Leapșă blogosferică fără cap și coadă

Se plângea Potecuța zilele astea că are chef de joacă și nu are cu cine. Eu, fiind în plină formă după interacțiunile cu adolescenți întârziați în corp matur, am promis că voi căuta o lepșă interesantă și i-o voi da mai departe. Și am găsit rapid una cu un nume foarte sugestiv 🙂 Deci să-i dăm drumul!

https://www.constantins.ro/2020/08/leapsa-blogosferica-fara-cap-si-coada.html

1. Ai tăi îți citesc blogul?
Chiar nu cred că e cineva din familie care să îmi citească blogul. Am mai dat link-ul unor prieteni, am încercat să îl pun pe Facebook, dar nu știu de ce algoritmilor de la Facebook nu le place de gândurile mele de primăvară 🙂

2. Dacă te simți superior față de omul cu care porți o conversație, îi arăți acest lucru?
Din păcate da, nu pot rezista să nu le dau peste nas celor care se dau singuri grozavi sau insistă până în pânzele albe pe o idee cu care eu nu sunt de acord. Dar în felul acesta și testez persoana, dacă face față cu brio sau îmi mai și răspunde înapoi, e destul de inteligent să am și mai departe de a face cu el. Dacă e jignit, merită lăsat baltă.

3. Polul Nord sau Ecuator?
Polul Nord cu siguranță, mai bine mor înghețată decât scursă pe jos :))

4. Ce carte te-a impresionat cel mai mult?
Tocmai vorbeam zilele trecute de ”Pe aripile vântului”, ”Mândrie și prejudecată” și ”Emma”, care parcă au fost scrise după viața mea. A mai fost ”Jane Eyre”, dintre cele clasice. Apoi cărți puțin cunoscute ale unor autori creștini, care m-au ajutat mult în formarea modului meu de gândire: ”Cel care ridică rușinea”, ”Pasiune și puritate”, ”Adio amoruri”, ”Vânt proaspăt, foc proaspăt”, ”Dragoste și respect”, și sigur mai sunt, dar nu mi le mai amintesc pe toate acum. Și nu în ultimul rând, Biblia, probabil ar fi trebuit să o pomenesc prima, că e cartea de căpătâi.

5. Ai mulți prieteni sau ești genul care alege puțini, dar buni?
De mică am fost genul de om care se deschide fără probleme față de oricine, apoi m-am mai închis puțin, dar o dată cu moartea mamei mele am revenit la starea inițială. Și cum am avut multe peripeții în ultimul timp, am simțit nevoia să vorbesc cu o mulțime de persoane, online, la telefon, de aproape, de departe. Unii m-au ajutat, alții m-au doborât, dar de la fiecare am învățat câte ceva. Cred că va trebui să fac nunta în aer liber, că nu voi avea loc de toți prietenii :))

6. Cand ai râs ultima data până ți-au dat lacrimile?
Fac asta foarte frecvent în ultimul timp, numai să citesc primul banc de pe blogul domnului Petru Racolta și deja sunt pe sub scaun :))

7. Te simți bine în corpul tău?
Nu, am un surplus de greutate de la stres și medicamente, care trebuie dat jos. Dar nu mă stresez ținând cure, aștept să treacă perioada aceasta de haos și apoi voi începe treptat să fac mai multă mișcare și să am grijă ce mănânc.

8. Care este principalul tau defect?
Hmmm, am mai multe, că mă enervez prea ușor din orice, că gândesc prea mult și ajung la concluzii ciudate, că îi bag în seamă prea mult pe cei care nu merită atenția mea.

9. Dai bani cerșetorilor?
Depinde de dispoziție, uneori sunt generoasă, uneori îmi vine să îi trimit la muncă.

10. Ești de acord sa trădezi un mic secret despre tine?
Cred că am trădat o groază de secrete în ultimele postări 🙂 Dar bine, fie, să mai trădez unul mic.. hmmm, îmi place să fiu detectiv sub acoperire și să râd de oameni de una singură. Am râs și cu voi zilele trecute, dar era să o fac și mai lată, numai că m-am oprit la timp, că am zis că o sa iasă prost, cazurile de ”catfishing” nu se rezolvă în viața reală ca în filme.

Acestea fiind zile, îi provoc să preia leapșa pe cei doi colegi de blog de care am pomenit deja, Potecuța și domnul Petru. Oricine mai dorește este binevenit 🙂

Concluzie

V-ați plictisit de poveștile mele despre prieteni și antagoniști? Că la un moment dat toată lumea a rămas tăcută și simțeam că vă este deja prea mult. Sau pur și simplu ați rămas fără replică, prea complicată era povestea 🙂

Astăzi cred că totuși am ajuns la niște concluzii. Nu sunt 100% sigură, mai e loc acolo de 1% pentru îndoială, dar analizând și reanalizând lucrurile, că nu degeaba sunt programator – am ajuns să funcționez la fel și în problemele cotidiene ale vieții – am ajuns la ideea că povestea mea de dragoste e mai bună decât un roman celebru: ”Pe aripile vântului”. Eu sunt Scarlett, viitorul soț care încă nu a apărut, dar e foarte aproape, e Rhett. Vechiul prieten blond care s-a întors din Germania e Ashley, iar prietena mea copilăroasă e Melanie. Și cred că o pot încadra în peisaj și pe fosta prietenă blondă, ca India, sora lui Ashley, care mereu a fost invidioasă pe Scarlett 🙂

Deci… mi-am dat seama că antagonistul meu e de fapt e un băiat trist și deprimat, care nu a avut o relație foarte bună cu mama lui și încearcă să se ascundă față de alții și față de el însuși, pozând ca fericit și având o viață împlinită, și real, și virtual. Iar de mine e atras pentru că sunt asemănătoare cu mama lui, iar eu până la urmă i-am răspuns la sentimente pentru că mi-am pierdut mama și cumva nu aveam ce face cu grija adunată în inima mea pentru ea. Dar el fiind foarte copilăros, iar eu prea matură pentru vârsta mea, nu ne-am putut înțelege deloc, deși avem multe lucruri în comun. Și eu a trebuit să îmi dau singură seama că nu ne potrivim și să mă sustrag din această relație ciudată, pentru a-i da timp de reflecție și pentru a pregăti calea pentru Melanie 🙂

Cum se vor regăsi ei doi, nu știu, eu tot cred că trebuie ajutați, dar de la mine nu primește nici unul ajutorul. Așa că am apelat la predicatorul de care ziceam în altă postare, că o mai dă în bară când vorbește despre căsătorie. El e foarte ocupat acum, dar cândva va citi mesajele mele și va face el ce va considera de cuviință, poate mă va chema pe mine la o discuție, poate îi va lua pe cei doi copii în corp matur pe rând, pentru că a mai purtat discuții cu ei și în trecut. Și sper că va fi o lecție și pentru el, cum să predice despre căsătorie de acum înainte. Nu că m-aș considera eu vrednică să dau lecții unui predicator, dar no, sunt fată de predicator și, față de tata, toată Biserica a avut un mare respect. Deci poate lua ceea ce îi spun ca din partea tatălui meu. Hmmm… îmi poate spune cineva ce rol să îi dăm predicatorului în roman, cine a citit ”Pe aripile vântului”? Era parcă un sfătuitor al lui Scarlett, dar nu îmi amintesc numele lui, trebuie să reiau romanul de la început. 🙂

Și cu Rhett… se pare că va fi un final fericit, nu deschis ca în original. Ce s-a întâmplat până acum a fost ca în poezia domnului Petru Racolta, pe care am promis că o pun pe o melodie cândva în viitor, să vedem dacă îmi și iese 🙂

https://racoltapetru6.wordpress.com/2022/05/12/iubirea-din-curcubeu/

Deci, cu Rhett am fost colegă de muncă acum 11 ani și ne-am înțeles foarte bine, dar nu am vorbit niciodată clar despre noi. Doar ne-am împrietenit, cum ar veni. Ar fi trebuit să intervină cineva să ne spună ce se întâmplă de fapt, că nu ne dădeam seama nici unul. Sau poate doar eu nu îmi dădeam seama, nu pot vorbi încă din punctul lui de vedere. În schimb, a intervenit Melanie, care contrar celei originale, a fost o prietenă cam falsă și l-a vrut ea pe Rhett :)) Și Rhett a plecat de unde a venit, dar 6 ani mai târziu, Scarlett, care nu știa cum să o mai scoată la capăt cu Ashley, și-a luat inima în dinți și i-a cerut ajutorul, și l-a întrebat cu mare jenă și care a fost treaba cu Melanie. Și am aflat că Melanie și-a făcut iluzii aiurea, și am primit un sfat foarte oportun, să îl las baltă pe Ashley, să îmi asum greșeala și și să merg înainte. Și așa am făcut. Mai rămâne acum de văzut doar ce va face Rhett, se va întoarce la Scarlett? Eu cred că da, voi ce ziceți? 🙂 Într-una din plimbările mele în natură am văzut literal un curcubeu și m-am încurajat singură, că Dumnezeu Își împlinește promisiunea.

Am crezut la un moment dat că povestea mea de dragoste va fi ”Mândrie și prejudecată”, pentru că 10 ani mai târziu i-am dat o nouă șansă tot unui coleg de muncă, pe care la început nu l-am apreciat. Dar nu a putut ieși din tiparele lui și a ratat șansa. Cu atât mai bine pentru mine, că mi-am dat singură seama că eram prea mult și pentru el, și el m-ar fi plictisit de moarte. Apoi am crezut că sunt în filmul ”Clueless” și în romanul echivalent ”Emma”. Cumva am fost, în ordinea inversă a întâmplărilor: mi-am dat seama cine e potrivit pentru mine, și apoi am fost capabilă să văd potrivirile corecte și între prieteni de ai mei. Mi-a spus alt prieten, care e cumva parte din poveste, că el și-a dat seama ce e cu Scarlett și Rhett, dar ani mai târziu când i-am povestit eu – că până la pensie voi ajunge doctor în relații de cuplu :))

Și în încheiere, vă vine să credeți că sunt și oameni care mi-au spus că nici unul dintre cei doi băieți nu simte nimic pentru mine, că eu îmi fac iluzii cu amândoi, și m-au facut să mă simt ca ultima disperată, când eu știam foarte bine cine sunt? Cum să îi numesc pe acești oameni: Toma necredinciosul, oameni care nu știu să mă aprecieze corect, sau cărora le e ciudă pe mine? Poate câte puțin din fiecare 🙂

Ba nu, închei pe un ton mai optimist: cândva în viitor, îmi imaginez cum voi face o poză cu Ashley, spate în spate sau cumva în aceeași poziție pe care o mai avem uneori, fiecare în pozele lui, dar fiecare având alături perechea potrivită. După ședința foto, voi prezenta tabloul și susținătorilor mei de pe blog, cu siguranță. Și cu dedicație specială pentru domnul Petru Racolta, susținătorul meu numărul unu 🙂

Alt spectacol plin de verde

V-am promis munți, dealuri, apă și mult verde. Astăzi a venit și rândul lor, vă invit să vă delectați din nou. Poate ne adunăm și noi la un picnic sau un grătar, ceva… Cine stă prin zona Sibiului? 🙂

Spectacol de nori și curcubeu

Pandemia ne-a înnebunit pe toți, ne-a ținut doi ani în casă și anul acesta ne-a scos din case de voie, de bunăvoie, pur și simplu lumea nu mai rezistă înăuntru 🙂 Peste tot văd poze în natură sau cu oameni care călătoresc. Și eu aștept cu nerăbdare concediul în Austria din iunie, dar până atunci mă bucur că am descoperit un colț de rai foarte aproape de casă. Vreo 15 minute fac cu mașina, iar în viitor am de gând sa merg și cu bicicleta, după ce îmi mai revin din stres și lipsă de vitamine.

Astăzi vă voi arăta minunatul curcubeu pe care l-am văzut după o furtună, precum și cerul în mai multe ipostaze. Las pe altă dată peisajele cu munți, dealuri și râu 🙂

Părerile despre oameni se mai schimbă

Au mai trecut cateva zile, m-am mai gândit, s-au mai întâmplat anumite lucruri și am ajuns la alte concluzii despre cei trei antagoniști din viața mea: nu îmi sunt inamici, sunt de fapt niște oameni triști, care nu pot face față optimismului meu. Ceea ce mi-a întărit ideea a fost o postare a fostului meu psihiatru, nu mai merg la el acum să-mi prescrie medicamente, dar îi urmăresc postările psihologice pe Facebook. Și scria el așa în 2020:

”Tulburarea de personalitate borderline și Lady D.
„The Story of Diana” descrie bine suferința borderline: farmec hipnotizator, comportament excentric, incapacitatea de a rămâne în ceva sau de a duce la bun sfârșit cele începute, nevoia de a atrage atenția, izbucniri colerice, episoade de depresie majoră și o mare însingurare.
Nu știm toate cauzele suferinței borderline. Una dintre ele, majoră, apare frumos reliefată în film: „când Diana a rămas singură, izolată de mamă, cu tatăl în depresie majoră, singură cu păpușile ei, ceva s-a rupt în ea. Iremediabil. Dianei i-a lipsit, în copilărie, prezența constantă și continuă a cuiva care să-i ofere atenție”. Și atenția celorlalți, devenită mod de viață, avea să o ucidă.
P.S.: Dacă dați naștere, oferiți și atenție celui născut! Altfel, o va căuta continuu și obsesiv toată viața.”

Și mi-am dat seama că se potrivește tuturor celor trei. Ziceam de prietena blondă că e singură la părinți, dar a fost cam neglijată de ei și crescută mai mult de bunici. Băiatul blond a crescut într-o familie cu mai mulți copii și părinții au fost prea severi. Și ultima prietenă are o soră mai mare, care cred că a primit mai multă atenție din partea părinților decât ea. Eu am fost neglijată de mama, e adevărat, pentru că era tot bolnavă, dar am primit o atenție dublă din partea tatălui meu, care m-a protejat, dar în același timp mi-a oferit libertate de decizie și mă împingea de la spate să mă descurc singură. Și una din surorile mele mi-a ținut loc de mamă, și au mai fost prin preajmă și fratele meu și celelalte două surori, toți mult mai mari decât mine.

Și uite așa m-am pomenit eu ”mama răniților” 🙂 Adică nu îmi era de ajuns că mama îmi solicita toată atenția, s-a lipit de mine o prietenă care semăna foarte mult cu ea la caracter. Și chiar înainte de moartea mamei mele, m-am trezit cu doi blonzi în cârcă 🙂 Prietena blondă, după cum ziceam, n-a mai putut suporta stresul și vorbăria mea după moartea mamei și s-a dus în treaba ei. Iar băiatul nu a putut face mesajelor mele interminabile :))

De fata cu care am fost prietenă doar două luni nu știu ce să mai zic, cred că nu o mai pot ajuta cu ceva. Sper doar că va găsi ceea ce își dorește. Ei, pe ceilalți doi nu pot să îi las atât de ușor, că îi cunosc de mulți ani și am ajuns să îmi pese de ei. Și se pare că sunt amândoi în depresie că nu s-au căsătorit, și eu zic că s-ar potrivi, dar eforturile mele de a le spune asta au dat greș. Și după aceea am zis că nu e treaba mea să cuplez doi depresivi, se vor găsi ei când vor fi amândoi bine… cel puțin așa sper. Poate au băgat la cap ceva din ce am tot îndrugat eu, dacă s-au și obosit să citească.

Prietenei mele am obosit să îi scriu, dar cu băiatul încă treaba e recentă. Și mi-a venit o idee de o să râdeți de mine, sau cu mine, dar nu mă interesează, că am nimerit-o 😀 Am făcut un cont fals pe instagram cu pozele prietenei blonde și ceva poze din natură, toate făcute de mine, și o poză de a ei cu marea. Dacă nu și-a revendicat pozele, eu zic că sunt proprietatea mea și fac ce vreau cu ele. Nu a fost frumos din partea mea să mă folosesc de imaginea ei, dar am făcut-o doar pentru un experiment, am pus și un nume fals și în aceeași zi am șters contul. La poze am pus niște comentarii în cele trei limbi pe care le știe băiatul, m-am folosit și de google translate pe alocuri :)) Și toate au fost cum mi-am închipuit eu că gândește și se simte el. Și un comentariu în română cu o expresie amunzantă a unui prieten comun, care e în Germania acum. Și i-am dat follow și am nimerit-o, punct ochit, punct lovit, nu după mult timp a dat follow inapoi 🙂

Și de acolo, dă-i iar cu mesajele kilometrice :)) Știu că nu-i plac, dar nu aveam alte idei. I-am zis că îi scrie domnișoara inginer căreia ii se mai spune Narcisa, nu tipa blondă :)) Dar de data asta l-am luat frumos și am glumit întruna, aproape la fiecare propoziție. Și i-am zis că putem fi prieteni sau colegi de nebunii, că avem cam aceleași pasiuni, și că sper că în viitor vom putea comunica la fel ca în vremurile bune. Și că eu zic ce am de zis și apoi voi șterge contul fals. La un moment dat a apărut un ”seen” pe acolo, apoi am terminat de scris și după un timp am observat că și-a dezactivat contul. Sau m-a blocat, nu știu exact. Sper că a citit de data asta, dacă nu, eu una am terminat cu mesajele, e ultima idee pe care am mai avut-o. Dar o idee trăznită ca și el, poate de data asta are efect 🙂

Poate vă gândiți de ce depun atâta efort pentru niște oameni cărora nu le pasă de mine. Nu știu dacă chiar nu le pasă, poate nu au acum puterea necesară să mă bage în seamă și pe mine. Dar am eu putere și energie și pentru ei 🙂 Și chiar îmi pasă, poate totuși reușesc să îi ajut cu ceva. Dacă nu, Dumnezeu cu mila mai departe!

Un nou antagonist

Vorbeam zilele trecute de un vechi prieten revenit din Germania, numai de bine. Dar comportamentul lui din ultimele zile mă determină să îl bârfesc și să râd de el la greu, știu că nu e frumos, dar trebuie să mi-l scot și eu de la suflet cumva. Mi s-a spus să îl pun într-o cutiuță și să îl las în trecut, să nu mă mai gândesc pur și simplu la el, să nu mai vorbesc despre el. Dar îmi pare rău, eu nu funcționez așa! Și dacă tot mă ajută scrisul și muzica să îmi fac ordine în gânduri, iată, îi voi dedica un articol și un playlist numai lui – știu că nu vor ajunge la el, dar mă vor ajuta pe mine și îl vor face de sfânta minune în fața voastră, prietenii mei de pe blog, ca să nu râd singură. 🙂

Am crezut că, după ce trecem peste tot ce s-a întâmplat, ne vom înțelege la un moment dat ca frații, sau măcar vom fi prieteni, mai apropiați dacă se apropie și el de prietena pe care i-am recomandat-o, sau măcar prieteni mai de la distanță cum eram înainte. Dar nicio șansă, nu și-a atins scopul pe care îl avea cu mine, oricare ar fi fost acela, nu mai vrea deloc să aibă de a face cu mine! A părut la un moment dat preocupat de ce a făcut el, dacă a greșit cu ceva, și atunci am zis că merită să-i dau niște explicații, că tot de la niște gesturi necugetate de ale lui a pornit totul. E drept că eu am fost cu exagerările, dar în niciun caz nu m-aș fi repezit la el din senin, nu procedez niciodată astfel, aștept să-mi treacă toate ”năzărelile” :))

Deci… am încercat să îi scriu pe Facebook, de pe alt cont, că eram de mult blocată pe al meu, am rugat o prietenă comună să îi spună ce am de gând să fac, am printat mesajele la sugestia ei și le-am transmis sorei lui. Absolut nimic nu a avut efect, nu vrea și gata :)) Deci nu l-am cunoscut așa înainte, părea cu totul altfel. Se pare că acum i-a căzut masca, sau mi-au căzut mie ochelarii prin care îl vedeam 🙂

Nu-i nimic, că eu păstrez ”epistola” pe care i-am scris-o, așa o numesc eu. Am împărțit-o și pe capitole și versete ca în Biblie, totul structurat, cronologic, să priceapă și proștii :)) Și e plină de sfaturi și predicuțe amestecate cu glume, cum mi-e stilul. Dacă nu vrea să o citească el, o mai recitesc eu uneori și râd și mă minunez singură ce deșteaptă si amuzantă sunt :)) Dacă el se crede irezistibil, acuma să mă laud și eu cu ceva 🙂 Și când am chef să râd de fața lui, că are asupra mea un efect de clovn, chiar dacă stă serios, intru pe conturi false de social media și mă uit ce a mai postat. Ce dacă m-a blocat, se pune el cu domnișoara programator :)) Poate îi sparg și conturile dacă îmi prind mintea, dar oricum nu merită efortul. Nu știu dacă vede când mă uit pe statusurile lui, nu prea cred, dar dacă vede, sper să își închipuie că are o vreo admiratoare secretă 😉 Și cu timpul, când mă voi sătura de râs, voi renunța și la aceste acțiuni.

Deci nu a fost și nu va fi niciodată fratele meu, e doar un biet antagonist, ca și prietena cu energiile negative. Am zis eu la un moment dat că au venit doi blonzi să producă haos în viața mea. Blonda a plecat, blondul e pe ducă de asemenea, cică se pregătește să plece în SUA, habar nu am dacă definitiv sau pe ce perioadă, dar nici că mă mai interesează.

Și prietena cu care aș fi dorit să-l cuplez… altă antagonistă. De ea am fost cea mai apropiată și avem ani de prietenie în spate, dar totuși ea mi-a făcut cea mai urâtă fază. Intenționat mi-a nenorocit o relație, dar pe care am reparat-o eu de curând, sau cel puțin așa sper, și în procesul de reparații am folosit povestea cu blondul pentru puțină atmosferă :)) Nu aveam de gând să procedez așa, dar asta a ieșit până la urmă, no spuneți voi că nu mă pricep 🙂

Și să încheiem cu un playlist dedicat domnului blond care se crede ”idolul femeilor” :))
Farewell my so called love – YouTube

Love is in the air

Zilele acestea domnul Petru Racolța scrie despre iubire într-o veselie, eu cred că e profet fără să știe. 🙂 Uite că m-a inspirat și pe mine să scriu o ”poezie în proză”, mai fac din astea câteodată, că eu sunt prozaică de felul meu, dar câteodată se mai strecoară în scrierile mele câte un moment poetic :))

Așa deci… domnul Petru scrie metaforic, dar ce scrie dânsul se întâmplă cam literal în viața mea. Deci nu înțeleg cum le nimerește :)) Și am zis să îi completez și eu munca perfecționând o listă cu piese muzicale pe tema dată. Le colecționez de mult timp, din câte îmi amintesc un coleg de blogăreală a cerut o dată ajutor cu muzica pentru nunta unui prieten. Și atunci aveam o listă cuprinzătoare, dar între timp s-au adăugat altele și altele.

Așa se manifestă la mine romantismul, prin muzică și multe dintre lucrările mele. Și casa ziceam într-un timp că vreau să o mobilez în stil vintage. Până la urmă, cu mobila și decorațiunile făcute de mine, care încă sunt în lucru, a ieșit o combinație interesantă de stil clasic cu romantic și modern, dar și accente vintage, retro și shabby-chic. Cu poeziile nu mă am, îi las pe alții mai talentați. Metaforele mele despre relații sunt foarte pragmatice, cred că ați văzut asta și în postările anterioare. 🙂 Iar playlist-ul de mai jos are de toate: și romantice, și pragmatice, pentru toate gusturile. Poate mă luați DJ pe la nunți, dacă tot sunt talentată la artă, păi la toate artele să mă bag 😉

Love is in the air – Youtube

Noi perle… de ale băieților

Sigur nu vă mai amintiți de colegul meu de la școala duminicală, am scris demult despre el. Dacă doriți să recitiți ce zicea când era mic, uitați aici:
https://gandurideprimavara.wordpress.com/2015/05/15/copiii-spun-lucruri-traznite-partea-iii/

Noi doi eram mereu personajele principale la toate scenetele, eram cumva cei mai buni actori. Acum el locuiește în Austria, dar mai vine să-și viziteze rudele din România și de fiecare dată avem parte de un adevărat spectacol de teatru. :)) Între timp s-a apucat de scris poezii, așa că vine în fața bisericii mereu cu alte și alte momente: recită poezii scrise de el sau de alții, predică, dar tot ce face este realizat în modul cel mai teatral cu putință. Am zis la un moment dat că ar trebui să facem turnee amândoi, eu pe stand-up comedy și el pe teatru 🙂

Între timp s-a întors din Germania un vechi prieten tot din biserică, de asemenea amic cu cel de mai sus. Acesta e cu ”loviturile” scurte și la obiect, sau nu știu cum să le zic. De exemplu, a avut ceva probleme cu niște țigani și toată situația a rezumat-o în câteva cuvinte: ”Ooof, frații mei bruneți!” El e blond, apropo :)) Cu altă ocazie, în loc să spună că e obosit, a zis ceva mai plastic: ”Mi s-au muiat cocenii.” Iar când eu m-am zăpăcit puțin cu ocazia morții mamei și am crezut despre el mai multe decât trebuia, mi-a trântit-o și mie: ”Rupe filmul, Narcisa, că nu sunt interesat, mi-am găsit altă fată!”.

A tot amânat să-mi spună asta, a crezut că mă jignește, dar a aflat după aceea de la mine că putea să mă ”jignească” de la bun început, că eu sunt obișnuită cu apucăturile băieților și chiar am preluat multe de la ei. În prima fază nu mi-a picat bine ”lovitura” și m-am enervat, mai ales că nu mi-a aplicat-o direct, ci prin doi intermediari: sora lui și nepoata mea, care sunt prietene. Dar apoi am început să râd de penibilul situației: ia uite ce mesaj mi-a transmis prin ”telefonul fără fir”, să rup filmul 😀 Mă și vedeam luând o rolă de film și făcând-o bucăți de nervi, sunt în stare :))

Și ca să nu mă las mai prejos, mai ales că acum îl consider ca pe fratele de vârsta mea pe care nu l-am avut niciodată, (semănăm la figură, la apucături, pasiuni, uneori și la modul de a ne îmbrăca, chiar vocile și modul de a vorbi ne seamănă), i-am întors-o: ”Eu am rupt filmul, tu fă bine și sparge tiparele, lasă fetele nepotrivite cu care ai avut până acum de a face și ia-ți una mai de Doamne-ajută!” Dacă tot e vorba de distrugere, apăi distrugere în masă să fie 😀 Și în caz că nu reușește singur să spargă tiparele, m-am oferit să îl ajut, ca o soră bună ce sunt. I-am sugerat-o pe o prietenă care de ani de zile îmi face aceleași faze ca și el: nu îmi răspunde la mesaje când nu are chef de mine, și are o față copilăroasă și haioasă la fel ca el, de îmi vine să râd și când stă serioasă. Și nu mai dau detalii, se potrivesc ei în multe aspecte. Nu m-am mai ocupat de ”match-making” până acum, cred că e prima și ultima dată, dar dacă amândoi vor, eu chiar cred că i-am nimerit 😉

Și acum să închei cu perla unui băiețel scump pe care l-am cunoscut de curând: mi-a spus ”Ghiocel” în loc de Narcisa. 🙂 Mi-am mai auzit diverse nume de floare până acum, dar toate au fost feminine. Cred că m-a simțit copilul ce ”băiețoi” sunt, chiar dacă nu arăt 🙂

Amintiri din concediu și de după

V-am promis că vă voi arăta minunăția de loc în care am fost în concediul de Paște, apoi m-am întors de încă două ori să mai lucrez – sau mai bine zis să mă încarc, să admir peisajele și să mai și lucrez câte ceva 🙂 Vă las și pagina de Facebook, în caz că vă interesează o vacanță sau o partidă de pescuit:
Zona agrement Valea Căprioarei
Este un complex cu o cabană mare cu sală de mese și locuri de cazare, plus patru căbănuțe de 2 sau 3 persoane.

Și acum las pozele să vorbească de la sine 🙂

Am făcut mult mai multe fotografii, în diverse stadii ale zilei și ale vremii, am și filmat, dar nu am cum să vă arăt tot. Va trebui să mergeți să vedeți la fața locului. Doar câteva căprioare care au trecut rapid prin zonă nu s-au lăsat prinse de obiectivul meu hiper-activ 🙂

Povestea prietenei cu energii negative

Sper că nu îmi citește blogul prietena mea care mi-a fost alături doar 2 luni, cred ca a fost cea mai scurtă și mai intensă prietenie de care am avut parte in viața mea. Ea are 40 de ani, eu 38, amândouă singure, dar firi total diferite. O prietenă comună din prima companie în care am lucrat s-a gândit să ne facă legătura, iar eu n-am prea vrut la început, că doar mai am prietene, dar până la urmă am zis să încerc. Și după aceea rău mi-a părut, dar prefer să consider tot ce s-a întâmplat ca o experiență de viață din care am mai învățat ceva.

Prima dată când ne-am întâlnit, am crezut că ne vom înțelege tare bine, păream să avem aceeași viziune asupra vieții și cumva un mediu familial asemănător. Ea singură la părinți și cam neglijată de ei, eu cea mai mică dar am rămas fără tata la 17 ani și mulți ani am avut grijă de mama bolnavă – cumva amândouă nu am primit de la părinți tot ceea ce aveam nevoie pentru dezvoltarea noastră armonioasă. Ea singură într-un apartament și având o mașină, eu singură la casă și cu mașină. Dar apoi au ieșit la iveală și diferențele: eu cred în Dumnezeu, ea crede în ”Divinitate” care constă de fapt într-un amalgam de idei și religii. Eu Îl caut pe Dumnezeu cu inima sinceră, ea ca să Îi dea un bărbat. Ea e negativistă și supărată că e singură, eu optimistă și încerc să pun pe primul loc avantajele faptului de a fi singură.

Pe parcurs au apărut și mai multe diferențe: fiind singură la părinți, credea că totul i se cuvine și încerca să mă ducă în concediu cu ea, să nu meargă singură. Între timp murise mama, eram stresată, încercam să-mi revin pe linia de plutire, dar nu părea să înțeleagă, insista să mergem în concediu. Am amânat-o până m-am simțit eu în stare să plec de acasă. Dar și înainte de plecare ce mi-a făcut… După ce că eu mergeam cu mașina și am fost gata la timp, ea mai avea ceva ședințe la serviciu și nu reușea să își termine bagajele, de parcă nu le-ar fi putut face cu o seară înainte. Și se lăuda singură că lucrează în logistică și se pricepe la organizare. Păi îmi pare rău, domnișoara programator a organizat-o pe ea: i-am ridicat o comandă, i-am făcut niște cumpărături, i-am așezat bagajele mai bine în mașină.

În excursie a făcut numai figuri, că nu e mulțumită de condițiile din cabană, că nu poate dormi de mine noaptea când merg la baie, că dimineața o deranjez când mă trezesc devreme și mă pregătesc să dau o raită prin natură. Iar eu făceam tot ce puteam ca să fie bine, deși eram obosită și ca vai de capul meu, îi aduceam cafea de la sala de mese că așa voia ea, nu făceam duș seara târziu cum aș fi dorit ca să nu o deranjez, și totuși nimic din ce făceam nu era apreciat. Ba încă îmi găsea altă și altă vină: că mă gândesc numai la mine și nu sunt atentă la nevoile ei, că vorbesc prea mult și o încarc cu problemele mele, că eu nu știu să spun cuvinte de apreciere pentru ce face pentru mine. No spuneți și voi cine avea dreptate, așa cum mă cunoașteți acum din postările mele 🙂

La un moment dat am început eu contra-atacul: i-am spus că e ca mama mea, ale cărei nevoi primau mereu, deși eu puteam să mor lângă ea. Și acum, mama s-a dus și eu aveam și încă mai am niște simptome serioase de stres post-traumatic, iar frații și prietenii mi-au dat indicații să îmi văd în primul rând de mine, deci am și eu o dată în viață dreptul să fiu egoistă. Și că eu am fost singură atâta timp pentru că am avut grijă de mama, de acum înainte posibil nu voi mai fi singură. Dar ea e singură pentru că nu e atentă la nevoile celor din jurul ei și se gândește numai la ea, și în prietenia asta eu trebuie să-mi duc poverile tot singură și mă mai încarcă și ea cu ale ei.

Între timp îmi făcusem și iluzii legate de un vechi prieten de familie care e de vârstă cu mine și tot neînsurat, a făcut și el niște gesturi și nu și-a dat seama, iar eu, având nevoie cumva de un umăr pe care să plâng, mi-am creat în minte un întreg scenariu și i-am scris și lui ceva frânturi din el, de l-am derutat complet :)) I-am povestit și prietenei pe măsură ce s-au desfășurat lucrurile, la început m-a crezut, apoi a început să-și dea seama că ceva nu e în regulă și după ce eu am realizat că nu am nimic cu el, m-a somat cumva să nu mai vorbesc despre el. Dar în capul meu problema nu se putea rezolva atât de ușor, eu trebuia să îmi refac prietenia de dinainte cu el și, vorbind cu ea, îmi mai făceam ordine în gânduri. I-am zis că nu mă ajută deloc dacă mă oprește să vorbesc, mă voi abține cât voi putea și după aceea voi vorbi încă și mai mult, că am nevoie să mă descarc. Dacă nu vrea măcar să mă asculte, după câte am făcut pentru ea (am ajutat-o și la curățenie în apartament și i-am împrumutat două obiecte de care a avut nevoie), măcar sa fi venit cu mașina ei și să fi plecat în momentul în care simțea că totul e prea mult pentru ea. Dacă a vrut să profite de bunătatea mea, a trebuit să mă suporte, practic i-am stricat concediul, dar și ea mi l-a stricat mie :))

Ei, nu-i nimic, că am întâlnit niște proprietari cumsecade ai complexului de cabane și m-am înțeles cu unul dintre ei, după ce o duc pe prietena mea acasă, să revin și să mai lucrez de acolo. M-am delectat cu niște peisaje superbe și am făcut o grămadă de poze, vă voi arăta minunățiile într-una din postările viitoare. I-am prins pe proprietari și pe prietenii lor în două seri la grătar, dar n-am vrut să stau cu ei că nu mânănc grătar seara și aveam nevoie de liniște. Prietena mea m-a apostrofat de acasă că sunt nepoliticoasă cu bărbații, eu i-am zis că i-am refuzat politicos și am mai și glumit cu ei 🙂 Cred că era invidioasă :)) Dar nu-i nimic, știe locația, îi cunoaște pe proprietari, oricând poate merge să fie vedeta serii la un grătar, fără necioplita de mine care să mai strice treburile pe acolo 😛

Și după cum ziceam în postarea trecută, a mai apărut cineva la orizontul meu, dar totul e încă neclar. Totuși de aici a pornit ruptura cu prietena mea, că mi-a dat niște indicații prețioase, după părerea ei, dar eu eram deja sătulă de lecțiile ei și am intervenit cu un nou contra-atac și i-am spus că nu gândește practic deloc, că eu sunt în situație și judec lucrurile mai bine. Și atunci a zis, în sfârșit, că s-a săturat de energiile mele negative pe care le tot împrăștii asupra ei și nu mai vrea să vorbească deloc cu mine. Doamne, Îți mulțumesc că m-ai scăpat de așa o prietenă, mai bine un dușman decât ea 😛 Ce energii negative împrăștii eu, oare că am contrazis-o mereu? Sau optimismul meu se vede negativ în lumea ei, că e tare pesimistă, cum ziceam. Sau i-oi fi transmis fără să vreau ceva de genul: ”Jos labele de pe prietenii mei” :)) Cine mai știe ce e în capul ei? Mai nasol e că ea consideră că nu are ce învăța de la mine și tot ce s-a întâmplat numai a supărat-o rău și atât. Trageți voi concluziile moralizatoare de aici 🙂