Concluzie

V-ați plictisit de poveștile mele despre prieteni și antagoniști? Că la un moment dat toată lumea a rămas tăcută și simțeam că vă este deja prea mult. Sau pur și simplu ați rămas fără replică, prea complicată era povestea 🙂

Astăzi cred că totuși am ajuns la niște concluzii. Nu sunt 100% sigură, mai e loc acolo de 1% pentru îndoială, dar analizând și reanalizând lucrurile, că nu degeaba sunt programator – am ajuns să funcționez la fel și în problemele cotidiene ale vieții – am ajuns la ideea că povestea mea de dragoste e mai bună decât un roman celebru: ”Pe aripile vântului”. Eu sunt Scarlett, viitorul soț care încă nu a apărut, dar e foarte aproape, e Rhett. Vechiul prieten blond care s-a întors din Germania e Ashley, iar prietena mea copilăroasă e Melanie. Și cred că o pot încadra în peisaj și pe fosta prietenă blondă, ca India, sora lui Ashley, care mereu a fost invidioasă pe Scarlett 🙂

Deci… mi-am dat seama că antagonistul meu e de fapt e un băiat trist și deprimat, care nu a avut o relație foarte bună cu mama lui și încearcă să se ascundă față de alții și față de el însuși, pozând ca fericit și având o viață împlinită, și real, și virtual. Iar de mine e atras pentru că sunt asemănătoare cu mama lui, iar eu până la urmă i-am răspuns la sentimente pentru că mi-am pierdut mama și cumva nu aveam ce face cu grija adunată în inima mea pentru ea. Dar el fiind foarte copilăros, iar eu prea matură pentru vârsta mea, nu ne-am putut înțelege deloc, deși avem multe lucruri în comun. Și eu a trebuit să îmi dau singură seama că nu ne potrivim și să mă sustrag din această relație ciudată, pentru a-i da timp de reflecție și pentru a pregăti calea pentru Melanie 🙂

Cum se vor regăsi ei doi, nu știu, eu tot cred că trebuie ajutați, dar de la mine nu primește nici unul ajutorul. Așa că am apelat la predicatorul de care ziceam în altă postare, că o mai dă în bară când vorbește despre căsătorie. El e foarte ocupat acum, dar cândva va citi mesajele mele și va face el ce va considera de cuviință, poate mă va chema pe mine la o discuție, poate îi va lua pe cei doi copii în corp matur pe rând, pentru că a mai purtat discuții cu ei și în trecut. Și sper că va fi o lecție și pentru el, cum să predice despre căsătorie de acum înainte. Nu că m-aș considera eu vrednică să dau lecții unui predicator, dar no, sunt fată de predicator și, față de tata, toată Biserica a avut un mare respect. Deci poate lua ceea ce îi spun ca din partea tatălui meu. Hmmm… îmi poate spune cineva ce rol să îi dăm predicatorului în roman, cine a citit ”Pe aripile vântului”? Era parcă un sfătuitor al lui Scarlett, dar nu îmi amintesc numele lui, trebuie să reiau romanul de la început. 🙂

Și cu Rhett… se pare că va fi un final fericit, nu deschis ca în original. Ce s-a întâmplat până acum a fost ca în poezia domnului Petru Racolta, pe care am promis că o pun pe o melodie cândva în viitor, să vedem dacă îmi și iese 🙂

Deci, cu Rhett am fost colegă de muncă acum 11 ani și ne-am înțeles foarte bine, dar nu am vorbit niciodată clar despre noi. Doar ne-am împrietenit, cum ar veni. Ar fi trebuit să intervină cineva să ne spună ce se întâmplă de fapt, că nu ne dădeam seama nici unul. Sau poate doar eu nu îmi dădeam seama, nu pot vorbi încă din punctul lui de vedere. În schimb, a intervenit Melanie, care contrar celei originale, a fost o prietenă cam falsă și l-a vrut ea pe Rhett :)) Și Rhett a plecat de unde a venit, dar 6 ani mai târziu, Scarlett, care nu știa cum să o mai scoată la capăt cu Ashley, și-a luat inima în dinți și i-a cerut ajutorul, și l-a întrebat cu mare jenă și care a fost treaba cu Melanie. Și am aflat că Melanie și-a făcut iluzii aiurea, și am primit un sfat foarte oportun, să îl las baltă pe Ashley, să îmi asum greșeala și și să merg înainte. Și așa am făcut. Mai rămâne acum de văzut doar ce va face Rhett, se va întoarce la Scarlett? Eu cred că da, voi ce ziceți? 🙂 Într-una din plimbările mele în natură am văzut literal un curcubeu și m-am încurajat singură, că Dumnezeu Își împlinește promisiunea.

Am crezut la un moment dat că povestea mea de dragoste va fi ”Mândrie și prejudecată”, pentru că 10 ani mai târziu i-am dat o nouă șansă tot unui coleg de muncă, pe care la început nu l-am apreciat. Dar nu a putut ieși din tiparele lui și a ratat șansa. Cu atât mai bine pentru mine, că mi-am dat singură seama că eram prea mult și pentru el, și el m-ar fi plictisit de moarte. Apoi am crezut că sunt în filmul ”Clueless” și în romanul echivalent ”Emma”. Cumva am fost, în ordinea inversă a întâmplărilor: mi-am dat seama cine e potrivit pentru mine, și apoi am fost capabilă să văd potrivirile corecte și între prieteni de ai mei. Mi-a spus alt prieten, care e cumva parte din poveste, că el și-a dat seama ce e cu Scarlett și Rhett, dar ani mai târziu când i-am povestit eu – că până la pensie voi ajunge doctor în relații de cuplu :))

Și în încheiere, vă vine să credeți că sunt și oameni care mi-au spus că nici unul dintre cei doi băieți nu simte nimic pentru mine, că eu îmi fac iluzii cu amândoi, și m-au facut să mă simt ca ultima disperată, când eu știam foarte bine cine sunt? Cum să îi numesc pe acești oameni: Toma necredinciosul, oameni care nu știu să mă aprecieze corect, sau cărora le e ciudă pe mine? Poate câte puțin din fiecare 🙂

Ba nu, închei pe un ton mai optimist: cândva în viitor, îmi imaginez cum voi face o poză cu Ashley, spate în spate sau cumva în aceeași poziție pe care o mai avem uneori, fiecare în pozele lui, dar fiecare având alături perechea potrivită. După ședința foto, voi prezenta tabloul și susținătorilor mei de pe blog, cu siguranță. Și cu dedicație specială pentru domnul Petru Racolta, susținătorul meu numărul unu 🙂

4 thoughts on “Concluzie

    • Nu e niciun clip, e o idee pentru viitor, inca nu i-a venit timpul. Dar ma tin eu de promisiune 🙂 Am mai compus niste melodii nereusite in trecut, poate m-am mai perfectionat de atunci.

      Like

  1. Nu ai plictisit deloc. Dar e ciudat să scriu ceva când nu am tabloul clar. Şi e normal să fie aşa, că nu ai cum să scrii exact despre ce a fost vorba. Aşa că decât să mă trezesc vorbind, am citit, am lăsat un semn şi gata. Asta io. Restul, nu ştiu de ce au tăcut.
    Tu ştii mai bine decât oricine ce a fost şi ce e în sufletul tău. Nimeni nu o poate înţelege mai bine. Şi dacă tu simţi că asta vrei, asta e bine pentru tine… go for it! Şi aşa va fi! 😉

    Liked by 1 person

    • Da, e adevarat ca am scris cam neclar, dar am scris ce am inteles eu pe masura ce s-au desfasurat lucrurile. 🙂 Si da, am mai spus unora care nu m-au crezut, ca ei nu pot privi direct in mintea si sufletul meu sa vada ce e acolo, daca nu ma cred, problema lor. Nu am obligatii sa dau explicatii sau sa conving pe nimeni, ei sa faca bine sa ma scuteasca de sfaturi bine intentionate, dar nesolicitate.

      Liked by 1 person

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s