putea ramane sa ascult ce au sa zica, daca ar vrea sa-si descarce sufletul.

    Cand ma intreaba cineva “Ce faci?” ii raspund exact ce fac in acel moment: vorbesc cu persoana, de exemplu. 🙂 Pe de alta parte, daca as raspunde “bine” s-ar putea sa mint, la fel si daca as raspunde “rau”… Asa ca, uneori, sa nu dau dovada de lipsa de respect, aleg un raspuns “neutru”: “ma descurc”. 🙂 E usor nefiresc sa asteptam interes pentru problemele noastre atunci cand intalnim interlocutorul in magazin, pe strada etc., locuri in care celalalt se afla cu un alt scop… poate chiar cu problemele dupa el.

    Like

    • Da, și eu mai răspundeam vag la întrebarea ”Ce faci?”, ceva de genul: ”Mai trăiesc încă” sau ”Încerc să fac bine”. De un timp m-am obișnuit cu simplul ”Bine”, pentru că chiar așa simt că este în perioada asta. 🙂
      Ai dreptate, Diana, ”Ce mai faci?” sună mai personal, cine te întreabă chiar e interesat cum mai e viața ta. Dar cine vrea să știe doar ce faci, ar putea să nu mai întrebe, doar vede cu ce te ocupi în acel moment. :))

      Like

  2. Te felicit pentru articol. E greu de răspuns, greu de urmat o singură cale. Cu un suflet frumos ca al tău e şi uşor să fi rănit dar şi uşor să vindeci alte suflete. Nu ştiu… eu prefer să spun că-s bine chiar dacă-n mine se urlă. Asta-nseamnă că mint sau că încerc să mă protejez?

    Like

    • De multe ori aș vrea să nu mai fiu atât de sensibilă… și în același timp parcă n-aș vrea nici să fiu prea nepăsătoare. :))
      Ca să răspund la întrebarea ta… depinde de oamenii cu care interacționezi. De unii poate e mai bine să te protejezi, că nu vrei să știe că nu ești bine și să se bucure pe seama ta sau să te bârfească. Nu știu dacă e chiar minciună, că zici că ești bine și nu ești… poți considera că ești bine pentru faptul că trăiești, vezi, vorbești… celelalte neajunsuri se vor rezolva ele, încet, dar sigur. 🙂

      Liked by 1 person

  3. Dacă am ști noi câți înstrăinați suntem pe lume…și trecem unul pe lângă altul și ne zâmbim și….
    Și cam atât.
    Frumos articol! Gând bun ție!

    Like

  4. Frumos articol și frumoase gânduri… Cred că răspunsul la ”ce faci?” depinde de relația în care te afli cu persoana care te întreabă. Uneia îndepărtate îi răspund ”bine” și atât, căci nu văd rostul să spun sau să mă plâng de lucruri care știu bine că nu o interesează. Unei prietene îi spun ”binele” sau ”răul” cu detalii, fiindcă știu că îi pasă și va avea o vorbă bună sau un sfat util.

    Numai bine!

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s