Într-o zi înnorată de primăvară, ca cea de astăzi (cam toate au fost așa în ultima săptămână)… m-am gândit să vă arăt ce am mai lucrat. Și bineînțeles că fotografiile nu au ieșit prea clare fără lumină suficientă, dar ceva-ceva sper să puteți vedea. :))
Că tot ziceam eu că sunt pasionată de stilul vintage și mi-aș mobila astfel casa, am realizat și prima mea piesă de mobilier vintage. E doar un scăunel care stătea prin casă, nebăgat în seamă, gri și urâțel, pe care l-am transformat în ceva mai agreabil:
Iar ceea ce urmează a fost la origine o tavă de plastic, de asemenea urâtă, aș zice eu. Am uitat să o fotografiez înainte de ”metamorfoză”. :))
Tot la capitolul ”recondiționări” intră și farfuria decorativă de mai jos. De data aceasta am făcut o sedință foto ”before & after”. Care vă place mai mult? 🙂
Iubesc lumânările, mai ales cele parfumate, și de curând am început să le reciclez suporturile, în loc să le arunc. Cee ce vedeți mai jos este un fost suport de lumânare care a ajuns … bombonieră. 🙂
Pentru o prietenă care iubește culoarea mov am pregătit un mic cadou:
Iar acum vă prezint prima mea lucrare cu hârtie de orez, care a fost o experiență tare plăcută – se lucreză mult mai ușor cu acest fel de hârtie decât cu șervețelele. Dacă nu v-aș fi spus, cine își dădea seama că vaza e decorată cu hârtie? :))
Și la final, iată un set de cutii vintage, un tocător realizat pentru o prietenă și soțul ei – mi s-a părut că seamănă puțin cu personajele de pe șervețel 🙂 – și suportul de condimente pe care l-am improvizat pentru bucătăria mea:
forte frumos si foarte cu suflet ceea ce faci!! mi-a facut mare placere sa vad l”ucrurile-lucrate” de tine !! asa vei pastra bucurie si zambet si in viata ta si in a noastra care trecem pe la “vitrina “ta!! multumesc de culoare si frumos…in lumea asta cam gri din romanica !!
LikeLike
Mulțumesc frumos! 🙂
LikeLike
Măiestrie în toată regula!
LikeLike
Mulțumesc, Oana! 🙂
LikeLike
Toate sunt minunate dar, in mod expres mi-au placut : scaunelul, bonboniera, ceasul si vaza !!! 🙂
Spor la lucru , April ; lucrurile care ies din mainile tale sunt pline de sensibilitate ! 🙂
LikeLike
Mulțumesc, draga mea! 🙂
LikeLiked by 1 person
Cu drag, April ! 🙂
LikeLiked by 1 person
Wow! Super, esti minunată 🙂
LikeLike
Mulțumesc! 🙂
LikeLiked by 1 person
Sunt minunate toate!!! Farfuria din dreapta, varianta cu lavandă îmi place mai mult, că tot ai întrebat 😉
Pfaai, la vaza cu lăcrămioare mi-a rămas sufletul. Hârtieee? N-aş fi ghicit în veci.
Bravo, sunt tare frumoase!
LikeLike
Mulțumeeeesc! 🙂
LikeLike
Faci lucruri tare faine! Ai putea deschide un magazin! Macar online pt inceput!
LikeLike
Mulțumesc, Mona! Mă tot gândesc la asta. 🙂
LikeLike