Încurajare prin muzică

Ce faci când ești descurajat? Te rogi? Vorbești cu persoana cea mai apropiată de sufletul tău? Te lași copleșit de gândurile negre? Încerci să îți distragi atenția de la problemele și situațiile care te întristează?

Cred că cel mai bine, în aceste momente, este să te îndrepți spre Dumnezeu. Dar poate ești atât de abătut încât nici nu te mai poți ruga… Atunci poate muzica ți-ar fi de folos, dar nu orice fel de muzică – ci melodii profunde, pentru suflet, cu versuri care să te ridice și să-ți dea un suflu nou.

Mie îmi face bine muzica încurajatoare, poate și ție – cel care ești demoralizat astăzi. Pentru tine am adunat o colecție de melodii care să îți îndrepte gândul spre Dumnezeu și să îți dea speranță: vei trece cu bine peste aceste momente și soarele va răsări și pentru tine!