Decât un coleg

A venit rândul colegului guraliv de la Vâlcea. Din câte știu eu, nu e hacker, nu are BMW și nici nu se încadrează în alte stereotipuri oltenești. Doar folosește “decât”, “ora două” și perfectul simplu. Și acum mi-am amintit de alt vâlcean de la facultate, care a trebuit să mă întrebe de vreo 3 ori: “Făcurăți fizică?” până am înțeles în sfârșit ce vrea 😂

A zis și “hackerul” multe pe care nu mi le mai amintesc. Deh, atâția ani au trecut de atunci și amândoi am părăsit “familia” de la fosta companie între timp.

Ce îmi amintesc e că, într-o iarnă, pe mine m-a apucat bulgăreala. L-am nimerit pe colegul cu multe verișoare, dar nu a reacționat, s-o fi gândit că mai bine nu se pune cu nebuna. 😂 Cred că l-am lovit și pe colegul cu vârsta “preistorică”, parcă a sărit și el în schemă, dar nu mai țin minte exact. În schimb, știu sigur că pe colegul de la Vâlcea l-am provocat, a început și el cu bulgăreala și a zis ceva de genul:
“Narcisa, ce ar fi să-ți pun o piedică și să te frec cu zăpadă, ca la școală?”
“Poți să încerci”, am zis eu. “Dar până acum nu m-a pus nimeni jos. Când imi punea vreun băiat piedică, îl trăgeam după mine și până să-și dea seama ce s-a întâmplat, eu săream în picioare și fugeam. Unul mai solid nu a căzut și atunci m-am ținut bine de el și nu am căzut nici eu.” 😎😂

M-a prins o dată cu spatele “nepăzit”, vorbeam la telefon, și a dat să mă gâdile, dar n-a prea apucat, că am sărit ca arsă:
“Ce faci, mă?”
Reflexele mele necondiționate sunt foarte dezvoltate 😂 Era cât pe ce să îi dau și un pumn, dar cred că mi-am amintit instant de avertismentul lui X cu privire la pumnii care costă 😂

Acum mi-am mai amintit ceva, că a venit o dată cu soția la un concert de Crăciun al corului în care cânt și eu. Parcă au fost încântați de ce au văzut și au auzit. În caz că îi mai interesează, mai pregătim și alte concerte 😉😅

Și altceva nu îmi mai vine în cap, bine și atât, ce să fac, mai am și eu “lipsusuri”. Se pare că îmi amintesc mai mult ce a făcut colegul, decât ce a zis 😜😂

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s