Gândul de duminică

Image

109571

Advertisements

Citate favorite

IMG_1669”Noblețea suferinței” de Sabina Wurmbrand continuă la ”Citate favorite”, serial găzduit de către doamna Zinnaida.

Curăţatul cocinilor se făcea stând ude, flămânde şi pe jumătate goale în lichidul murdar, cărând cu roaba munţi întregi de murdărie, pentru a le găsi iar pline a doua zi, la fel ca înainte. Pierdusem orice nădejde, atât pentru mine cât şi pentru lume în general, şi îmi aşteptam moartea. Şi poate chiar că nici n-aş fi putut supravieţui multă vreme în acele condiţii. Din fericire însă, nu după multe săptămâni suferinţa aceasta s-a curmat. Domnul mi-a auzit strigătul şi m-a izbăvit de acolo după planul Său. A fost nevoie doar să învăţ o nouă lecţie la şcoala Sa, să sorb paharul amărăciunii până la fund. Astăzi sunt recunoscătoare Lui că m-a trecut şi prin faza aceasta, pentru ca să mă înveţe dragostea supremă pentru Dumnezeu, o dragoste necondiţionată chiar şi atunci când El nu-ţi dă altceva decât suferinţă.

– În acest loc, doamnă Wurmbrand, trebuie să știi că eu am mai multă putere decât Dumnezeu. Cel puțin până acum El n-a intervenit niciodată în acest birou.
Și, arătându-se satisfăcut de zâmbetele de aprobare ale asistenților săi, maiorul continuă:
– Dar ai acceptat dumneata acest fapt în adevăr? Ești lămurită acum că religia dumitale e o iluzie? Că, în noua societate comunistă, Dumnezeu e de prisos? Că nu mai ai trebuință de El? Iar dacă vei fi eliberată, vei constata cu uimire cât de multe realizări au avut loc între timp, în țară, în ultimii ani, și acesta e numai începutul.
I-am răspuns:
– Da, văd că sunteți puternic și că țineți în mână un dosar cu documente pe care eu nu le-am văzut niciodată și care ar putea decide soarta mea. Dar și Dumnezeu ține cărți de aducere aminte. Nici eu și nici dumneavoastră n-am putea trăi fără El, dacă El nu ne-ar fi dat viață. Fie că El mă ține aici, fie că mă eliberează, voi accepta orice îmi va fi hărăzit ca din mâna Sa.
Răcnind la mine pentru a mă intimida și prefăcându-se furios, maiorul ordonă să fiu scoasă afară de acolo. Dar, după 3 zile, și numele meu a fost trecut pe lista de eliberare. O autoritate mai înaltă decât cea a maiorului decisese soarta mea.

Discutând despre anii petrecuți în închisori și lagăre, fiul meu Mihai mi-a spus:
– Oamenii nu critică natura din pricină că ea conține și zi și noapte, atât lumină cât și întuneric, nu-i așa? Tot astfel, eu unul pot accepta atât binele cât și răul din oameni. De ce să-i numim brute?

Se zvonea că, pe patul de moarte, Stalin fusese terorizat la gândul multelor sale crime și ceruse să i se facă slujbe în biserici și să fie înmormântat creștinește, cu o cruce la căpătâi. Umbra milioanelor lui de victime îl urmărea în ceasul morții sale și ceruse ca toți creștinii să se roage pentru sufletul lui.
Chiar fiica lui Stalin, Svetlana, care a devenit creștină și a cerut azil în Occident, descriind ultimele clipe de viață ale tatălui ei, spune că, la un moment dat, Stalin și-a ridicat mâna stângă în sus, ca și cum ar fi vrut să arate ceva printr-un gest neînțeles și grozav; iar în clipa următoare și-a dat duhul. Cine știe ce a vrut el să spună cu acest gest? La Vatican, Papa a oficiat o slujbă specială pentru iertarea sufletului său. Să fi iubit oare Isus sufletul lui Stalin mai puțin decât l-a iubit Papa?

Oamenii, deși liberi, erau înfricoșați, în timp ce noi, în închisoare, chiar și în perioadele cele mai grele, am văzut mâna lui Dumnezue care ne ocrotea. Știam că, deși aveam parte de suferință, El nu ne părăsește niciodată, și ne putem încrede în El pe deplin. Am înțeles atunci că una din cele dintâi datorii pe care le aveam față de membrii Bisericii Subterane este să mărturisesc fraților acest lucru. Și fiind abia întoarsă de la închisoare, pentru credință, le câștigam cu ușurință încrederea.

Richard obișnuia să spună:
”Nimeni nu cere dovezi că natura există. Ea este, iar noi suntem parte din ea. Și lucrurile spirituale sunt tot la fel de evidente ca și cele materiale. De pildă, atunci când un geniu spune că a fost inspirat, te întrebi: de cine?Desigur de cineva mai înalt decât el, superior, o experiență spirituală, o apropiere de Dumnezeu.”

Mihai venea acasă zi după zi cu exemple auzite în clasă despre erorile bisericii și despre păcatele și greșelile preoților. Atunci îi răspundeam:
– Profesorii tăi nu-ți povestesc, însă, niciodată despre regretul adânc pe care îl simte un slujitor al lui Dumnezeu atunci când greșeste. Ei îți arată ție numai partea umană a acestora,care e supusă greșelii, ca la fiecare din noi. Ei îți ascund partea lor cea bună. Oricare din noi greșește, dar numai când ne căim de păcatul nostru dovedim ceea ce este divin în noi.

Orice barieră sectară cădea în acele condiții de persecuție a credinței. Catolici, ortodcși sau luterani, ne simțeam cu toții una, fiind legați prin același Spirit: acela al credinței creștine pure și neîntinate, așa cum trăia Biserica lui Hristos în primele veacuri ale creștinismului.

Îndemn la credință

Nu renuntaDe câte ori am dat vina pe Dumnezeu pentru întâmplările nefaste din viețile noastre, uitând că ”toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce-L iubesc pe Dumnezeu”?

De câte ori am uitat să-I mulțumim lui Dumnezeu pentru că ne-a dăruit o nouă zi, o nouă șansă, o nouă binecuvântare?

De câte ori nu am avut încredere în El, în grija și dragostea Lui, și ne-am chinuit să ne rezolvăm singuri problemele?

Și cu toate acestea… El continuă să ne arate bunătate în fiecare zi. El nu a renunțat să ne mai iubească, să nu renunțăm nici noi la a crede în El!

 

(Sursă imagine: Facebook – God loves you)