Citate favorite

IMG_0516[1]”Cu Dumnezeu în subterană” este o carte extraordinară care prezintă convertirea la creștinism și suferințele trăite în închisoare, pentru credință, pe vremea comuniștilor, de către pastorul Richard Wurmbrand. Astăzi, în cadrul serialului găzduit de doamna Zinnaida, vă prezint un nou mănunchi de citate din această poveste de viață.

Așa cum zidurile Ierihonului au căzut la pământ, tot așa, cu voia lui Dumnezeu, trebuie să cadă și zidul din fața mea. Când durerea mă copleșea, repetam în minte un pasaj din Cântarea Cântărilor: ”Prea iubitul meu seamănă cu o căprioară sau cu puiul de cerboaică. Iată-l că este după zidul nostru.” Mi-am imaginat că Isus Se află îndărătul zidului meu și că-mi dă tărie. Mi-am reamintit că, atâta vreme cât Moise, pe munte, și-a ținut mâinile ridicate în sus, poporul a înaintat către victorie. Poate că suferințele noastre ajutau poporului lui Dumnezeu să-și câștige bătălia.

Dacă voiești tot ceea ce se întâmplă, se întâmplă numai ce voiești. Supunându-te de bunăvoie celor mai grele încercări, avestea devin mai ușoare!

Poate că așteptarea era cea mai grea tortură: să zaci acolo, ascultând strigătele și plânsetele, știiind că peste o oră s-ar putea să-ți vină rândul. Dar Dumnezeu m-a ajutat să nu spun niciodată vreun cuvânt care să pricinuiască rău cuiva.

Dac-aș fi fost numai din carne, n-aș fi putut rezista. Dar trupul nu e decât locașul vremelnic al sufletului. Comuniștii, bazându-se pe instinctul de conservare, credeau că omul ar face orice ca să nu moară. Se înșelau. Creștinii, care credeau în cele ce-i învăța Biserica, știau că moartea nu e sfârșitul vieții, ci împlinirea ei; nu pieire, ci intrarea în viața veșnică.

Am fost ținut singur în celulă în următorii doi ani. N-am avut nimic de citit și nici cele trebuincioase scrisului; nu mi-au ținut tovărășie decât gândurile mele, iar eu nu fusesem o natură meditativă, ci un suflet care rareori a cunoscut liniștea. Îl aveam pe Dumnezeu. Dar trăisem eu cu adevărat pentru a-L sluji pe Dumnezeu – sau făcusem din asta numai o profesiune?

Există două feluri de creștini: cei care cred sincer în Dumnezeu și cei care, cu tot atâta sinceritate, cred doar că cred. Nu-i poți deosebi decât după felul în care acționează în momente hotărâtoare. Ceea ce credem este dovedit prin ceea ce făptuim.

Credeam eu în Dumnezeu? Acum sosise momentul încercării. Eram singur, nu așteptam niciun salariu, niciun fel de laudă. Dumnezeu îmi rezerva acum numai suferință – aveam să continui să-L iubesc?

Poate El făcea din mine un pastor mai bun; fiindcă remarcasem că cei mai buni predicatori erau oameni care, ca și Isus, practicau tăcerea interioară. Când gura rămâne prea mult deschisă, chiar pentru a rosti binele, sufletul își pierde flacăra, așa cum o cameră își pierde căldura printr-o ușă deschisă.

Eu, când văd un om în necaz, spun adesea: ”Dumnezeu o să-l ajute.” și trec mai departe. Dar dumneata nu crezi în Dumnezeu, așa încât trebuie să-ți asumi toate sarcinile lui Dumnezeu și să-i ajuți pe toți. Creștinii nu critică partidul pentru ateism, ci pentru că formează un tip eronat de ateu. Există două categorii; cei care zic: ”Nu există Dumnezeu, așa că pot face răul după bunul meu plac.” și cei care spun: ”Deoarece Dumnezeu nu există, eu trebuie să fac tot binele pe care l-ar face Dumnezeu, dacă ar exista.” Domnule locotenent, dacă veți putea fi un astfel de ateu, iubind pe toată lumea și sprijinind-o, oamenii vor descoperi curând că ați devenit un copil al lui Dumnezeu; și dumneavoastră înșivă veți decoperi divinitatea în propria dumneavoastră ființă.

Îmi place să cred că Isus stă lângă mine și că pot să-I vorbesc așa cum vă vorbesc dumneavoastră. Oamenii care L-au întâlnit în Nazaret și Betleem nu-I adresau rugăciuni. Îi spuneau ce aveau pe suflet și tot așa ar trebui să facem și noi.

Când se rup legăturile cu lumea exterioară, dobândești un văz pentru cele nevăzute. Am devenit foarte apropiați. Ședeam tăcuți și uneori el rostea gândul pe care îl aveam în minte. Așa ar trebui să fie între prieteni și între soț și soție, dar rareori se întâmplă să fie.

Cu riscul de a vă plictisi, voi continua totuși și într-un episod cu numărul 3 să notez gânduri din această carte. 🙂

Advertisements

14 thoughts on “Citate favorite

  1. “Îmi place să cred că Isus stă lângă mine și că pot să-I vorbesc așa cum vă vorbesc dumneavoastră….” Asa si este, daca îl iubesti si îl consideri prietenul tau cel mai bun, îi spui în vorbe simple si bucuriile si necazurile vietii dar nu uita sa si îi multumesti pentru asta!
    El ne asculta mereu … ♡

    Like

  2. “Supunându-te de bunăvoie celor mai grele încercări, avestea devin mai ușoare!”
    Chiar am remarcat, de-a lungul vremii, ca atunci cand accepti anumite lucruri ca fiind inevitabile, par sa nu mai fie chiar atat de rele.

    Like

    • Da, e mult mai bine să acceptăm neajunsurile vieții, gândindu-ne că vor veni și vremuri mai bune, decât să ne facem sânge rău de ceea ce ni se întâmplă…

      Like

  3. “Când se rup legăturile cu lumea exterioară, dobândești un văz pentru cele nevăzute”. Este trist sa obtii acest vaz in acele conditii. E ingrozitor. Dar totusi oamenii puternici si cu credinta in suflet reusesc sa depaseasca orice obstacol.
    “Ceea ce credem este dovedit prin ceea ce făptuim”. Mare adevar! O fapta va fi mereu mai importanta decat mii de cuvinte.
    Multumesc mult de prezentarea acestei carti, tare deosebite!
    O saptamana minunata sa ai!

    Like

  4. continuă să scrii din carte – atât de interesant scrisă !!! tot ce scrie, poate fi ales ca citat !
    de exemplu:”Ceea ce credem este dovedit prin ceea ce făptuim.”
    felicitări pentru alegerea cărţii !

    Like

  5. Nu am intrat niciodata pe blogul tau,dar acum m-au atras citatele dintr-o carte scrisa de un martir.
    Multa intelepciune si adevar sunt cuprinse aici: “cand se rup legaturile cu lumea exterioara,
    dobandesti un vaz pentru cele nevazute”.Legatura ta cu Dumnezeu nu e tulburata de nimeni !
    Cred ca voi reveni,daca esti de acord !?

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s