Noi perle… de ale băieților

Sigur nu vă mai amintiți de colegul meu de la școala duminicală, am scris demult despre el. Dacă doriți să recitiți ce zicea când era mic, uitați aici:
https://gandurideprimavara.wordpress.com/2015/05/15/copiii-spun-lucruri-traznite-partea-iii/

Noi doi eram mereu personajele principale la toate scenetele, eram cumva cei mai buni actori. Acum el locuiește în Austria, dar mai vine să-și viziteze rudele din România și de fiecare dată avem parte de un adevărat spectacol de teatru. :)) Între timp s-a apucat de scris poezii, așa că vine în fața bisericii mereu cu alte și alte momente: recită poezii scrise de el sau de alții, predică, dar tot ce face este realizat în modul cel mai teatral cu putință. Am zis la un moment dat că ar trebui să facem turnee amândoi, eu pe stand-up comedy și el pe teatru 🙂

Între timp s-a întors din Germania un vechi prieten tot din biserică, de asemenea amic cu cel de mai sus. Acesta e cu ”loviturile” scurte și la obiect, sau nu știu cum să le zic. De exemplu, a avut ceva probleme cu niște țigani și toată situația a rezumat-o în câteva cuvinte: ”Ooof, frații mei bruneți!” El e blond, apropo :)) Cu altă ocazie, în loc să spună că e obosit, a zis ceva mai plastic: ”Mi s-au muiat cocenii.” Iar când eu m-am zăpăcit puțin cu ocazia morții mamei și am crezut despre el mai multe decât trebuia, mi-a trântit-o și mie: ”Rupe filmul, Narcisa, că nu sunt interesat, mi-am găsit altă fată!”.

A tot amânat să-mi spună asta, a crezut că mă jignește, dar a aflat după aceea de la mine că putea să mă ”jignească” de la bun început, că eu sunt obișnuită cu apucăturile băieților și chiar am preluat multe de la ei. În prima fază nu mi-a picat bine ”lovitura” și m-am enervat, mai ales că nu mi-a aplicat-o direct, ci prin doi intermediari: sora lui și nepoata mea, care sunt prietene. Dar apoi am început să râd de penibilul situației: ia uite ce mesaj mi-a transmis prin ”telefonul fără fir”, să rup filmul 😀 Mă și vedeam luând o rolă de film și făcând-o bucăți de nervi, sunt în stare :))

Și ca să nu mă las mai prejos, mai ales că acum îl consider ca pe fratele de vârsta mea pe care nu l-am avut niciodată, (semănăm la figură, la apucături, pasiuni, uneori și la modul de a ne îmbrăca, chiar vocile și modul de a vorbi ne seamănă), i-am întors-o: ”Eu am rupt filmul, tu fă bine și sparge tiparele, lasă fetele nepotrivite cu care ai avut până acum de a face și ia-ți una mai de Doamne-ajută!” Dacă tot e vorba de distrugere, apăi distrugere în masă să fie 😀 Și în caz că nu reușește singur să spargă tiparele, m-am oferit să îl ajut, ca o soră bună ce sunt. I-am sugerat-o pe o prietenă care de ani de zile îmi face aceleași faze ca și el: nu îmi răspunde la mesaje când nu are chef de mine, și are o față copilăroasă și haioasă la fel ca el, de îmi vine să râd și când stă serioasă. Și nu mai dau detalii, se potrivesc ei în multe aspecte. Nu m-am mai ocupat de ”match-making” până acum, cred că e prima și ultima dată, dar dacă amândoi vor, eu chiar cred că i-am nimerit 😉

Și acum să închei cu perla unui băiețel scump pe care l-am cunoscut de curând: mi-a spus ”Ghiocel” în loc de Narcisa. 🙂 Mi-am mai auzit diverse nume de floare până acum, dar toate au fost feminine. Cred că m-a simțit copilul ce ”băiețoi” sunt, chiar dacă nu arăt 🙂

6 thoughts on “Noi perle… de ale băieților

    • Ehhh, am antrenament de ani de zile in spate. Daca imi amintesc bine, cand eram mica plangeam. Dar apoi m-am ridicat si pre multi am popit, ca Lapusneanu 😂😂😂
      Acum depinde in ce toane ma prind, ori ma enervez de as sari sa ii bat, ori rad de ma tavalesc pe jos, sau permutari intre cele doua stari. Mi-a zis un coleg ca eu sunt omul extremelor 😁

      Liked by 3 people

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s