Urme pe nisip

Un om a visat că mergea pe malul mării, alături de Dumnezeu. Pe cer au început să se arate, una câte una, scene din viaţa lui. În multe dintre ele a observat două perechi de urme de paşi pe nisip: urmele paşilor lui şi urmele paşilor lui Dumnezeu.

A remarcat, însă, că de multe ori, de-a lungul vieţii lui, era doar un singur rând de urme. Şi tocmai în momentele cele mai triste şi mai grele! Pus pe gânduri, L-a întrebat pe Dumnezeu:
„Doamne, mi-ai spus că, dacă Te urmez, vei merge alături de mine toată viaţa mea. Dar când am fost în cele mai mari necazuri, a rămas doar un singur rând de urme. Nu înţeleg, de ce m-ai lăsat singur, tocmai când aveam mai mare nevoie de Tine?“

Domnul i-a răspuns:
„Scumpul Meu copil, Eu te iubesc şi nu te voi părăsi niciodată. În momentele de încercare şi suferinţă, ai văzut un singur rând de urme, pentru că Eu te-am luat în braţe!“

(poveste preluată)

Niște subiecte sensibile

Apropo de “răniții” de care ziceam ieri, sunt mulți printre noi și nici nu ne dăm seama. Recent am vorbit cu o persoană, care de mult îi face pe alții să râdă și s-a autonumit “clovn”. Am zis că i-aș putea face concurență, dar numai când am o perioadă foarte stresantă, în rest parcă nu sunt chiar așa. Și legându-mă de alte cuvinte ale persoanei respective și alte întâmplări, i-am spus că sper că nu e ca artiștii, “ziua vesel, noaptea trist”, sau ca clovnii care îi fac pe alții să râdă, în timp ce ei mor pe dinăuntru. Știam că are și anumite dependențe și a dat de înțeles că nu mai găsește nicio fericire în viață.

Și atunci am încercat cumva să încurajez, că și eu am avut perioade în care priveam totul în negru. Și acum am o perioadă cam proastă, dar a trecut “negrul” demult, acum prefer să îmi păstrez credința si optimismul. La mine e o fază și aștept să treacă, dar lui nu-i stă bine deloc pesimismul și ce așteaptă? “Sper că nu moartea”, am spus în glumă. Dar nu mi-a mai răspuns, deși a citit ce am scris, și atunci am intrat la bănuieli că are gânduri de sinucidere și m-am speriat.

Poate exagerez, sunt eu pasionată de psihologie, dar încă nu știu citi prea bine oamenii. Totuși, primul gând care mi-a venit în minte a fost să mă rog pentru persoana respectivă, să îl ajute Dumnezeu să nu facă vreo prostie și să trimită oameni care să fie aproape de el și să îl ajute. Că eu una nu mai știu ce să îi zic și simt că orice cuvânt ar fi de prisos.

Mi-a trecut și mie un gând fugar prin minte, demult, când mama era deosebit de bolnavă, în spital, și nu mai știam cum să fac față situației: ce ușor ar fi să iau o supradoză de medicamente, până dimineață sunt gata. Dar instantaneu m-au “lovit” alte două gânduri: “Te vei duce în iad dacă faci asta” și “Îți vei reteza singură orice șansă de mai bine.”

Mai obișnuiesc să vorbesc eu cu mine la persoana a II-a, știți vorba aia, când am nevoie de sfatul unui expert. 😂 Dar de data asta expertul meu era adormit, descurajat sau în concediu, cine știe, dar nu s-a prezentat la datorie. Și am zis că numai de la Dumnezeu au putut să vină contra-argumentele, orice ar putea zice altcineva: ca subconștientul meu era activ, ca universul m-a păzit, că bla bla bla – alte teorii nefondate și nedovedite. 🤪

Dar unora pot să le treacă gânduri de sinucidere prin cap în fiecare zi și, într-un moment deosebit de nefast, să și treacă la fapte. Cei care au contact cu mine sper să nu facă niciodată lucrul acesta, ci cumva, cumva să le transmit că și eu am trecut prin ce trec ei și uite că sunt bine mersi. Nu bine 100%, dar undeva pe drum. 😁

Abia am descoperit următorul cântec și se potrivește perfect cu ceea ce am scris mai înainte. Dumnezeu lucrează să mă schimbe în bine, câte puțin în fiecare zi, și mă rog să facă asta și pentru cei din jurul meu.

Palatul Schönbrunn

N-am nimerit bine la Schönbrunn în “luna mândriei”, că nu știu ce show se pregătea pe acolo și era arborat steagul colorat. Nu m-a interesat prea mult subiectul până acum, mi-era doar ciudă ca au luat simbolul promisiunilor lui Dumnezeu și l-au transformat în simbolul diversității prost înțelese.

Dar abia acum am observat un detaliu foarte interesant: steagul are doar 6 culori, indigoul l-au lăsat de izbeliște. Și m-am bucurat din nou că amărâții care vor să Îl imite pe Dumnezeu nu pot face nici măcar un lucru cum trebuie, toate le ies imperfecte. Am mai văzut zilele trecute un slogan undeva: “Love is love” și m-am gândit: “Măi oameni buni, dar voi știți ce e dragostea? Habar nu aveți! Lust is lust – ăsta ar trebui să fie sloganul vostru!”

Acum m-am pornit bine, de ciudă că nu am putut face o poză calumea în fața palatului. Apoi ori vă supărați pe mine, ori nu, unele lucruri trebuie spuse. Dumnezeu a lăsat toate într-un fel, dar oamenii au pervertit fiecare lucru frumos și bun.

Așa, mi-am descărcat nervii, acum mă calmez și postez și niste fotografii. 😂 Pentru prima dată am intrat și în palat, dar aici nu m-au lăsat sa fac poze. Am admirat doar interioarele și mobila vintage, și m-am gândit cum ar arăta la mine acasă. Dar sunt mult prea încărcate pentru gusturile mele, și oricum nu îmi permit un asemenea lux. 😁

Citate favorite

IMG_1669”Noblețea suferinței” de Sabina Wurmbrand continuă la ”Citate favorite”, serial găzduit de către doamna Zinnaida.

Curăţatul cocinilor se făcea stând ude, flămânde şi pe jumătate goale în lichidul murdar, cărând cu roaba munţi întregi de murdărie, pentru a le găsi iar pline a doua zi, la fel ca înainte. Pierdusem orice nădejde, atât pentru mine cât şi pentru lume în general, şi îmi aşteptam moartea. Şi poate chiar că nici n-aş fi putut supravieţui multă vreme în acele condiţii. Din fericire însă, nu după multe săptămâni suferinţa aceasta s-a curmat. Domnul mi-a auzit strigătul şi m-a izbăvit de acolo după planul Său. A fost nevoie doar să învăţ o nouă lecţie la şcoala Sa, să sorb paharul amărăciunii până la fund. Astăzi sunt recunoscătoare Lui că m-a trecut şi prin faza aceasta, pentru ca să mă înveţe dragostea supremă pentru Dumnezeu, o dragoste necondiţionată chiar şi atunci când El nu-ţi dă altceva decât suferinţă.

– În acest loc, doamnă Wurmbrand, trebuie să știi că eu am mai multă putere decât Dumnezeu. Cel puțin până acum El n-a intervenit niciodată în acest birou.
Și, arătându-se satisfăcut de zâmbetele de aprobare ale asistenților săi, maiorul continuă:
– Dar ai acceptat dumneata acest fapt în adevăr? Ești lămurită acum că religia dumitale e o iluzie? Că, în noua societate comunistă, Dumnezeu e de prisos? Că nu mai ai trebuință de El? Iar dacă vei fi eliberată, vei constata cu uimire cât de multe realizări au avut loc între timp, în țară, în ultimii ani, și acesta e numai începutul.
I-am răspuns:
– Da, văd că sunteți puternic și că țineți în mână un dosar cu documente pe care eu nu le-am văzut niciodată și care ar putea decide soarta mea. Dar și Dumnezeu ține cărți de aducere aminte. Nici eu și nici dumneavoastră n-am putea trăi fără El, dacă El nu ne-ar fi dat viață. Fie că El mă ține aici, fie că mă eliberează, voi accepta orice îmi va fi hărăzit ca din mâna Sa.
Răcnind la mine pentru a mă intimida și prefăcându-se furios, maiorul ordonă să fiu scoasă afară de acolo. Dar, după 3 zile, și numele meu a fost trecut pe lista de eliberare. O autoritate mai înaltă decât cea a maiorului decisese soarta mea.

Discutând despre anii petrecuți în închisori și lagăre, fiul meu Mihai mi-a spus:
– Oamenii nu critică natura din pricină că ea conține și zi și noapte, atât lumină cât și întuneric, nu-i așa? Tot astfel, eu unul pot accepta atât binele cât și răul din oameni. De ce să-i numim brute?

Se zvonea că, pe patul de moarte, Stalin fusese terorizat la gândul multelor sale crime și ceruse să i se facă slujbe în biserici și să fie înmormântat creștinește, cu o cruce la căpătâi. Umbra milioanelor lui de victime îl urmărea în ceasul morții sale și ceruse ca toți creștinii să se roage pentru sufletul lui.
Chiar fiica lui Stalin, Svetlana, care a devenit creștină și a cerut azil în Occident, descriind ultimele clipe de viață ale tatălui ei, spune că, la un moment dat, Stalin și-a ridicat mâna stângă în sus, ca și cum ar fi vrut să arate ceva printr-un gest neînțeles și grozav; iar în clipa următoare și-a dat duhul. Cine știe ce a vrut el să spună cu acest gest? La Vatican, Papa a oficiat o slujbă specială pentru iertarea sufletului său. Să fi iubit oare Isus sufletul lui Stalin mai puțin decât l-a iubit Papa?

Oamenii, deși liberi, erau înfricoșați, în timp ce noi, în închisoare, chiar și în perioadele cele mai grele, am văzut mâna lui Dumnezue care ne ocrotea. Știam că, deși aveam parte de suferință, El nu ne părăsește niciodată, și ne putem încrede în El pe deplin. Am înțeles atunci că una din cele dintâi datorii pe care le aveam față de membrii Bisericii Subterane este să mărturisesc fraților acest lucru. Și fiind abia întoarsă de la închisoare, pentru credință, le câștigam cu ușurință încrederea.

Richard obișnuia să spună:
”Nimeni nu cere dovezi că natura există. Ea este, iar noi suntem parte din ea. Și lucrurile spirituale sunt tot la fel de evidente ca și cele materiale. De pildă, atunci când un geniu spune că a fost inspirat, te întrebi: de cine?Desigur de cineva mai înalt decât el, superior, o experiență spirituală, o apropiere de Dumnezeu.”

Mihai venea acasă zi după zi cu exemple auzite în clasă despre erorile bisericii și despre păcatele și greșelile preoților. Atunci îi răspundeam:
– Profesorii tăi nu-ți povestesc, însă, niciodată despre regretul adânc pe care îl simte un slujitor al lui Dumnezeu atunci când greșeste. Ei îți arată ție numai partea umană a acestora,care e supusă greșelii, ca la fiecare din noi. Ei îți ascund partea lor cea bună. Oricare din noi greșește, dar numai când ne căim de păcatul nostru dovedim ceea ce este divin în noi.

Orice barieră sectară cădea în acele condiții de persecuție a credinței. Catolici, ortodcși sau luterani, ne simțeam cu toții una, fiind legați prin același Spirit: acela al credinței creștine pure și neîntinate, așa cum trăia Biserica lui Hristos în primele veacuri ale creștinismului.