Despre narcisism

Am mai pomenit eu de narcisism și manifestări de genul acesta în articolele trecute, iar între timp am mai aprofundat subiectul. Ați auzit despre narcisism? Cu siguranță! Eu am avut de a face cu el din plin, mai bine zis oamenii cu astfel de apucături mi-au amărât viața. Cred că sunt un magnet pentru ei, sau ceva, oare numele meu să fie de vină?

Am citit mai multe despre subiectul acesta, că voiam să mă lămuresc de niște lucruri. Și am descoperit că oamenii cu manifestări narcisiste, sau chiar cu tulburări de personalitate de tip narcisist, nu sunt capabili să iubească, doar se folosesc de oamenii din jurul lor. Nu mi-a venit să cred! Încă nu sunt lămurită dacă s-au născut așa, sau lipsa de atenție din partea părinților sau alte neajunsuri i-au determinat să ajungă astfel. Și toate articolele pe care le-am citit erau lipsite de speranță, în sensul că oamenii aceștia nu se pot schimba, doar cei din jur trebuie să învețe cum să nu le mai accepte abuzurile și chiar să rupă orice contact cu ei.

Am rămas pe gânduri… oare Dumnezeu a îngăduit ca unii oameni să se nască așa? Și El nu îi poate oare schimba? Doar că oamenii aceștia nu văd și nu simt nevoie de schimbare, nu apelează la ajutor din partea altora, deci mă gândesc că nu apelează la ajutor nici din partea lui Dumnezeu. Dar dacă se roagă alții pentru ei? Că să îi iei cu forța, să îi duci la psiholog, iar nu merge. Și să reușești să faci asta, vor fi în stare să denatureze adevărul și acolo, nu le va folosi la nimic.

În ce mă privește pe mine, am o listă întreagă cu astfel de oameni, pentru care mă rog, când îmi aduc aminte, că nu sunt prea consecventă în domeniul acesta în ultima perioadă. Dar lucrez la asta. Și în același timp, mă mai analizez din când în când, să nu am și eu trăsături de genul, că e suspect modul în care se tot lipesc toți de mine. Sau poate se dau pe lângă mine doar ca să își ia resursele de care au nevoie, numai că eu nu mai prea am resurse, deci am început pur și simplu să dau oameni afară din viața mea. Cu cât mai mare distanța, cu atât mai bine. Îmi pare rău pentru ei, dar nu știu cum altfel să fac, ca să pot trăi o viață normală și nu tot zbătându-mă după mai mult aer.

Ajutoarele mele de nădejde

Trebuie să dedic o postare celor doi colegi care au dus greul alături de mine în ceea ce privește “softul vieții” (nu îi spun numele, să nu divulg secretele companiei, dar așa îl numeam – “al vieții” 🤪). Eu am fost numită “mămica softului”, lor cum să le spun, “unchii softului”, ce ziceți? 😂

Prima dată a fost M, care mi-a fost de mare ajutor, a lucrat într-un limbaj de programare destul de greu, ca un erou. 😀 Dar, încet încet, s-a fofilat pe alte proiecte mai interesante. Însă, nici după aceea nu l-am lăsat în pace, o dată ca să mă ajute la ceva ce nu reușeam singură – problemă care a fost rezolvată instant de al doilea cap luminat 😂 – și de două ori pentru că l-am confundat cu alt M. Erau în același grup de chat, numit “Friends”, și din neatenție îi scriam tot celui care nu trebuia. 😂 Și să vedeți aici conversație inteligentă, încep eu:

– M, nu mergem o dată în pauză? Că A (soția lui) nu îmi răspunde, cred că e supărată pe R. (altă colegă)
– Narcisa, oprește-te, sunt celălalt M!
– Aoleu, iar am greșit adresa?
– Ce-mi dai să nu-i spun la R?
– Îți dau de lucru la softul vieții dacă îi spui!
– Gata, gata, m-ai convins.
– Napăi așa nu se mai poate, fac un grup cu softul vieții si te pun acolo. Îmi pare rău, dar ești retrogradat din grupul de “Friends”.
Dar nu s-a supărat colegul, dimpotrivă, a fost onorat că înainte era în grupul de prieteni. 😂

Al doilea a venit mai târziu și ne încânta în fiecare zi cu apăsări energice pe tastatură și conversații private la telefon. Cine a fost desemnată să îi facă observație? Bineînțeles că eu, poate pentru că aveam biroul în fața lui, poate pentru că trânteam totul în față oamenilor, fără jenă. 😂 Am cam trântit-o și de data asta, nu i-a prea convenit colegului, dar curând s-a învățat cu mine și ne-am înțeles foarte bine. A zis la un moment dat că îmi cumpără Renaultul vechi și îl recondiționează, că e valoros, dar nu s-a ținut de cuvânt. 😂

Am făcut amândoi pe centraliștii, când colegii de la IT au schimbat niște setări și parolele tuturor nu au rămas salvate, până ce eu m-am enervat și am trimis un email la toată lumea, să apeleze la șefii lor de echipă pentru această problemă. 🤪 Mai vorbesc uneori cu al meu coleg “de suferință” și acum, a revenit din Germania exact la compania unde lucrez eu, fără să ne fi înțeles dinainte. Din păcate, acum lucrăm de acasă, nu mai putem face mișto unul de altul ca în vremurile bune. 😂

Citate favorite

IMG_1669Doamna Zinnaida ne invită și astăzi la serialul ”Citate favorite”. După ce am încheiat seria citatelor din cartea ”Cu Dumnezeu în subterană”, scrisă de pastorul Richard Wurmbrand, oare ce carte ar putea fi mai potrivită decât cea scrisă de soția dumnealui, Sabina Wurmbrand? Este vorba despre ”Noblețea suferinței”, care povestește, de asemenea, întâmplări din închisoare. Cred că avem mult de învățat din asemenea relatări!

”Poporul rus e religios din fire, cu toată educația ateistă pe care i-a impus-o regimul stalinist, vreme de un sfert de veac”, îmi spunea soțul meu, Richard, care avusese prilejul să cunoască mulți prizonieri ruși în vizitele prin închisorile țării, ca pastor, în care calitate servise în timpul războiului. ”Acum e momentul să-i întâlnim pentru a le vesti Evanghelia.”

Unul din vecinii de la etajul I, domnul Pârvulescu, a răspuns mai întâi cu ură la prima vizită pe care Richard a făcut-o în casa sa, spunând răstit:
”Voi, evreii, n-ați făcut niciodată ceva bun!”
Stând în picioare în pragul locuinței acestei familii, Richard observă pe stăpâna casei lucrând într-un colț, la o mașină de cusut. Atunci îi spuse:
”Se pare că sunteți mulțumită de mașina aceasta de cusut, doamnă Pârvulescu. Ce marcă are? Aha, văd: e o mașină Singer. Dar știți oare dumneavoastră că inventatorul ei a fost un evreu, cu numele Singer? Iar dacă dumneavoastră, domnule Pârvulescu, socotiți că evreii sunt buni de nimic, n-ar trebui să încetați a vă folosi de o astfel de mașină?”

Ați auzit despre noul pact comercial care a fost recent semnat între țara noastră și Moscova? Iată-l: rușii vor lua grâul nostru, iar noi le vom da, în schimb, petrolul românesc.

Dar acum, pentru prima oară, o altă grupă de oameni avea nevoie de ajutor: soldații armatei germane în retragere, care, rătăciți de camarazii lor fugiți în debandadă, erau prinși și împușcați pe loc. Nu le puteam refuza acum ajutorul de care aveau atâta nevoie. Iar când unii prieteni se arătau în dezacord cu atitudinea noastră, spunând:
”Numai niște nebuni ar fi în stare să ia asupra lor un asemenea risc pentru a salva viețile unor astfel de criminali!”
Richard răspundea:
”Dumnezeu e totdeauna de partea celui prigonit.”
Și apoi, de ce am urî o națiune întreagă din pricina lui Hitler și a adepților săi? Oare nu a dat acest popor și mulți sfinți, ca și eroi care au avut de înfruntat mari pericole? Totuși și ei au luptat cu toate mijloacele care le stăteau la dispoziție pentru a învinge pe tiran.

”Chiar și crimele cele mai grozave pot fi iertate prin credința în Isus Hristos. Nu stă în puterea mea să vă iert pentru aceasta, dar Isus vă poate ierta dacă vă pocăiți!”
”Stimată doamnă”, încheie interlocutorul meu discuția, ”mărturisesc că nu vă pot înțelege. Dar poate că uciderile n-ar avea niciodată un sfârșit în lumea noastră dacă nu s-ar afla oameni în stare să întoarcă bine pentru rău – cum spuneați.”

Hristos ne vrea așa, adică să ieșim din mijlocul maselor, devenind fiecare dintre noi o persoană individuală, având gândire, voință și libertate proprie, care este cel mai mare dar al omului. Omul are libertatea chiar de a spune da sau nu lui Dumnezeu Însuși, Făcătorul său. Eram atât de fericită când vedeam pe unii trezindu-se la adevăr!

Soldații ruși – tânjind de dor după proprii lor copii, pe care nu-i văzuseră de la începutul războiului – le ofereau totdeauna dulciuri copiilor, ori de câte ori îi întâlneau pe stradă. Copiii noștri le mulțumeau politicos și pe puneau în mână, în schimb, câte o Evanghelie în limba lor.
Lucrarea aceasta devenea periculoasă când era făcută de adulți. Dar pentru copii nu era nicio primejdie, căci rușii, în general, adoră copiii. Mulți din acei soldați poate nu s-ar fi întâlnit niciodată cu Cuvântul Sfânt, de n-ar fi fost acea lucrare misionară a copiilor noștri.

”Fie ca Domnul Hristos să vă răsplătească tot binele pe care-l faceți!”
La care Langley mi-a răspuns:
”La urarea dumneavoastră țin să vă răspund că nu Isus Hristos are a-mi răsplăti mie, ci eu sunt cel mai îndatorat Lui pentru ceea ce a făcut El pentru mine!”

”Hei, tu de colo! Este mama ta creștină?”
Surprinsă și nu puțin înfricoșată – pentru că în chiar acea clipă gândul ei zbura către mama ei acasă – răspunse soldatului de la turnul de pază:
”Da. Dar de ce mă întrebi?”
”Te observ deja de vreo zece minute învârtindu-te prin zona interzisă. Ordinul meu e clar, și ar fi trebuit să deschid focul împotriva dumitale. Dar, iată, nu înțeleg de ce, dar nu sunt în stare să-mi mișc brațul ca să apăs pe trăgaci, deși mâna aceasta e la fel de sănătoasă ca și cealaltă, și am muncit cu ea toată ziua până acum. Se pare că mama ta se roagă acum pentru dumneata.”

Un nou început

Anul 2017 este abia la început și ne oferă o nouă șansă: să fim mai buni, să trăim mai frumos, să nu mai repetăm greșelile din trecut. Haideți să profităm din plin de această șansă… și Dumnezeu să ne ajute la aceasta!

Pentru voi – și pentru mine 🙂 –  am pregătit o colecție de cântece numai bune pentru noi începuturi. Sper să vă inspire și să vă motiveze!