About April

În sufletul meu vreau să fie mereu primăvară!

Citate favorite

IMG_1669Este din nou luni și e timpul pentru ”Citate favorite”, serial găzduit de către doamna Zinnaida, și un nou episod din cartea ”Noblețea suferinței” de Sabina Wurmbrand.

Maria ar fi dorit să audă câte ceva din viața veselă a Janetei de altădată, despre întâlnirile cu prietenii și colegii ei, despre serbările de binefacere, și altele. Dar Janetei nu-i ardea acum de rememorări.
– O, nu, nu vreau să-mi amintesc de toate acestea acum. De când am fost izolată complet într-o celulă, am învățat să prețuiesc chiar cel mai mic zâmbet de bunăvoință mai mult decât toate aceste deșertăciuni.

Orice om, chiar și un torționar care se întâlnește în viață cu un creștin, găsește acolo, în inima creștinului, un locșor unde chipul său hidos e văzut sub o altă lumină, având un chip înfrumusețat. Noi îl înțelegem. Chiar dacă el e văzut de alții ca un criminal, pentru noi el devine o ființă care are dreptul la dragostea noastră.

Paula era de acord că imnurile și odele de preamărire pentru ”genialul Stalin” erau idioate.
– Dar, spunea ea, nici imnurile acelea de ”slavă închinate lui Dumnezeu” nu mi se par cu mult mai justificate.
I-am spus:
– Diferența dintre acestea e că unele laudă pe Creatorul tuturor făpturilor, iar celelalte aduc glorie unei creaturi cu o minte bolnavă, care a ucis milioane de ființe omenești.

– Pentru ce zâmbești acum? s-a răstit comandanta la mine, vânătă de furie.
– Zâmbesc pentru ceea ce văd în ochii dumitale.
– Da? Și ce vezi, mă rog?
– Mă văd e mine însămi: impulsivă, așa cum eram eu odată, o fire iute și mânioasă. Dar aceasta a fost până în ziua când am învățat ce este adevărata iubire. Adică, să fii gata a te sacrifica pentru adevăr. De atunci mâinile mele nu s-au mai ridicat să lovească pe nimeni.
Comandanta și-a lăsat mâna să-i alunece în jos, iar eu am continuat:
– Dacă te vei uita în ochii mei, te vei vedea pe dumneata însăți așa cum Dumnezeu voiește să te transforme.

Nu e pentru prima oară că oamenii devin victime ale unui dictator care râvnește a uzurpa tronul lui Dumnezeu, acuzându-L. Stalin îmi amintește mereu de Faraon din vechime: munca de sclavi, progromurile, teroarea – toare aceste se repetă acum: un om încearcă să ia locul lui Dumnezeu! Dar Faraon a crescut chiar în casa lui, ca pe unul din familia lui, tocmai pe acela care avea să aducă la îndeplinire planul lui Dumnezeu împotriva sa: pe Moise. Da, în Psalmul 2 ni se spune că și Dumnezeu râde câteodată. (După mulți ani de atunci, mi s-a părut într-o zi că aud din nou acel râs al lui Dumnezeu: Svetlana însăși, fiica lui Stalin, e una din convertitele Bisericii subterane din Rusia, astăzi).

Pe când era dusă prin coridorul lung spre locul de execuție, tânăra a rostit cu voce puternică Crezul creștin, și ecoul vocii ei a răsunat clar prin tavanul boltit, fiind auzit în toate celulele. Erau aceleași cuvinte ale Crezului pe care-l rostim în Biserică. Dar cuvintele rostite de tânăra martiră aveau multă putere, pentru că ea credea și prețuia fiecare cuvânt din el. Dându-și viața pentru slava lui Dumnezeu, ea a fost primită în viața de glorie eternă.

O țărancă, Manuilă, care muncea lângă mine, mi-a povestit cum, după ce li se luase tot ce mai aveau, soțul ei zisese:
”Doar cartea de cântări ne-a mai rămas. Hai să cântăm Domnului, mulțumindu-I că adevăratele noastre comori ne așteaptă în ceruri și de acolo nimeni nu ni le va mai lua.”

– Cine mai are azi nevoie de Dumnezeu, când spitale atât de moderne și avansate ca acesta sunt libere și la îndemâna fiecăruia?
– Domnule locotenet, am răspuns eu, cât timp oamenii vor trăi pe pământ vor avea totdeauna nevoie de Dumnezeu, care dă și viață și sănătate. Oricine locuiește într-o casă știe că ea a fost plănuită de un arhitect, după cum oricine e invitat la un banchet știe că bucatele servite au fost preparate de un bucătar. Noi, oamenii, suntem cu toții invitați la acest mare banchet, care se află în lumea aceasta plină de lucruri minunate: de soare, lună și stele, ploaie care face să rodească pământul, de fructe de tot soiul. Știm că Cel care a pregătit toate acestea pentru noi este Dumnezeu.

 

Advertisements

Măiestria creionului

creionul1-400x300Un copil îşi privea bunicul scriind o scrisoare. La un moment dat, l-a întrebat:
– Bunicule, ce scrii acolo? Scrii o poveste care ni s-a întâmplat nouă? Sau poate e o poveste despre mine…
Bunicul s-a oprit din scris, a zâmbit şi i-a spus nepotului:
– E adevărat, scriu despre tine. Dar mai important decât cuvintele, este creionul cu care scriu. Mi-ar plăcea să fii ca el, când vei fi mare.

Copilul a privit nedumerit creionul, fiindcă nu văzuse nimic special la acesta.
– Dar e la fel ca toate creioanele pe care le-am văzut în viaţa mea!
– Totul depinde de felul cum priveşti lucrurile, a răspuns bunicul. Creionul are cinci calităţi, pe care dacă reuşeşti să le menţii, vei fi totdeauna un om care trăieşte în bună pace cu lumea.

Prima calitate: poţi să faci lucruri mari, dar să nu uiţi niciodată că există o Mână care ne conduce paşii. Pe această Mână o numim Dumnezeu şi El ne conduce totdeauna conform dorinţei Lui.

A doua calitate: din când în când trebuie să mă opresc din scris şi să folosesc ascuţitoarea. Asta înseamnă un pic de suferinţă pentru creion, dar până la urmă va fi mai ascuţit. Deci, să ştii, dacă suporţi unele dureri, ele te vor face mai bun.

A treia calitate: creionul ne dă voie să folosim guma pentru a şterge ce este greşit. Trebuie să înţelegi că a corecta un lucru nu înseamnă neapărat ceva rău. Ceea ce este bine este faptul că ne menţinem pe drumul drept.

A patra calitate: la creion nu este important lemnul sau forma lui exterioară, ci mina de grafit din interior. Tot aşa, şi tu pune accent mai mult pe ce se întâmplă înlăuntrul tău, decât pe exterior.

Şi, în sfârşit, a cincea calitate: creionul lasă întotdeauna o urmă. Tot aşa, să ştii că ceea ce faci în viaţă, va lăsa urme. Dragul meu, încearcă să fii conştient de fiecare faptă pe care o faci.

(Autor: necunoscut
Sursă imagine: teologie.md)