Amintiri despre mama

Vă spuneam zilele trecute că mama s-a dus la cele veșnice, în martie anul acesta, după o lungă suferință. A fost greu să am grijă de ea și în ultimii ani să o văd pe pat la azil, dar au fost și momente frumoase și numai de acestea vreau să-mi amintesc astăzi.

Ca să încep povestea despre mama, trebuie să pornesc de la părinții ei, altă pereche de oameni comici. Despre părinții tatălui meu nu am nici o amintire, nici nu i-am cunoscut și nici nu a rămas vreo vorbă de la ei, sau cel puțin nu am auzit eu. Dar din partea mamei am, din nou, o colecție de perle 🙂

Bunicul era mai cu idei fixe, și mama tare semăna cu el. Bunicul în spunea bunicii de fiecare dată când gătea:
– Anuțo, aici unde arde focul mai tare să pui oala pe sobă!
Anuța a răbdat ce a răbdat, dar până la urmă nu a mai rezistat:
– Dar fă-mi semn cu creta, mă Niculae!

Ani mai târziu, când aveam grijă de mama și mă bătea la cap cu vreo idee fixă, am preluat tehnica bunicii. Și cred ca i-am zis mamei de mai multe ori:
– Niculaie, fă-mi semn cu creta și mai lasă-mă în pace!

Sau uneori mai schimbam placa:
– Ești leită frate-tău Mircea, altul cu idei fixe!

Săracul unchiul Mircea, și el a murit în azil. Deși îl iubeau, soția și băiatul ei, dar pe care l-a crescut unchiul, au ales să se îndepărteze de el și să aibă grijă de el de la distanță, din Germania.

Deci luați aminte și nu îi înnebuniți pe cei dragi, nu fiți ca picătura chinezească, să nu ajungeți la bătrânețe în azil 🙂

Și acum o vorbă pe care o spunea bunicul, când vedea că musafirii s-au întins la povești si se făcea târziu:
– Anuțo, fă patul că oamenii vor să plece acasă!

Eu am preluat din nou zicala, dar o folosesc în sens invers. Când sunt in vizită pe la rude și se face târziu, mă pregătesc să plec și zic: ”Faceți paturile, că oamenii ăștia vor să plece acasă!” Adică vă las, sau cum s-ar traduce în engleză: ”I’ll see myself out” 🙂

Minunății din grădina mea

Văd că e un adevărat trend pe bloguri cu florile din grădină, așa că o să vă arăt și comorile mele. Nu vi se pare primăvara aceasta deosebită? Cel puțin în Sibiu, nu știu cum a fost în restul țării, nu am mai prins în luna martie o primăvară atât de caldă și de frumoasă. Și fusese foarte frig înainte, iarnă de-a binelea. Dintr-o dată a venit soarele și parcă a încălzit altfel ca în alte primăveri. Sau mi se pare mie, dar ceva-ceva tot e deosebit la primăvara anului 2022 🙂

Și freziile pe care le țin în casă și care au înflorit mai frumos decât anul trecut, ce să vă mai zic de parfumul lor – divin de-a dreptul 🙂 Sunt curioasă dacă vor fi și mai multe culori, că încă nu au înflorit toate.

Să vă bucurați din plin de primăvara aceasta, că cine știe când sau dacă vom mai avea una la fel! Aș dori ca toate primăverile să fie la fel de pline de frumusețe și culoare de acum înainte! Să dea bunul Dumnezeu să fie așa 🙂

Alte perle… de data asta de ale tatălui meu

Vă mai amintiți când am scris un articol despre tata? Dacă nu, puteți să vă reîmprospătați memoria aici: https://gandurideprimavara.wordpress.com/2017/09/06/amintiri-si-nostalgie/

Astăzi vreau să notez câteva ”perle”, că tot fac eu colecție 🙂 Până acum am colecționat perle de ale copiilor, acum vreau să notez ce mai zicea tata până nu uit de tot. Și de curând a părăsit și mama lumea aceasta, după o lungă suferință. Într-un viitor articol voi scrie și despre ea și despre interacțiunile pline de umor pe care le-am avut de-a lungul anilor. Nu degeaba s-a măritat cu tata, au fost amândoi mucaliți. 🙂 Și gândiți-vă acum cum sunt cei cinci copii ai lor, dintre care eu sunt cea mai mică :)) Cred că va trebui să notez perlele fiecăruia, numai să mi le mai aduc aminte.

Deci, să purcedem. Poate cei care nu au un ”background” religios nu vor pricepe mare lucru, dar eu sunt aici să vă explic dacă nu înțelegeți ceva și vă interesează 🙂

1. Biblia spune că femeia e un vas mai slab, adică e mai fragilă decât bărbatul și acesta ar trebui să aibă grijă de ea. Mama era mai solidă de felul ei, așa că tata îi spunea: ”Tu ești un vas mai slab, dar mai gras!”

2. În Biserică la noi se cânta într-un timp un cântec ”Mielul e scump” cu referire la Isus, Mielul prețios al lui Dumnezeu. De câte ori auzea cântecul acesta, mamei îi fugea gândul la cât de scump e mielul de Paște în piață. Și tata n-a avut de lucru și a pomenit-o de la amvon, când ținea o predică (o cuvântare, să înțeleagă toată lumea).

3. Tot în Biserică, pastorul nostru l-a chemat pe tata să spună o cuvântare care să îndemne oamenii la rugăciune. Dar tata nu mai venea. Pastorul, nerăbdător, a repetat rugămintea și tata a venit la amvon într-un final. Și și-a început cuvântarea astfel: ”Fraților, voi faceți mai multă gălăgie când vă așezați pe scaune după rugăciune, decât atunci când vă rugați efectiv. Nu am auzit chemarea la amvon!”

4. Un maistru de la serviciu încerca să-și bată joc de tata, știind că are 4 copii (eu nu eram pe atunci și nu știu de ce 4 li se părea un număr atât de mare). ”Mironese, câți copii mai ai?” Dar tata i-a închis cu promptitudine gura: ”Domnu’ maistru, dar nu-i aduc la masă la dumneavoastră!”

Cred că ajunge pentru astăzi, să aveți timp să procesați 😉 Dacă îmi mai aduc aminte, voi mai scrie și altele, eu zic că merită păstrate pentru posteritate.

Ați auzit de ”terapia prin râs”?

Dumnezeu nu este sărac și nici zgârcit, îmi plăcea în trecut să spun. Și recent am mai adăugat ceva: Dumnezeu are imaginație și chiar umor 😀

De la El vin râsul si veselia. Că oamenii au căzut în două extreme: unii consideră ca ești imatur sau prostuț dacă râzi cu gura până la urechi. Și altii… fac terapie prin râs forțat. Nu de mult am mers la o astfel de ședință de terapie prin râs, care se afla în oferta de wellness oferită de Visma, compania unde lucrez. Am zis să văd despre ce e vorba, ne învață cineva cum să ne destindem și să râdem mai bine și mai mult? Da de unde, tanti terapista se forța să scoată niște sunete care sunau a râs de om posedat…

Cică voia să ne învețe să râdem cum râd copiii, natural. Păi atunci de ce nu a adus niște copii, să ne fi jucat cu ei, sau măcar să ne fi pus o comedie, că atunci râdeam în mod spontan? De ce să ne forțăm să râdem? Nici unul dintre colegi nu a fost încântat de idee și la un moment dat ne uitam la femeia aceea și râdeam de ea cât se chinuie, am zis că asta e terapia de fapt :))

După aceea ne-a pus să “înghițim” cică tot felul de vitamine, după ce le-am amestecat într-o oală, și apoi a întrebat: “Și ce să mai adăugăm în oală ca să ne facă bine?” Eu câteodată pur și simplu nu pot să tac: “Apă, că ne stau vitaminele în gât!” :)) Dar nimeni nu m-a auzit, sau s-au făcut că nu mă aud, așa-i când sunt prea incomodă. Sau poate vocea mea era prea gâtuită de cat am râs de tanti și chiar nu s-a auzit. 🙂

Și apoi a mai zis tanti: “Să scoatem sunete de animale!” și au început băieții: “Muuuu!” Gata, s-a destins atmosfera, terapia era în floare :)) Dar tanti nu s-a prins de fază și a continuat să râdă forțat încă nu știu câte minute în șir, până s-a terminat ședinta și toată lumea a răsuflat ușurată. Păi serios de nu se împlinește filmul “Idiocracy” sub ochii noștri, ce nevoie ai avea să dai bani pe o ședință de asemenea “terapie”, când ai toate mijloacele să râzi la îndemână?

Sau mai bine veniți la cor si faceți niște vocalize stacatto, acelea sunt tot un fel de “Ha ha ha”, dar va îmbunătățesc vocea și respirația. Am căutat-o pe terapista de curiozitate pe Facebook și nu mi-a venit să cred, cu ani în urmă a cântat lângă mine în corul Sanctus Pro Deo. Și acum nu am recunoscut-o, la cât de slabă și de îmbătrânită înainte de vreme era. Păi la ce a ajutat terapia ei prin râs? Mai bine s-ar întoarce la cor și ar întineri din nou!

It is finally spring again

A venit primăvara din nou, atât de mult ca anul acesta parcă n-am așteptat niciodată cu atâta înfrigurare acest anotimp – și am zis că ar fi cazul să înflorească Narcisa din nou și pe aici :)) V-a fost dor de mine?

O sa încep prin a vă arăta ce am mai lucrat în domeniul hadmade, dar probabil voi mai și scrie câte ceva, că am limbariță zilele acestea, primăvara asta frumoasă m-a trezit cu totul la viață. M-am mutat la căsuță nouă în noiembrie 2020 și în timpul acesta am tot muncit să-mi decorez casa. Am început cu două coronițe, dacă tot se apropiau sărbătorile, în culori atipice Crăciunului, dar care să se potrivească în culorile alese deja: roz în living și turcoaz în dormitor.

Apoi am continuat cu un kit de pictură pe numere, primit de la colegii de muncă, cei care îmi cunosc pasiunea pentru artă. A fost o experiență nouă și interesantă pentru mine, ca un fel de carte de colorat din copilărie, dar mult mai migălos și mai frumos 🙂 Am decorat și o coroniță cu aceleași flori ca în tablou, ca să-mi pun și eu imaginația la contribuție cumva. Și iată ce a ieșit:

Ca să continui trendul cu trandafiri roz din living, având canapea și fotolii în acest stil, am decorat cu decoupage clasic un dulăpior pentru chei și un ceas:

Am mai luat și comenzi, doar de la două prietene. Prima a constat dintr-un set cu tavă și suport pentru șervețele:

Și a doua comandă a fost de genul celor pe care le ador pur și simplu: doar mi s-a spus ce obiect se dorește și s-a lăsat la alegerea mea cum îl decorez. Și trebuie să vi-l arăt pe toate părțile, că sunt încântată cum a ieșit, iar prietena mea a fost și mai încântată decât mine 🙂

Vă doresc în continuare o primăvară frumoasă și abia aștept să mai scormonesc prin feed-ul de postări, să văd ce minunății ați mai postat 🙂