Cu Dumnezeu în parc

Cu Dumnezeu in parcA fost odată un băieţel care a dorit foarte mult să Îl întâlnească pe Dumnezeu şi s-a gândit el într-o zi să pornească în căutarea Lui. Înainte de a pleca, a umplut bine o geantă cu dulciuri şi cu sticle cu apă.

Pe drum, s-a oprit într-un parc și s-a așezat pe o bancă, lângă un bătrân amărât. Băiețelul și-a deschis geanta și se pregătea să mănânce, când a observat privirea flămândă a bătrânului. Făcându-i-se milă, baiatul i-a oferit acestuia câteva dulciuri, iar drept răsplată bătrânul i-a oferit un zâmbet.

Toată după-amiaza au stat acolo pe bancă, mâncând şi bând, fără să îşi spună vreun cuvânt unul celuilalt. Pe când se înnopta, băiețelul s-a gândit totuși să meargă acasă și să continue căutarea a doua zi. Înainte de a pleca, și-a îmbrățișat noul prieten, care l-a răsplătit cu cel mai frumos zâmbet din ziua aceea.

Când băiatul a a ajuns acasă, mama l-a întâmpinat surprinsă:
“Ce ai făcut tu azi de eşti aşa de fericit?”
Copilul i-a răspuns:
“Am luat masa cu Dumnezeu! Și știi ceva? Are cel mai frumos zâmbet dintre toate pe care le-am văzut vreodată!”

Între timp, bătrânul a ajuns şi el acasă şi fiul său l-a întrebat:
“Tată, ce ai facut azi de eşti aşa fericit?”
El i-a răspuns fiului său:
“Am mâncat în parc dulciuri cu Dumnezeu! Și știi ceva? Este mult mai tânăr decât mi-am închipuit!”

(Autor: necunoscut
Sursă imagine: gettyimages)

Fărâmiturile negresei

1brownies-october2013-istockphotoDoamna Baughman a fost învăţătoarea mea de școală duminicală în clasa a şasea. Într-o dimineaţă, ea a cumpărat o farfurie cu negrese pentru clasa noastră. În timp ce bunătăţile erau aşezate pe scaunul ei, ea a dat fiecărui copil un bilet de hârtie marcat cu cheltuieli de uz casnic: cheltuiala casei, factură de utilitate, plată de telefon, divertisment, etc.

Biletul meu avea „cheltuiala maşinii”. În scurtă vreme, doamna Baughman a ridicat tava cu negrese şi a început să numească cheltuielile scrise pe foi. Când îi dădeam cheltuielile noastre, ea ne recompensa pe fiecare cu o negresă.

„Cheltuiala maşinii”, a anunţat ea. Am sărit să îmi iau negresa de pe farfurie. În final, ultima negresă a dispărut.

Dar un băiat cu numele Donald îşi ţinea biletul nerecompensat. „Dumnezeu!” a strigat doamna Baughman. Donald veni în faţă sperând că învăţătoarea mai avea o negresă ascunsă undeva.

Cu un cuţit, doamna Baughman a răzuit fărâmiturile de pe fundul tavei în şerveţelul lui Donald. El nu a făcut o afacere prea bună – mă gândeam eu – s-a ales doar cu fărâmituri.

„Negresele reprezintă banii voştri”, ne-a explicat învăţătoarea. „Dacă nu dai imediat lui Dumnezeu partea Sa, probabil El nu va primi nimic, poate cu excepţia fărâmiturilor.”

Niciodată nu am uitat acea ilustraţie. În ziua în care prietenul meu Donald a primit doar fărâmituri de negresă, am învăţat că Dumnezeu ar trebui să aibă primul drept la orice avem.

În anii clasei doamnei Baugham m-am luptat cu dărnicia şi priorităţile. Dar de câte ori îmi amintesc de „Lecţia fărâmiturilor de la școala Duminicală”, îmi amintesc de Cine ar trebui şi trebuie întotdeauna să vină pe primul loc în viaţa mea.

(Sursă: totalschimbat.ro
Imagine: Today’s Parent)

Un pahar cu lapte

pahar-cu-lapteÎntr-o zi, un tânăr sărac, care vindea diferite mărfuri din poartă în poartă, ca să-și plătească studiile la universitate, a găsit în buzunar doar o monedă de 10 cenți și-i era foame. A decis să ceară ceva de mâncare la următoarea casă. Dar s-a intimidat când i-a deschis ușa o femeie frumoasă. În loc să ceară ceva de mâncare, a cerut un pahar cu apă. Femeia s-a gândit că tânărul părea înfometat, așa că i-a adus un pahar mare cu lapte. El l-a băut încet și după aceea a întrebat:
“Cât vă datorez?”
“Nu-mi datorezi nimic”, a răspuns femeia. “Mama ne-a învățat că trebuie să fim mereu buni cu cei care au nevoie de noi.”
Și el a răspuns:
“Vă mulțumesc din suflet!”

Când Howard Kelly a plecat de la casa aceea, nu numai că s-a simțit mai ușurat, dar și încrederea lui în Dumnezeu și în oameni a devenit mai puternică. Fusese pe punctul de a abandona studiile din cauza sărăciei.

După câțiva ani, acea femeie s-a îmbolnăvit grav. Medicul din satul ei era îngrijorat. După puțin timp a trimis-o în oraș, să-l căute pe Dr. Howard Kelly pentru o consultație. Când el a auzit numele satului din care provenea pacienta, a simțit o senzație plăcută și o lumină specială i-a apărut în ochi. Dr. Kelly a urcat în salonul femeii și a recunoscut-o imediat cum a văzut-o. S-a întors în sala de vizite hotărât să facă tot posibilul ca să-i salveze viața femeii.

Din ziua aceea, el a urmărit cazul femeii cu cea mai mare atenție. Ea a fost operată pe cord deschis și s-a recuperat foarte încet. Dar, după o lungă luptă, ea a învins boala. Era în sfârșit sănătoasă!

Dat fiind faptul că pacienta era în afara oricărui pericol, Dr. Kelly a cerut biroului administrativ să-i trimită factura cu totalul cheltuielilor, ca s-o aprobe. A controlat-o cu atenție și apoi a semnat-o. Mai mult, a scris ceva pe marginea facturii și a trimis-o în salonul pacientei.

Factura a ajuns în salonul femeii, dar ei îi era teamă să o deschidă, căci știa că ar fi lucrat tot restul zilelor sale ca să platească costul unei intervenții atât de complicate. În sfârșit, a deschis-o și ceva i-a atras imediat atenția; pe marginea facturii a citit aceste cuvinte:
“Plătită integral acum mulți ani, cu un pahar cu lapte. Dr. Howard Kelly”

Ochii femeii s-au umplut de lacrimi de bucurie și inima ei fericită l-a binecuvântat pe doctor, pentru că îi salvase viața.

Să nu te îndoiești niciodată că vei culege ceea ce semeni!

(Autor: necunoscut
Sursă imagine: Antena1)

Câți bani costă o minune?

fratiO fetiță și-a luat pușculița și a golit conținutul ei. A numărat de trei ori mărunțișul, ca să nu facă vreo greșeală. Era un dolar și 11 cenți. A luat banii și a plecat la farmacia din apropiere.

În acea clipă farmacistul vorbea cu un bărbat bine îmbrăcat și nu a luat aminte la copilă. Fetița a făcut puțin zgomot cu picioarele, dar nimic. Atunci a luat o monedă și a început s-o lovească de masă.

“Ce vrei?”, a întrebat-o oarecum enervat farmacistul. “Nu vezi că vorbesc cu fratele meu, pe care nu l-am mai văzut de mulți ani?”
Fetița i-a răspuns:
“Vreau să vă spun despre fratele meu, care este foarte bolnav. Pentru el vreau să cumpăr o minune.”
“Iartă-mă, dar noi nu vindem minuni!”, i-a răspuns farmacistul.
“Știți”, a spus fetița, “fratele meu are ceva în cap care se mărește și tata mi-a spus că numai o minune ne va ajuta. Deci, cât costă o minune, ca s-o cumpăr? Am bani!”

Fratele farmacistului, care a urmărit cu interes discuția, a întrebat-o pe fetiță de ce fel de minune are trebuință fratele ei.
“Nu știu”, i-a răspuns fetița cu ochii înlăcrimați. “Ceea ce știu este că are nevoie de operație, iar tata nu are bani. De aceea vreau să plătesc eu, cu banii mei.”
La întrebarea câți bani are, fetița a răspuns:
“Un dolar și 11 cenți. Iar dacă vor trebui și alții, îi voi găsi.”
“Ce coincidență!”, a zâmbit domnul bine îmbrăcat. “Este contravaloarea exactă a unei minuni pentru fratele cel mic. Un dolar și 11 cenți.”

A luat banii, apoi a luat-o pe fetiță de mână și i-a spus:
“Să mergem împreună la casa ta, ca să-i văd pe fratele tău și pe părinții tăi și să înfăptuim minunea.”
Domnul cel bine îmbrăcat era medicul Carlton Armstrong, cunoscutul neurochirurg.

Operația a decurs foarte bine și fratele cel mic s-a întors sănătos acasă.
“Operația a fost o adevărată minune”, a șoptit mama. “Oare cât să fi costat?”
Fetița zâmbea. Știa foarte bine cât costă o minune: un dolar și 11 cenți… și credința unui copil.

(Autor: necunoscut
Sursă imagine: Citește și reflectează…)

Aşteptări şi binecuvântări

mana-fluture-culoriOmul a şoptit:
“Doamne, vorbeşte-mi!”
Şi o ciocârlie a început să cânte, dar omul nu a auzit.

Aşa că omul a strigat:
”Doamne, vorbeşte-mi!”
Şi bubuitul tunetului a răsunat de la o margine a cerului la cealaltă, dar omul nu a ascultat.

Omul a privit în jurul său şi a spus:
”Doamne, dă-mi voie să Te văd!”
Şi o stea a strălucit scânteietoare, dar omul nu a observat-o.

Şi omul a strigat:
”Doamne, arată-mi o minune!”
Şi o viaţă s-a născut, dar omul nu a ştiut.

Aşa că omul a strigat în disperare:
”Doamne, atinge-mă ca să ştiu că eşti aici!”
La care Dumnezeu s-a aplecat şi l-a atins pe om. Însă omul a dat cu mâna, alungând fluturele, şi şi-a văzut mai departe de drum.

Nu lăsa să-ţi scape vreo binecuvântare, numai fiindcă nu o primeşti în felul în care o aştepţi!

(Autor: necunoscut
Sursă imagine: fundaluri.ro)

Există Dumnezeu?

dumnezeu+2+41229700_235323Un bărbat a mers la frizer să se tundă. În timp ce frizerul îl tundea pe client, cei doi au început o conversaţie interesantă despre diverse subiecte. În cele din urmă au ajuns să vorbească despre Dumnezeu, iar frizerul a spus:
”Nu cred că Dumnezeu există.”

“De ce spui asta?” a întrebat clientul.
“Trebuie doar să ieşi pe stradă si să vezi că Dumnezeu nu există. Spune-mi, dacă Dumnezeu ar exista, ar mai fi atâţia oameni bolnavi? Ar mai fi copii abandonaţi? Dacă Dumnezeu ar exista, n-ar mai fi suferinţă şi durere. Nu-mi pot imagina cum ar fi să iubeşti un Dumnezeu care permite să se întâmple asemenea lucruri.”

Clientul s-a gândit pentru un moment, dar nu a răspuns, pentru că nu voia să înceapă o discuţie în contradictoriu. În scurt timp, frizerul a terminat de tuns şi clientul a plecat mai departe. Imediat ce a ieşit din frizerie a văzut însă pe stradă un om neîngrijit, cu părul lung şi murdar. Părea un om sărman. Clientul s-a întors la frizer şi i-a spus:
“Ştii ceva? Frizerii nu există!”
“Cum poţi spune asta?” a întrebat frizerul nedumerit. “Eu sunt aici şi sunt un frizer. Şi tocmai te-am aranjat!”

“Nu e aşa!” a spus clientul. “Frizerii nu există pentru că dacă ar exista nu ar mai fi oameni cu păr lung şi neîngrijit, ca omul de afară.”
“Dar frizerii există! Ceea ce se întâmplă e că oamenii nu vin la mine.”

“Exact!” a spus clientul plin de încântare.”Asta e ideea! Şi Dumnezeu există! Ceea ce se întâmplă este că oamenii nu merg la El şi nu Îl caută. De aceea există atâta durere şi suferinţă în lume.”

(Autor: Octavian Paler
Sursă imagine: romanialibera.ro)

Adevăratele minuni

flori-albastreUn tânăr fără credinţă spunea mereu că el nu crede în minuni. Dar într-o zi, mergând pe stradă, a întâlnit un om, care, plimbându-se încet, se oprea la tot pasul şi, privind în dreapta şi în stânga, exclama întruna:
“Doamne, ce minune! Ce minunăţii mi-a fost dat să văd!”

“Nu te supăra”, a întrebat necredinciosul, “dar la ce te uiţi şi te minunezi aşa de tare?”
“Cum la ce? La floarea aceasta minunată! Şi la copacul de acolo şi, uite, priveşte norii, cât sunt de frumoşi!”

“Ce ţi-e, omule”, a mai spus necredinciosul, “n-ai mai văzut flori sau copaci până acum? Ce, până acum nu te-ai mai uitat niciodată pe cer să vezi norii şi păsările zburând?”
“Nu!” – a răspuns omul. “Vezi dumneata, până astăzi am fost orb din naştere, însă, cu o săptămână în urmă, familia m-a adus în acest oraş la un medic celebru care m-a operat şi m-a îngrijit cu multă dragoste. Chiar azi dimineaţă mi-a scos bandajele de la ochi şi, după ce a văzut că nu mai am nimic şi m-am vindecat complet, m-a lăsat să plec.

De când am ieşit din spital, mă plimb însă pe străzi şi nu mă mai satur să privesc atâtea lucruri frumoase, atâtea minuni. Dumneata poate că, văzând în fiecare zi florile, copacii, oamenii din jurul tău, nici nu mai realizezi cât este de minunată această lume, cât este de uimitoare. Dar eu, eu o văd pentru prima oară şi, crede-mă, niciodată nu mi-am imaginat ceva atât de frumos!

Mulţumesc lui Dumnezeu pentru toate aceste lucruri frumoase pe care le-a creat şi pentru faptul mi-a ajutat să pot, în sfârşit, să le văd şi eu şi să mă bucur de ele. Dar, dacă tot ne-am întâlnit, spune-mi încotro găsesc o biserică, fiindcă vreau să aprind o lumânare şi să mulţumesc Domnului pentru minunea care a făcut-o cu mine.”

Impresionat de cuvintele omului, necredinciosul l-a însoţit pe acesta până la bisericuța apropiată. Au intrat împreună, au aprins câte o lumânare şi au început să se roage încet, în faţa unei icoane.
În sufletul său, omul necredincios până atunci, a înţeles că nu lumea era de vină, ci el. Toate erau pline de frumuseţe, toate erau minuni, dar el nu ştia să le vadă. Trecea pe lângă ele, fără să le observe.

Ce minune este mai frumoasă decât o floare ce se deschide, oferindu-şi parfumul? Poate cineva să-mi arate o minune mai mare decât dragostea şi devotamentul unei mame pentru copilul ei? Este cineva atât de crud, încât să nu simtă dragostea – minunea minunilor?
Adevăratele miracole nu trebuie să le vezi, ci să le simţi. Şi în orice creştin se întâmplă un miracol atunci când, apropiindu-se de ceilalţi prin dragoste, simte cum se apropie de Dumnezeu.

„Sfinţenia vine din dragoste. Toţi cei ce cred şi iubesc cu adevărat sunt sfinţi”. (Sfântul Ioan Gură de Aur)

(Autor: necunoscut
Sursă imagine: Asociația Culturală Dacia)