About April

În sufletul meu vreau să fie mereu primăvară!

Ajutoarele mele de nădejde

Trebuie să dedic o postare celor doi colegi care au dus greul alături de mine în ceea ce privește “softul vieții” (nu îi spun numele, să nu divulg secretele Conti, dar așa îl numeam – “al vieții” 🤪). Eu am fost numită “mămica softului”, lor cum să le spun, “unchii softului”, ce ziceți? 😂

Prima dată a fost M, care mi-a fost de mare ajutor, a lucrat într-un limbaj de programare destul de greu, ca un erou. 😀 Dar, încet încet, s-a fofilat pe alte proiecte mai interesante. Însă, nici după aceea nu l-am lăsat în pace, o dată ca să mă ajute la ceva ce nu reușeam singură – problemă care a fost rezolvată instant de al doilea cap luminat 😂 – și de două ori pentru că l-am confundat cu alt M. Erau în același grup de chat, numit “Friends”, și din neatenție îi scriam tot celui care nu trebuia. 😂 Și să vedeți aici conversație inteligentă, încep eu:

– M, nu mergem o dată în pauză? Că A (soția lui) nu îmi răspunde, cred că e supărată pe R. (altă colegă)
– Narcisa, oprește-te, sunt celălalt M!
– Aoleu, iar am greșit adresa?
– Ce-mi dai să nu-i spun la R?
– Îți dau de lucru la softul vieții dacă îi spui!
– Gata, gata, m-ai convins.
– Napăi așa nu se mai poate, fac un grup cu softul vieții si te pun acolo. Îmi pare rău, dar ești retrogradat din grupul de “Friends”.
Dar nu s-a supărat colegul, dimpotrivă, a fost onorat că înainte era în grupul de prieteni. 😂

Al doilea a venit mai târziu și ne încânta în fiecare zi cu apăsări energice pe tastatură și conversații private la telefon. Cine a fost desemnată să îi facă observație? Bineînțeles că eu, poate pentru că aveam biroul în fața lui, poate pentru că trânteam totul în față oamenilor, fără jenă. 😂 Am cam trântit-o și de data asta, nu i-a prea convenit colegului, dar curând s-a învățat cu mine și ne-am înțeles foarte bine. A zis la un moment dat că îmi cumpără Renaultul vechi și îl recondiționează, că e valoros, dar nu s-a ținut de cuvânt. 😂

Am făcut amândoi pe centraliștii, când colegii de la IT au schimbat niște setări și parolele tuturor nu au rămas salvate, până ce eu m-am enervat și am trimis un email la toată lumea, să apeleze la șefii lor de echipă pentru această problemă. 🤪 Mai vorbesc uneori cu al meu coleg “de suferință” și acum, a revenit din Germania exact la compania unde lucrez eu, fără să ne fi înțeles dinainte. Din păcate, acum lucrăm de acasă, nu mai putem face mișto unul de altul ca în vremurile bune. 😂

Parcul de distracții Prater

Am ajuns și pe la Prater, și cred că am dat în boala martalogilor (opusul bolii copiilor), pentru că n-am avut chef să fac mare lucru. Doar m-am dat pe roata cea mare, care este reprezentativă pentru Viena și pe care am văzut-o și la Minimundus. De asemenea, am vizitat muzel de ceară Madame Tussauds – asta veți vedea și în poze.

Dacă nu știți ce înseamnă “martalog”, e cineva trecut bine de prima tinerețe. La o soră de-ale mele am auzit prima dată acest cuvânt, când a zis că ei, frații mei, sunt cam martalogi pentru mine. Și chiar că așa este, parcă aș avea trei mame și un tată, și fără sfatul lor nu pot răzbi în viață, că eu sunt încă un copil care habar nu are ce face. Probabil voi rămâne mereu așa pentru ei. 😂 Bine măcar că nu se dezlănțuie toți odată cu sfaturile neprețuite, că și așa le spun pe un ton superior, de parcă eu n-aș avea drept de replică. Din păcate pentru ei, am dreptul acesta și îl folosesc din plin. 🤪😎

Colegul gentleman

Să revenim la echipa de șoc din Conti. Astăzi e rândul colegului cu vârsta “preistorică” – habar n-am de unde a pornit vorba asta, că nu e mai in vârstă decât restul, așa cu vreo 10 ani maxim. De fapt nu știu câți ani are și nu contează asta. Mai important e că se pricepe la complimente, alt coleg a zis despre el că e unul dintre ultimii gentlemeni în viață. 😂

Eram în echipă două fete deosebit de albe la piele (culmea ironiei, colega mea se trage din județul Alba 🤪) și R, colegul respectiv, ne complimenta că noi suntem aristocrate, iar el, cu pielea puțin mai închisă la culoare, e un biet țăran care a lucrat la câmp. 😂 Ce să zic, a picat bine asta, după ce mi-am auzit că eu port tot timpul ciorapi albi sau că luminez în jurul meu când intru în apă. Asta ultima n-a fost așa de rea, bine ar fi să luminez cu vorbele sau comportamentul meu, nu cu pielea nepigmentată. 😜😂

Așa… ce a mai spus R, că eu sunt “trendsetter”, probabil pentru că am propriul fel de a fi și nu îmi pasă prea mult de părerea altora. Asta am mai auzit-o și în liceu, că sunt de treabă, dar așa “în felul meu”, și totuși ar fi bine să nu mă schimb, chiar dacă par eu un pic mai ciudată. 😂

După asta, îmi zicea că eu nu iert nimic, că pe toata lumea taxez pentru cea mai mică abatere, că i-a fost dor de observațiile mele dure când am fost în concediu… Hmm, astea nu sună prea bine, poate el le zicea apreciativ, dar eu le vad și ca un avertisment, să nu ajung prea dură cu oamenii în general.

Și ce mi-a mai zis R, că își imaginează cum vin pe o motocicletă, cu o haină lungă de piele neagră și cu o bâtă în mână. 🤣🤣🤣 Vai de capul meu, ce am ajuns, înseamnă că mai am de lucrat la comportamentul și la vorbele mele, că am potențialul să ajung chiar așa cum a zis el în glumă. Am spus la un moment dat, destul de recent, chiar că îmi iau și eu motocicletă și fac carnetul pentru categoria A. 😂 Aiurea, am destule hobby-uri, asta aș încerca doar dacă nu aș mai avea ce face.

Nu îmi mai vin altele în cap acum, decât alte observații despre duritatea mea și modul meu de a șofa, despre care nu mai știu dacă au venit de la el sau de la alți colegi. Le voi pune pe toate la grămadă într-o postare viitoare. 😉

Alte locuri frumoase din Viena

În ziua în care am vizitat palatul Schönbrunn, am mai fost și prin Stadtpark – un parc cu mai multe statui ale unor compozitori celebri – și am admirat Stephansdom, sau Biserica Sfântului Ștefan din centrul Vienei, pe exterior și pe interior. Atât m-au ținut picioarele și atât am rezistat la căldura infernală din Viena. Bine măcar că a mai bătut vântul, că altfel mă scurgeam pe străzi și nu mă mai găsea nimeni. 😂

Povești și strategii

Azi vreau să vorbesc despre un coleg de la Conti, care nu a fost cu mine în echipă, dar a avut biroul lângă al meu ceva timp. Cred că el m-a determinat să fac o listă de colegi, cărora să le trimit săptămânal o poveste cu tâlc, când a zis că îi plac poveștile. De aici a pornit o întreagă “poveste”, dacă pot să îi zic tot așa. 😁 Unii colegi au zis că le citesc copiilor și că aș putea să public o carte pentru copii. A rămas ideea în faza de proiect, că nu știu dacă am dreptul să public povești preluate, poate atunci când voi compune eu unele. Făceam și din astea în școala generală, la orele de compunere, deci există speranță. 😎😁

Mergeam odată cu viteză pe culoarul de lângă birouri și am dat de colegul respectiv în calea mea. Am crezut că s-a pus intenționat așa, m-am uitat o dată fioros și apoi l-am ocolit rapid. Ca mai târziu să aflu că nici măcar nu-și amintește de fază, că în niciun caz nu a fost cu intenție. 😂 Deci câteodată e mai bine să întreb, chiar niște lucruri banale, decât să rămân cu o impresie greșită.

Și ce am mai aflat de la el, destul de recent… că nu vorbește direct cu fetele, ci că se așează ca la un fel de masă de strategie când îi place o fată. Mă rog, când îi plăcea, că e pe cale să se însoare, sper că nu mai face din astea. 🤣 Și atunci mi s-a aprins un beculeț, era cam ce trăiam eu în momentele acelea. Din păcate pentru el, “strategul” respectiv nu mă cunoștea din copilărie și nu știa că eu am o plăcere de-a dreptul “diabolică”, aș putea spune, să stric jocurile băieților.

A apărut unul într-o tabără cu o sticlă de apă și stropea fetele. Toate fugeau pe acolo țipând, numai eu m-am repezit la el: “Dă mă sticla aia încoace!”

Apoi, ce le-a trecut lor prin cap, să ne boteze în râu. 😂 A ajuns și la mine o trupă serioasă, dar eu n-aveam chef, așa că i-am și tras una primului care s-a apropiat. Le-a pierit și lor cheful atunci, deși puteau foarte bine să mă ia pe sus. 😂

No și uite așa, dacă ei continuă cu jocurile până la adânci bătrâneți, eu nu pot rezista și dau in mintea lor, doar ca să le stric jocul. 😜😂 Ce rezolv cu asta? Păi doar mă păzesc pe mine, lor nu știu dacă le este de folos cu ceva. Sper să învețe o lecție și să nu mai facă la fel în viitor. Numai că oamenii nu se schimbă atât de ușor, și cu atât mai puțin se schimbă ca vreau eu sau consider eu că așa e bine. Ce să mai zic, fac și eu ce pot și ce mă taie capul ăsta obosit de atâta programare. 😂

Palatul Schönbrunn

N-am nimerit bine la Schönbrunn în “luna mândriei”, că nu știu ce show se pregătea pe acolo și era arborat steagul colorat. Nu m-a interesat prea mult subiectul până acum, mi-era doar ciudă ca au luat simbolul promisiunilor lui Dumnezeu și l-au transformat în simbolul diversității prost înțelese.

Dar abia acum am observat un detaliu foarte interesant: steagul are doar 6 culori, indigoul l-au lăsat de izbeliște. Și m-am bucurat din nou că amărâții care vor să Îl imite pe Dumnezeu nu pot face nici măcar un lucru cum trebuie, toate le ies imperfecte. Am mai văzut zilele trecute un slogan undeva: “Love is love” și m-am gândit: “Măi oameni buni, dar voi știți ce e dragostea? Habar nu aveți! Lust is lust – ăsta ar trebui să fie sloganul vostru!”

Acum m-am pornit bine, de ciudă că nu am putut face o poză calumea în fața palatului. Apoi ori vă supărați pe mine, ori nu, unele lucruri trebuie spuse. Dumnezeu a lăsat toate într-un fel, dar oamenii au pervertit fiecare lucru frumos și bun.

Așa, mi-am descărcat nervii, acum mă calmez și postez și niste fotografii. 😂 Pentru prima dată am intrat și în palat, dar aici nu m-au lăsat sa fac poze. Am admirat doar interioarele și mobila vintage, și m-am gândit cum ar arăta la mine acasă. Dar sunt mult prea încărcate pentru gusturile mele, și oricum nu îmi permit un asemenea lux. 😁

Decât un coleg

A venit rândul colegului guraliv de la Vâlcea. Din câte știu eu, nu e hacker, nu are BMW și nici nu se încadrează în alte stereotipuri oltenești. Doar folosește “decât”, “ora două” și perfectul simplu. Și acum mi-am amintit de alt vâlcean de la facultate, care a trebuit să mă întrebe de vreo 3 ori: “Făcurăți fizică?” până am înțeles în sfârșit ce vrea 😂

A zis și “hackerul” multe pe care nu mi le mai amintesc. Deh, atâția ani au trecut de atunci și amândoi am părăsit “familia” de la Conti între timp.

Ce îmi amintesc e că, într-o iarnă, pe mine m-a apucat bulgăreala. L-am nimerit pe colegul cu multe verișoare, dar nu a reacționat, s-o fi gândit că mai bine nu se pune cu nebuna. 😂 Cred că l-am lovit și pe colegul cu vârsta “preistorică”, parcă a sărit și el în schemă, dar nu mai țin minte exact. În schimb, știu sigur că pe colegul de la Vâlcea l-am provocat, a început și el cu bulgăreala și a zis ceva de genul:
“Narcisa, ce ar fi să-ți pun o piedică și să te frec cu zăpadă, ca la școală?”
“Poți să încerci”, am zis eu. “Dar până acum nu m-a pus nimeni jos. Când imi punea vreun băiat piedică, îl trăgeam după mine și până să-și dea seama ce s-a întâmplat, eu săream în picioare și fugeam. Unul mai solid nu a căzut și atunci m-am ținut bine de el și nu am căzut nici eu.” 😎😂

M-a prins o dată cu spatele “nepăzit”, vorbeam la telefon, și a dat să mă gâdile, dar n-a prea apucat, că am sărit ca arsă:
“Ce faci, mă?”
Reflexele mele necondiționate sunt foarte dezvoltate 😂 Era cât pe ce să îi dau și un pumn, dar cred că mi-am amintit instant de avertismentul lui T. cu privire la pumnii care costă 😂

Acum mi-am mai amintit ceva, că a venit o dată cu soția la un concert de Crăciun al corului în care cânt și eu. Parcă au fost încântați de ce au văzut și au auzit. În caz că îi mai interesează, mai pregătim și alte concerte 😉😅

Și altceva nu îmi mai vine în cap, bine și atât, ce să fac, mai am și eu “lipsusuri”. Se pare că îmi amintesc mai mult ce a făcut colegul, decât ce a zis 😜😂

Din nou pe munte

Am urcat iarăși cu telecabina prin Alpi, să admirăm de sus lacul Turrach și alte peisaje. Seamănă cu lacul Bâlea, dar nu chiar răsare, că nu văd Transfăgărășanul pe nicăieri. 😂 La întoarcere, am condus un fel de sanie pe șine, din păcate nu m-a filmat nimeni, ca să mor de râs după aceea, văzând cât de tare țineam de frâne. 😜 Și de una singură a fost cam plictisitor, nepoții nu au venit, iar de la sora mea și cumnatul ce să mai aștept? Mă distrez și singură când n-am de ales, asta este. 😅 Dar acum vă invit să admirați peisajele alături de mine.

Cel mai nebun coleg din Conti

Doresc să vă prezint astăzi “vicisitudinile gândirii exhaustive” a celui mai “nebun” , sau zăpăcit, sau amuzant, coleg din Conti – o să-i spun T, după inițiala prenumelui. Vorba cu “vicisitudinile” cred că v-am mai spus-o, e amintire de la colegii de liceu. De la colegul respectiv am reținut cele mai multe, ori pentru că vorbea întruna și îi acoperea pe ceilalți, ori pentru că era la fel de nebun ca mine. 😂 Eram cu o soră de-ale mele în parc și ne-am întâlnit cu el, iar ea a fost de părere ca T e “cam într-o ureche”. Măcar nu m-am plictisit deloc pe la Conti. 🤣

1. Cred că a fost prima noastră interacțiune: m-a depășit o mașină exact când o luam la dreapta, ca să intru în parcare la Conti, și am rămas mască, întrebându-mă cine o fi zăpăcitul ăla. Dar a rămas el mască, la rândul lui, când a văzut cine conduce un Renault vechi, pe care atât de greu l-a depășit. Și i-am zis:
“Ai uitat de piesa dintre volan si scaun, aia e cea mai importantă, chiar dacă mașina nu e cine știe ce. ” 😂

2. Nu mai știu ce mașină avea T la început, dar apoi și-a luat un Ford (Fix or repair daily 😜) și eu un VW (îi ziceam mașina poporului sau mașina populară 😂). Și apoi să vedeți distracție în trafic: mi s-a băgat de mai multe ori în față pe șosea, dar eu nu puteam să mă las mai prejos, schimbam banda și i-o luam înainte. Altă dată m-am luat după el când am plecat de la Conti, dar când a început să “croșeteze” benzile, am lăsat-o baltă, am zis că nu sunt chiar atât de nebună. 😂

3. N-a avut de lucru, odată când am intrat în parcare, era cu alt coleg de echipă și l-a tras deoparte, chipurile să nu dau peste ei. L-am prins altă dată singur și am smucit numai puțin volanul către el, a sărit ca ars, cred că dacă nu erau alte mașini pe acolo sărea și mai departe. 😂 Cine-și face de lucru cu Narcisa o pățește. 😜😂

4. A zis că a văzut o mașină lovită, în drum spre Conti, și i s-a părut că e a mea. S-a gândit să oprească, să vadă despre ce-i vorba.
“Dar ce crezi, că Narcisa nu era în stare să se descurce singură?” a întrebat colegul cu multe verișoare.
“Ba tocmai” , a răspuns T. “M-am gândit să îl ajut pe amărâtul care a lovit-o!” 🤣🤣🤣

5. Mă plângeam odată că am probleme cu mașina la pornire, iar frate-meu și un vecin m-au bătut la cap cu pompa de benzină, dar eu m-am gândit ca nu e ăla baiul. Și până la urmă s-au dovedit a fi bujiile. Când m-a auzit T ce vorbesc, s-a mirat:
“Auzi ce știe Narcisa despre mașini!” 🤣

6. Aveam niște colegi din Vâlcea, care vorbeau cu “decât” în loc de “doar”. T le-a preluat obiceiul și, de câte ori era atacat, că așa era pe la noi, fiecare membru al echipei trebuia să fie luat la mișto de ceilalți, răspundea doar atât:
“Sunteți decât invidioși!”

7. M-am luat o dată de el:
“Tu ești cumva moldovean? Sau oltean? De ce ai gura așa mare?”
“Apăi Narcisa, și eu sunt mare, cum vrei să am gura mică?”
Mi-a închis mie gura cu replica asta. 😂

8. Era odată nervos nevoie mare și a zis că are chef sa bată pe cineva. Eu n-am avut de lucru să-l provoc:
“Bate-mă pe mine!”
Dar nu a acceptat provocarea:
“Eu nu bat femei!”
Bravo lui! 😜🤣🤣

9. I-am zis odată că m-am săturat de discuții inutile cu toți cei care mă enervează, ar fi mai simplu să le trag un pumn în mutră. Dar T m-a atenționat:
“Narcisa, ai grijă, că un pumn în mutră costă!”
S-o fi bătut la viața lui și vorbeste din experiență. 😂

10. O colegă zicea că o femeie nu are garderoba completă fara măcar o pereche de pantofi roșii. Și culmea, în ziua aceea T avea adidași roșii, iar mie îmi cam furau ochii. M-a văzut imediat și n-a putut să tacă:
“Narcisa, te cam holbezi la papucii mei, ești decât invidioasă?”
“Normal că sunt decât invidioasă, că eu nu am pantofi roșii!” am recunoscut eu. 😂

Vizită la Pyramidenkogel

Am văzut ciudățenia de turn de mai jos la Minimundus, dar nu l-am fotografiat. No nu-i nimic, ca mai târziu am putut să îl “trag în chip” în mărime naturală și am aflat că se numește Pyramidenkogel. Am urcat 441 de trepte, am dat și de mesaje motivaționale în drum, după cum puteți vedea în poze, și de sus am admirat peisajele, inclusiv lacul uriaș numit Wörthersee. Am coborât printr-un topogan care înconjoară mare parte din turn, a fost foarte distractiv 😁