Citate favorite

Astăzi la ”Citate favorite”, serial găzduit de doamna Zinnaida, vă prezint cartea ”Mâini înzestrate” de Ben Carson. Dacă nu ați auzit încă de renumitul neurochirurg american, care a separat câteva perechi de gemeni uniți în dreptul capului, poate ar fi bine să îi citiți biografia. Vă va inspira, cu siguranță! 🙂

În orice carieră, fie că eşti electrician, secretară, muzician sau chirurg, trebuie să ai încredere în tine şi în capacităţile tale. Să ai o asemenea siguranţă încât să poţi spune: “Pot totul. Dacă nu ştiu ceva, întreb.” Foarte simplu.

Cunoştinţele păstrează-le pentru tine, nouă arată-ne ce poţi!

Cred că Dumnezeu are un plan pentru fiecare om, un plan ale cărui detalii le aflăm pe parcursul vieţii, chiar dacă uneori n-avem nicio idee despre mersul lucrurilor.

Nu contează ce culoare are pielea unui om. Dacă eşti bun, vei fi recunoscut, pentru că, în ciuda prejudecăţilor lor, oamenii vor alege întotdeauna ce e mai bun.

Eu am convingerea că a fi un neurochirurg bun nu înseamnă a te ridica deasupra celorlalţi. Singura diferenţă e că Dumnezeu mi-a dat un talent pe care aşteaptă să-l dezvolt în folosul celorlalţi.

Indiferent de domeniul în care lucrezi, dacă te străduieşti să înveţi cât mai mult şi să câştigi experienţă, munca ta va fi răsplătită.

Găsesc că e mult mai potrivit să-ţi ocupi locul care ţi se cuvine şi să avansezi prin muncă.

Am convingerea că Dumnezeu ne dă tuturor daruri, iar noi, la rândul nostru, avem privilegiul deosebit de a le cultiva pentru a-I sluji şi a fi de folos umanitaţii.

(Sursă imagine: Editura Viață și sănătate)

Gândul de duminică

(Sursă imagine: Facebook – God on your side)

România interesantă

Cred că am mai postat în trecut fotografiile care urmează… dar vreau să mă încadrez în tema de astăzi și să vă arăt ce am văzut eu interesant prin România vizitată de mine. 🙂

Să știm că suntem în Brașov, în caz că am uitat 🙂

Interesant Brașovul văzut de la înălțime

Îngustele ulițe ale satelor românești

Peisaje care îți taie răsuflarea

Râpa Roșie

Așa se văd munții la Râșnov

Casă din județul Suceava

Sanie trasă de cai… doar în muzeu mai vezi 🙂

Mai multe povești fără cuvinte găsiți în fiecare miercuri la Călin Hera.

Am început bine anul

… cu multe lucrușoare, realizate de mâinile mele care nu au stare deloc, și pe care sunt dornică să vi le arăt. 😀

Știu că au trecut sărbătorile, dar la mine încă mai ”tronează” decorațiunile de Crăciun. Cred că ar fi cazul să le pun bine pentru următoarea ocazie, dar nu înainte de a mă lăuda cu unele dintre ele:

Vă povesteam într-o postare trecută că am făcut o adevărată obsesie pentru ceasuri numai bune de decorat… iată încă un exemplar:

Și am o nouă obsesie: tocătoarele de lemn. :)) Le-am transformat în tablouri care îmi înfrumusețează acum bucătăria și holul:

Nu mi-au ajuns acestea și am decis să mai decorez încă două: unul pentru o prietenă, care nu poate trăi fără cafea, și unul pentru altă prietenă, care iubește citatele motivaționale – eu o motivez la… râs și voie bună. :))

Se pare că sunt o fire romantică, deși nu-mi place să recunosc asta. 🙂 Iată dovada: un set romantic care s-a vrut a fi vintage, dar a ieșit cam… mâzgălit – nu-i nimic, din greșeli învață omul 😉 – și inimioare numai bune de agățat pe ușă:

Sunt pregătită să-mi primesc musafirii, trebuie doar să mai pun ceva pe tavă și să umplu suportul cu șervețele:

Am găsit aceste două cutii, mici cât palma, într-un magazin de mărunțișuri și nu m-am putut abține să nu le ”mânjesc” puțin:

Și închei cu prima mea comandă… mai aștept și altele. 😉 😀

Citate favorite

Doamna Zinnaida m-a invitat și pe mine să particip la un nou serial: ”Citate favorite” și voi onora cu drag această ”provocare”.

Prima carte care mi-a venit în minte și care m-a impresionat atât de mult încât să notez mai multe citate din ea (nu prea obișnuiesc eu să fac lucrul acesta :)) a fost o autobiografie: ”Viața în pantofii mei” de Elisabeth Mittelstädt. Și iată câteva crâmpeie din această poveste uimitoare de viață:

Dumnezeu poate folosi orice decizie pe care o iei pentru binele tău suprem. El nu justifică alegerile greșite, El le răscumpără.

Inividia se uită țintă la cealaltă persoană și spune: ”Mi-aș dori să am ceea ce ai tu!”
Empatia privește spre cealaltă persoană și spune: ”Ce aș putea să-ți dau din ceea ce am?”
Invidia se învârte în jurul sinelui și spune: ”Săracul de mine!”
Empatia se concentrează asupra celorlalți și spune: ”Dragii de voi!”
Invidia mă distruge și mă paralizează.
Empatia mă însuflețește și mă motivează.
Invidia este un păcat de moarte.
Empatia este o virtute minunată care Îl reflectă pe Hristos.

Dumnezeu nu-i cheamă pe cei care se cred capabili, ci îi înzestrează pe cei pe care-i cheamă.

Eu sunt un creion mic în mâna lui Dumnezeu, care scrie o scrisoare de dragoste lumii.

Dintr-o mie de încercări, nu sunt doar cinci sute care lucrează spre binele nostru, ci nouă sute nouăzeci și nouă plus una.

Acea pereche de pantofi albi pentru plimbare și-a găsit un loc special lângă patul meu. În fiecare dimineață, când îi priveam, îmi aminteam de atenția specială pe care mi-o acorda Dumnezeu. Timp de un an întreg, lună de lună, acești pantofi au fost singurul meu semn de speranță, amintindu-mi să cred în promisiunea lui Dumnezeu: Într-o zi, voi merge din nou!

Este uimitor ce poate face Dumnezeu prin cel ce are un pic de pasiune și determinare, transformând sămânța micuță a unei idei într-o lucrare înfloritoare. Ce sămânță micuță se află acum în mintea și în inima ta?

Dumnezeul nostru este vrednic de încredere, în ciuda suferinței. Eu Îl iubesc nu pentru ceea ce face, ci pentru ceea ce este. Și cât de recunoscătoare Îi sunt pentru că mi-a vindecat inima rănită! Și mă încred în El și în privința stării mele fizice.

Fie că lucrăm independent sau în echipă, vom avea parte de oponenți. Felul în care alegem să răspundem adversităților poate clădi sau distruge capacitatea noastră de a împlini scopurile pe care ne-am propus să le urmăm. Din fericire, în cea mai mare parte a ei, opoziția cu care ne confruntăm în viață lucrează în favoarea noastră. Ne provoacă. Ne învață. Ne face să ajungem ceva mai sus și să săpăm ceva mai adânc.

Pacea nu este absența necazului, ci este prezența lui Dumnezeu în mijlocul necazului.

(Sursă imagine: CLC România)

Gândul de duminică

(Sursă imagine: Facebook – Un gând pentru tine)

Vocea străzii

Nu știu dacă e chiar o stradă, mai bine zis o alee (din Sibiu) pe care m-am plimbat de multe ori și care arată superb toamna:

Mai multe povești fără cuvinte găsiți în fiecare miercuri la Călin Hera.

Gândul de duminică

(Sursă imagine: Facebook – Gânduri)

Fărâmiturile negresei

Doamna Baughman a fost învăţătoarea mea de școală duminicală în clasa a şasea. Într-o dimineaţă, ea a cumpărat o farfurie cu negrese pentru clasa noastră. În timp ce bunătăţile erau aşezate pe scaunul ei, ea a dat fiecărui copil un bilet de hârtie marcat cu cheltuieli de uz casnic: cheltuiala casei, factură de utilitate, plată de telefon, divertisment, etc.

Biletul meu avea „cheltuiala maşinii”. În scurtă vreme, doamna Baughman a ridicat tava cu negrese şi a început să numească cheltuielile scrise pe foi. Când îi dădeam cheltuielile noastre, ea ne recompensa pe fiecare cu o negresă.

„Cheltuiala maşinii”, a anunţat ea. Am sărit să îmi iau negresa de pe farfurie. În final, ultima negresă a dispărut.

Dar un băiat cu numele Donald îşi ţinea biletul nerecompensat. „Dumnezeu!” a strigat doamna Baughman. Donald veni în faţă sperând că învăţătoarea mai avea o negresă ascunsă undeva.

Cu un cuţit, doamna Baughman a răzuit fărâmiturile de pe fundul tavei în şerveţelul lui Donald. El nu a făcut o afacere prea bună – mă gândeam eu – s-a ales doar cu fărâmituri.

„Negresele reprezintă banii voştri”, ne-a explicat învăţătoarea. „Dacă nu dai imediat lui Dumnezeu partea Sa, probabil El nu va primi nimic, poate cu excepţia fărâmiturilor.”

Niciodată nu am uitat acea ilustraţie. În ziua în care prietenul meu Donald a primit doar fărâmituri de negresă, am învăţat că Dumnezeu ar trebui să aibă primul drept la orice avem.

În anii clasei doamnei Baugham m-am luptat cu dărnicia şi priorităţile. Dar de câte ori îmi amintesc de „Lecţia fărâmiturilor de la școala Duminicală”, îmi amintesc de Cine ar trebui şi trebuie întotdeauna să vină pe primul loc în viaţa mea.

(Sursă: totalschimbat.ro
Imagine: Today’s Parent)

Iarna prin ochi de copil

Când eram copil nu făceam poze. 🙂 Dar totuși, privesc și acum fiecare iarnă prin ochi de copil. Așa că, la provocarea Laurei, am căutat printre fotografiile mele și cred că am găsit-o pe cea mai potrivită:

Mai multe povești fără cuvinte găsiți în fiecare miercuri la Călin Hera.