50 de lucruri despre mine

voordingA început la Ella, a trecut pe la prietena japoneză și pe la Laura… și acum a ajuns la mine ”epidemia”. Voi încerca să scriu și eu 50 de lucruri despre mine… chiar dacă va dura 5 zile, chiar dacă îmi voi pune sufletul pe tavă, chiar dacă nu veți citi până la capăt. 🙂

  1. M-am născut în martie, de aici și preferința pentru primăvară și numele blogului, ”Gânduri de primăvară”. Pentru că la început nu voiam să-mi dezvălui numele pe blog, m-am auto-numit ”April”, sună mai bine decât ”March”. 😉
  2. Am ”apărut” la 13 ani după fratele meu și înaintea lui mai sunt trei surori… nu se mai aștepta nimeni la venirea mea. Am fost ”păpușa” surorilor mele încă adolescente. Și sunt mătușă de la 5 ani.
  3. Cele mai frumoase și mai vii amintiri din copilărie sunt momentele petrecute cu tatăl meu.
  4. Mama spunea că dintre toți copiii ei, eu seamăn cel mai bine cu tata. 🙂
  5. Ochii mei sunt în mijloc căprui și pe margini bat spre verde. Din câte am citit, se încadrează tot la căprui, nuanța ”hazel”.
  6. Nu sunt nici brunetă, nici blondă, nici roșcată. :))
  7. Port ochelari din clasa a treia și se pare că nu voi mai scăpa de ei… decât dacă mă încumet să mă operez.
  8. Dintotdeauna mi-a plăcut culoarea roz, în toate nuanțele. Mai nou nuanța preferată este fuchsia.
  9. De bunăvoie și silită de împrejurări, am obținut carnetul de șofer la 18 ani şi, cu timpul, dintr-o fricoasă și o neîndemânatică m-am transfomat în micuța Schumacher (vorba colegilor). Dar la parcări tot nu mă pricep. :)) Și dacă ar fi să mă iau după vorbele unui ”misogin”, conduc foarte prost, pentru că, citez: ”Toate femeile conduc prost: unele prea încet, altele prea tare”.
  10. Iubesc muzica, s-o ascult și s-o interpretez… dar fără manele, latino și rock prea ”hard”. Am luat lecții de pian până în clasa a IV-a, dar am uitat aproape tot ce am învățat. Recent mi s-a oferit ocazia să reiau lecțiile, abia aștept să încep!
  11. Par foarte serioasă, dar de fapt îmi place să fiu veselă și ironică. Chiar mi se pare un mare defect al meu faptul că exagerez cu ironiile. Dar nu le îndrept doar spre alții, ci spre mine în primul rând.
  12. Am învățat să înot, dar înot foarte încordată pentru că mi-e frică de apă și obosesc cât ai zice ”pește”. Nu sunt bună de salvamar. :))
  13. Sunt inginer programator de profesie, dar visez să fiu artist cu normă întreagă.
  14. Deocamdată sunt doar artist amator… vedeți secțiunea ”Handmade”. Sau n-ar trebui să am pretenții de artist? :))
  15. Totuși îmi place programarea, dar aș prefera să realizez site-uri web. Profilul companiei la care lucrez este ”automotive”… mai puțin am de a face cu web-ul. 😦
  16. De vreun an și ceva fac sport regulat, deocamdată doar indoor cycling. Aerobicul nu m-a cucerit și totuși trebuie să mai încerc, pentru că este nevoie de o schimbare. 🙂
  17. Iubesc parfumurile, nici nu mai știu câte am. Mai nou nu mai port un singur parfum odată, ci le combin după cum îmi vine; până acum nu s-a plâns nimeni de miresme contradictorii. V-am spus și că am obiceiul să torn cam toată sticla pe mine? Nu…? Ei bine, aflați acum. 🙂
  18. Formația mea preferată dintotdeauna este The Messengers – sibieni de ai mei stabiliți în USA. Zicea mama că aveam doar câțiva ani și nu adormeam fără să fredonez primele lor melodii… eu nu-mi amintesc nimic. 😀
  19. Pe parcursul anilor s-a mai adăugat un preferat: Michael W. Smith. Îmi plac și dintre cei mai tineri, că doar n-am decât 20… și 10… și ceva de ani. :)) Însă cei amintiți sunt pentru mine ”oldies but goldies”.
  20. Când eram copil iubeam cărțile… acum citesc mult mai rar. Internetul e de vină. 😉
  21. Iubesc florile, de orice fel și orice culoare. În copilărie, când mergeam cu tata pe câmp, toate buruienile aveau loc de cinste în buchetele mele.
  22. Una dintre cugetările mele foarte ”adânci”: ”Marii deștepți pot face prostii mari, dar marii proști nu pot face deșteptăciuni mari.” Asta pentru că multe persoane m-au complimentat că sunt inteligentă și mi s-a urcat la cap. :))
  23. Și alta mai ”domestică” așa: ”Dumnezeu nu este sărac și nici zgârcit.” Îmi amintesc de asta ori de câte ori rugăciunile mele îmi par prea îndrăznețe.
  24. Visez să-mi mobilez casa în stil vintage.
  25. Îmi place să cumpăr online, plătesc facturile online… cred că sunt prea dependentă de Internet. De multe ori, în loc să pun o întrebare sau să dau un telefon, prefer să caut pe google.
  26. Sunt preocupată mai mult de ”a face” decât de ”a ști”. Uneori e bine, alteori e rău – când mă apuc de ceva fără să cunosc datele problemei. :))
  27. Dacă nu ați dedus asta din punctul 26, vă spun eu: sunt impulsivă. 🙂
  28. Și cu toate acestea sunt o fire analitică, care gândește destul de mult… nu mai înțelegeți nimic, nu-i așa? De vină e temperamentul meu, și coleric și melancolic, nu știu niciodată ce trăsătură va ieși la iveală. :))
  29. Am o slăbiciune pentru Paris, nu știu să vă spun de ce, poate pentru aerul lui romantic… și îl voi vizita vara aceasta. În sfârșit! 😀
  30. Iubesc culorile și îmi place să le asortez. De curând mi-a cerut cineva să realizez două decorațiuni în gri, alb și negru și sunt puțin pierdută… am eu ceva idei, dar mi-e teamă că vor ieși prea seci.
  31. Iubesc dulciurile, în special ciocolata, macarons și torturile cu frișcă și fructe. Dar încerc să mă abțin de la ele cât mai mult. 😉
  32. Știu o singură limbă străină: engleza. Am învățat și germană, dar nu mă pot lăuda cu ea, nu s-a prea prins de mine.
  33. Îmi plac povestioarele cu morală și le trimit colegilor de muncă, săptămânal. Unii sunt încântați, alții m-au rugat să-i scot din listă. :))
  34. Am o mare problemă cu orice se mișcă prea încet și o nevoie infinită de răbdare.
  35. Oamenii care vorbesc prea mult mă obosesc.
  36. Cu toate acestea, am şi eu momente de limbariță. :))
  37. Îmi place să îmi fac teste de personalitate. Cel mai recent a fost cel de pe 16personalities.com și mi-a rezultat tipul ”Logic”. Mi se cam potrivește ce scrie pe acolo.
  38. Oricât de târziu m-aș culca, tot devreme mă trezesc, deci sunt o persoană matinală chiar și fără voia mea. :))
  39. Îmi place să fotografiez tot ce prind. 🙂
  40. Am fost întotdeauna o fire independentă, chiar a trebuit să învăț să cer ajutor când nu mă descurcam singură.
  41. Din cauza asta am o problemă cu oamenii din viața mea care sunt prea dependenți de părinți, care sunt foști copii răsfățați (sau poate actuali) și mă chinui să-i educ. :))
  42. Când e furtună îmi place să admir fulgerele și să ascult tunetele.
  43. Îmi place să merg cu avionul, îmi place cum se vede lumea de sus, dar urăsc timpul pierdut prin aeroporturi. Totuși, e mult mai bine decât o zi și o noapte cu autocarul, cum mergeam în ”tinerețile mele”. 🙂
  44. Nu pot să îi înțeleg pe atei și de multe ori m-am încins în discuții contradictorii cu ei… până mi-am dat seama că nu are niciun rost, eu nu îi pot convinge, dar nici ei pe mine. Și până la urmă fiecare e liber să creadă ce vrea.
  45. Vreau să fac măcar o dată în viață un lucru nebunesc: bungee jumping, sărit cu parașuta, mers cu motocicleta, din ăstea… că poate a doua oară nu mai apuc. :))
  46. Sunt timidă, dar mă tratez. 😀
  47. Încă nu am ajuns la o concluzie, în dezbaterea mea mentală, dacă sunt total introvertită sau introvertită cu accente extrovertite. :))
  48. Mai am de învățat în a mă aprecia corect, ba mă văd prea sus, ba prea jos.
  49. Prefer să mor de frig decât de căldură.
  50. Și ultimul punct… și poate cel mai personal… Am trecut printr-o depresie care a durat mulți ani, dar cu ajutorul lui Dumnezeu și al oamenilor binevoitori mi-am revenit, încet, încet. De vreo doi ani simt din nou că viața merită trăită și că există speranță.

Uite că nu a durat atât de mult și nici nu a fost atât de greu. 50 nu e un număr imposibil de atins. 😉

(Sursă imagine: Umm Johar’s Blog)

Citate favorite

Cu Dumnezeu in subteranaDoamna Zinnaida găzduiește în fiecare luni serialul ”Citate favorite”.  Astăzi mă voi opri din nou asupra  cărții ”Cu Dumnezeu în subterană”, scrisă de pastorul Richard Wurmbrand, și care povestește cum a suferit acesta în închisoare pentru credința în Isus Hristos.

Părintele Suroianu era înconjurat de o asemenea aură de sfințenie, încât te simțeai îmboldit să-i spui acestui om întregul adevăr. Chiar și eu, care nu credeam în taina spovedaniei, i-am dezvăluit sentimentul meu de disperare și păcate despre care nu mai vorbisem niciodată cu nimeni. Adesea, rădăcinile răului nu sunt complet scoase la iveală la spovedanie. Dar, cu cât mă acuzam mai mult, cu atât mai mult mă privea părintele Suroianu cu dragoste și nu cu dispreț.

Nu saluta niciodată cu ”Bună dimineața”, ci cu formula biblică ”Pururea vă bucurați!” El mi-a spus: ”În ziua în care nu poți zâmbi, nu-ți deschide prăvălia. Pentru zâmbet te folosești numai de șaptesprezece mușchi ai feței, dar pentru a te încrunta – de treizeci și trei!”

E un mare păcat să nu te bucuri. Găsești întotdeauna motive pentru a te bucura. Există un Dumnezeu în cer și în inimă. Azi dimineață am avut o bucată de pâine. A fost așa de bună! Uită-te acum, soarele strălucește și aici mă iubesc atât de mulți oameni. Fiecare zi în care nu te bucuri este o zi pierdută, fiule. N-o să te mai întâlnești niciodată cu ziua aceea.

Ceea ce numim rău nu e adesea decât un bine care n-a fost încă dus până la capăt. Povestea lui Iosif din Biblie ne arată că nu poți să știi niciodată dacă ceea ce se petrece este bun sau rău, până când nu vezi sfârșitul. Când un pictor începe un portret, tot ceea ce vezi este un amalgam de culori. Trece timp până când din noianul de culori răsare modelul. Toată lumea admiră portretul Monei Lisa, dar lui Leonardo i-au trebuit patruzeci de ani ca să-l desăvârșească. Urcușul pe munte e greu, mai înainte de a te putea bucura de priveliștea de pe culmi.

Mi-am amintit că eu fusesem procuror în procesul lui de condamnare. Omul nu mi-a reproșat-o niciodată, dar, răsplătindu-mi răul cu binele, mi-a dat un exemplu care m-a convins să devin creștin.

Într-una din faimoasele ei cărți, Helen Keller a spus că, deși n-a văzut niciodată cerul înstelat, avea raiul în inimă. Ea a fost aleasă de Dumnezeu pentru a înfățișa frumusețea creației divine în fața unei lumi înzestrate cu toate simțurile, dar care adesea nu e în stare să le folosească.

Dumnezeu a făcut și cerul și pământul, și viața ta, și atât de multă frumusețe, Iosif! Există un sens în suferința ta, așa cum a fost unul în suferința lui Isus, fiindcă moartea Lui pe cruce este aceea care a salvat omenirea!

În satul meu s-a făcut o slujbă pentru săraci. Era toată lumea de față, în afară de un țăran bogat, a cărui strană a rămas goală. În timp ce noi ne gândeam cât de buni suntem noi în comparație cu el, fiul lui a intrat în biserică, aducând patru saci cu grâu, pe care i-a lăsat lângă ușă, zicând: ”Tatăl meu trimite rugăciunea sa.” Omul acela a făcut ceva pentru a aduce pe pământ împărăția lui Dumnezeu.

(Sursă imagine: kerigma.ro)

Citate favorite

IMG_0516[1]”Cu Dumnezeu în subterană” este o carte extraordinară care prezintă convertirea la creștinism și suferințele trăite în închisoare, pentru credință, pe vremea comuniștilor, de către pastorul Richard Wurmbrand. Astăzi, în cadrul serialului găzduit de doamna Zinnaida, vă prezint un nou mănunchi de citate din această poveste de viață.

Așa cum zidurile Ierihonului au căzut la pământ, tot așa, cu voia lui Dumnezeu, trebuie să cadă și zidul din fața mea. Când durerea mă copleșea, repetam în minte un pasaj din Cântarea Cântărilor: ”Prea iubitul meu seamănă cu o căprioară sau cu puiul de cerboaică. Iată-l că este după zidul nostru.” Mi-am imaginat că Isus Se află îndărătul zidului meu și că-mi dă tărie. Mi-am reamintit că, atâta vreme cât Moise, pe munte, și-a ținut mâinile ridicate în sus, poporul a înaintat către victorie. Poate că suferințele noastre ajutau poporului lui Dumnezeu să-și câștige bătălia.

Dacă voiești tot ceea ce se întâmplă, se întâmplă numai ce voiești. Supunându-te de bunăvoie celor mai grele încercări, avestea devin mai ușoare!

Poate că așteptarea era cea mai grea tortură: să zaci acolo, ascultând strigătele și plânsetele, știiind că peste o oră s-ar putea să-ți vină rândul. Dar Dumnezeu m-a ajutat să nu spun niciodată vreun cuvânt care să pricinuiască rău cuiva.

Dac-aș fi fost numai din carne, n-aș fi putut rezista. Dar trupul nu e decât locașul vremelnic al sufletului. Comuniștii, bazându-se pe instinctul de conservare, credeau că omul ar face orice ca să nu moară. Se înșelau. Creștinii, care credeau în cele ce-i învăța Biserica, știau că moartea nu e sfârșitul vieții, ci împlinirea ei; nu pieire, ci intrarea în viața veșnică.

Am fost ținut singur în celulă în următorii doi ani. N-am avut nimic de citit și nici cele trebuincioase scrisului; nu mi-au ținut tovărășie decât gândurile mele, iar eu nu fusesem o natură meditativă, ci un suflet care rareori a cunoscut liniștea. Îl aveam pe Dumnezeu. Dar trăisem eu cu adevărat pentru a-L sluji pe Dumnezeu – sau făcusem din asta numai o profesiune?

Există două feluri de creștini: cei care cred sincer în Dumnezeu și cei care, cu tot atâta sinceritate, cred doar că cred. Nu-i poți deosebi decât după felul în care acționează în momente hotărâtoare. Ceea ce credem este dovedit prin ceea ce făptuim.

Credeam eu în Dumnezeu? Acum sosise momentul încercării. Eram singur, nu așteptam niciun salariu, niciun fel de laudă. Dumnezeu îmi rezerva acum numai suferință – aveam să continui să-L iubesc?

Poate El făcea din mine un pastor mai bun; fiindcă remarcasem că cei mai buni predicatori erau oameni care, ca și Isus, practicau tăcerea interioară. Când gura rămâne prea mult deschisă, chiar pentru a rosti binele, sufletul își pierde flacăra, așa cum o cameră își pierde căldura printr-o ușă deschisă.

Eu, când văd un om în necaz, spun adesea: ”Dumnezeu o să-l ajute.” și trec mai departe. Dar dumneata nu crezi în Dumnezeu, așa încât trebuie să-ți asumi toate sarcinile lui Dumnezeu și să-i ajuți pe toți. Creștinii nu critică partidul pentru ateism, ci pentru că formează un tip eronat de ateu. Există două categorii; cei care zic: ”Nu există Dumnezeu, așa că pot face răul după bunul meu plac.” și cei care spun: ”Deoarece Dumnezeu nu există, eu trebuie să fac tot binele pe care l-ar face Dumnezeu, dacă ar exista.” Domnule locotenent, dacă veți putea fi un astfel de ateu, iubind pe toată lumea și sprijinind-o, oamenii vor descoperi curând că ați devenit un copil al lui Dumnezeu; și dumneavoastră înșivă veți decoperi divinitatea în propria dumneavoastră ființă.

Îmi place să cred că Isus stă lângă mine și că pot să-I vorbesc așa cum vă vorbesc dumneavoastră. Oamenii care L-au întâlnit în Nazaret și Betleem nu-I adresau rugăciuni. Îi spuneau ce aveau pe suflet și tot așa ar trebui să facem și noi.

Când se rup legăturile cu lumea exterioară, dobândești un văz pentru cele nevăzute. Am devenit foarte apropiați. Ședeam tăcuți și uneori el rostea gândul pe care îl aveam în minte. Așa ar trebui să fie între prieteni și între soț și soție, dar rareori se întâmplă să fie.

Cu riscul de a vă plictisi, voi continua totuși și într-un episod cu numărul 3 să notez gânduri din această carte. 🙂

Inspirație de primăvară

Într-o zi înnorată de primăvară, ca cea de astăzi (cam toate au fost așa în ultima săptămână)… m-am gândit să vă arăt ce am mai lucrat. Și bineînțeles că fotografiile nu au ieșit prea clare fără lumină suficientă, dar ceva-ceva sper să puteți vedea. :))

Că tot ziceam eu că sunt pasionată de stilul vintage și mi-aș mobila astfel casa, am realizat și prima mea piesă de mobilier vintage. E doar un scăunel care stătea prin casă, nebăgat în seamă, gri și urâțel, pe care l-am transformat în ceva mai agreabil:

Iar ceea ce urmează a fost la origine o tavă de plastic, de asemenea urâtă, aș zice eu. Am uitat să o fotografiez înainte de ”metamorfoză”. :))

IMG_0442

Tot la capitolul ”recondiționări” intră și farfuria decorativă de mai jos. De data aceasta am făcut o sedință foto ”before & after”. Care vă place mai mult? 🙂

Iubesc lumânările, mai ales cele parfumate, și de curând am început să le reciclez suporturile, în loc să le arunc. Cee ce vedeți mai jos este un fost suport de lumânare care a ajuns … bombonieră. 🙂

Pentru o prietenă care iubește culoarea mov am pregătit un mic cadou:

Iar acum vă prezint prima mea lucrare cu hârtie de orez, care a fost o experiență tare plăcută – se lucreză mult mai ușor cu acest fel de hârtie decât cu șervețelele. Dacă nu v-aș fi spus, cine își dădea seama că vaza e decorată cu hârtie? :))

Și la final, iată un set de cutii vintage, un tocător realizat pentru o prietenă și soțul ei – mi s-a părut că seamănă puțin cu personajele de pe șervețel 🙂 – și suportul de condimente pe care l-am improvizat pentru bucătăria mea: