Din nou pe munte

Am urcat iarăși cu telecabina prin Alpi, să admirăm de sus lacul Turrach și alte peisaje. Seamănă cu lacul Bâlea, dar nu chiar răsare, că nu văd Transfăgărășanul pe nicăieri. 😂 La întoarcere, am condus un fel de sanie pe șine, din păcate nu m-a filmat nimeni, ca să mor de râs după aceea, văzând cât de tare țineam de frâne. 😜 Și de una singură a fost cam plictisitor, nepoții nu au venit, iar de la sora mea și cumnatul ce să mai aștept? Mă distrez și singură când n-am de ales, asta este. 😅 Dar acum vă invit să admirați peisajele alături de mine.

O lume în miniatură

În Klagenfurt am vizitat o lume în miniatură, de fapt așa se și numește: Minimundus. Am luat-o întâi la pas printre obiectivele pitice, multe doar de înălțimea mea. Apoi le-am privit și de sus, de pe roata mare, dintr-o cabină. Și ce să vedeți, austriecii ne-au băgat în seamă și pe noi, și pe moldoveni, au o miniatură a unei clădiri celebre pentru fiecare dintre cele două țări.

Am făcut multe poze, nu le pot afișa pe toate, am ales doar obiectivele care mi s-au părut mai interesante și vă invit să le numiți, dacă nu aveți altceva de lucru. 😉 În ultima fotografie veți vedea ceva foarte tare: o grădinuță în forma Austriei.

În sfârșit concediu

Era cazul să mai fac o pauză de la problemele sentimentale și să vă arăt pe unde îmi mai port pașii acum, ca să vă clătiți ochii 😉 Vă dați seama că nu am încheiat subiectul, la mine toate se vindecă greu, mai ales că am ajuns foarte aproape de zona unde se plimba “domnul irezistibil” cu câteva săptămâni în urmă și, de asemenea, sper că mă va duce nepotul meu cu motocicleta și îmi va face niște poze profesioniste, daca “dânsul” nu s-a oferit. Dar vestea bună este că se vindecă rănile, sunt pe drumul cel bun, încet încet îl înlocuiesc cu alte personaje și alte întâmplări. 😁

Deci vă invit la o călătorie, alături de mine, printr-o zonă foarte frumoasă de munte, în apropiere de Salzburg, Austria.

Perle despre măritat :))

Am ajuns la colecția de perle despre un subiect ”fierbinte”, mai ales pentru mine. Oricât aș încerca să mă feresc de el, nu mă lasă alții care vor să mă mărite sau să-mi dea sfaturi nesolicitate, și până la urmă, uneori, ajung să mă gândesc și eu obsesiv la acest subiect. De când eram mai tânără m-au plictisit discuțiile despre măritiș dintre fete, eu sunt o fire mai practică și mă gândeam: ”Până nu pot face nimic concret în domeniul acesta, la ce să-mi tot bat gura?”

Și așa mi s-a spus ”Tace și face” de către un grup de tineri care m-a văzut într-un local la masă cu vreo 4 băieți și doar încă o fată 🙂 Bine că una dintre fetele din grup era cât de cât prietenă cu mine și a avut curajul să-mi spună. Și atunci eu i-am explicat situația: cei 4 erau toți frați și erau ceva rude cu cumnatul meu din Austria, fata era o prietenă de a lor. Veniseră în vizită în România, cu puțin timp înainte am fost la o nuntă în familie, acum ne-au invitat și pe mine și pe fata asta să ieșim undeva. La un moment dat cred că sora mea sau vreun văr din partea soțului a sugerat ceva între mine și unul dintre cei 4 frați, dar mie mi se părea penibil, fiind deja rudă cu ei, chiar dacă numai prin alianță. Și i-am zis prietenei din grupul respectiv: trebuia să îmi scriu pe frunte ”Suntem rude”, ca să vă lămuriți toți :)) Poate fata a transmis mesajul mai departe, poate nu, dar eu sunt cu conștiința curată, că până la urmă ce am făcut de fapt? 😉

Aceeași fată care mi-a transmis ”porecla” dată de grupul respectiv (apropo, mi se potrivește foarte bine în orice domeniu), altă dată la o nuntă mă ținea de povești despre măritat și eu am început să casc. S-a mirat cum de mă plictisește un subiect atât de important 🙂 Și i-am zis aceeași idee de mai sus, apoi am spus că mă plictisesc nunțile în general și asta era una dintre cele mai seci și mai obositoare: doar muzică și povești, nimic organizat care să mai destindă atmosfera, și a durat până la 12 noaptea. A fost un supliciu pentru mine, am zis că eu nu voi chinui niciodată oamenii cu nunta mea, mai bine nu mai fac deloc 🙂

E un predicator pe care îl apreciez foarte mult, dar când ajunge la subiectul căsătoriei, eu zic că mai dă câteodată și cu bâta în baltă, mai ales când vorbește despre fete 🙂 Am auzit de la una din surorile mele că a fost invitat la o conferință de tineri și printre altele a spus: ”Unele fete atâta se învârt cu mașina prin parcare, căutând locul perfect, încât nu mai găsesc loc decât la cele pentru handicapați.” Am râs de să cad pe jos când am auzit comparația :)) Și am zis: ”Eu nu parchez niciodată pe locurile de handicapați! Dacă nu mai găsesc loc de parcare, mă enervez și mă duc acasă!”

Eram și eu de față când i-a scăpat predicatorului altă perlă: ”Unele fete stau în gară și trec trenurile pe lângă ele, iar la final nu mai vine niciun tren și ele Îl întreabă pe Dumnezeu de ce nu le-a purtat de grijă.” Iar a nimerit-o :)) Eu am zis: ”Hmmm, într-un tren se pot urca mai multe persoane, nu doar una, că doar nu am trenul meu personal.” Și sora mea cea mai mare, altă ”burlacă”, s-a băgat și ea pe fir: ”Eu nu mă urc în orice tren, ci în trenul pentru care am bilet!”

Mai târziu am vorbit personal cu predicatorul, că e și un fel de psiholog, și din nou aceeași concepție: ”Tu și sora ta cea mai mare mereu respingeți băieții.” Eu i-am întors-o de data asta: ”Lăsați, că la fel am auzit și de la fratele meu, ba încă mai interesant spus, că mama ne-a făcut pe amândouă între borcanele cu murături.” :)) Nu zic nimic de sora mea, dar în cazul meu văd că lumea nu înțelege un fapt: am un mecanism natural de apărare față de toți cei nepotriviți 🙂 E drept că sunt cam dură, dar depinde și de modul în care sunt abordată: singura cerere clară în căsătorie, pe care am primit-o, am tratat-o cu cel mai mare respect și am încercat ca respingerea să fie cât mai puțin dureroasă. Trebuia să fie respingere, pentru că nu simțeam absolut nimic față de băiatul respectiv, deși îl cunoșteam de ceva timp. Eu am făcut greșeala să îl întreb ce mai face, că lucra în Italia și nu îl mai văzusem de mult timp, eu a trebuit să repar ”furtuna” pe care am creat-o. Și de aici am înțeles că nu numai fetele își fac gânduri aiurea, trebuie să fiu mult mai atentă cum mă port.

Și tot legat de tren, vorbeam o dată cu ”omologul meu masculin”, Narcis, dintr-o familie de alți comici din biserica noastră. Și îi povesteam de un exemplu pe care l-am auzit, cum o fată a primit un mesaj, ca din partea lui Dumnezeu, că băiatul la care se gândea și nu era lămurită ce să-i răspundă, e ultimul tren, altul nu va mai veni. Și nu are Narcis ce lucra: ”Și de la cine a venit mesajul, de la tatăl la tren?” :))

Apoi ce să mai zic de sfaturile care se contrazic singure: unii îmi zic să mă mărit, alții îmi zic că ar fi mai bine să nu. Primul caz e al unui prieten al părinților mei, din SUA, față de care am avut un mare respect, dar care a cam gafat-o la subiectul acesta. Trecusem de 30 de ani și mă întreba la telefon că nu mai mărit, iar eu am zis că nu mă înghesui. Și el răspuns: ”Păi cum nu te înghesui, că e timpul?” Am cam lăsat respectul la o parte când i-am zis: ”Lăsați, că știe Dumnezeu când e timpul pentru fiecare.”

Nu s-a lăsat și a încercat a doua oară, când a venit în România să o viziteze pe mama: ”Eu tot aștept să mă chemi la nuntă!” Eu: ”Puteți să așteptați!” – ca și când: nu mă supăr. Între timp s-a dus și el, s-a dus și mama care mă voia măritată, dar mă voia și 100% pentru ea, nu se putea hotărî – acum n-oi plânge eu că nu le-am putut îndeplini dorința 🙂

Iar altă prietenă măritată de tânără, trecută de 50 de ani, m-a sfătuit să-mi iau gândul de la căsătorie, dacă tot am 38 de ani. Nu i-am răspuns ei, dar m-am gândit: ”Mi-aș lua gândul, că ar fi mult mai simplu, dar văd că nu reușesc. Și până la urmă, cine e ea să-mi spună să-mi ia gândul la 38 de ani? Nici la 58 n-ar avea acest drept.” Oricum a rămas pentru mine pentru totdeauna: ”sora ia-ți gândul”. Voi avea eu grijă să îi reamintesc ce a zis dacă o voi chema vreodată la nunta mea :))

Nici cumnatul meu din Germania nu se lasă mai prejos, mă întreba zilele trecute cum e pe unde eram plecată și dacă mi-am găsit jumătatea. I-am zis că e cam pustiu, că așa am nevoie eu să mă relaxez, și că nu am nevoie de jumătate, sunt deja completă, iar faza cu jumătatea e doar o legendă. La asta nu a mai avut replică 😀

Doar una dintre surorile mele e mai practică, la fel ca mine. S-a măritat la 20 de ani și a zis să nu fac la fel ca ea, ci să-mi trăiesc tinerețea până la 30 de ani. Eu am zis: ”Dar cine mă mai ia la 30 de ani?” Ea: ”Se găsește, nu-ți fă tu griji.” Așa că i-am urmat sfatul, fără să vreau, și mi-am trăit tinerețea, dar am și suferit din greu alături de mama, și am lungit-o până la 38 de ani, că mama nu știa de planurile noastre :)) Și o mai lungesc dacă trebuie până la 40, 50 etc. că filmul ”The intern” dă speranțe și pentru pensionari :))

Dar totuși, de ce ți-e frică nu scapi :)) Mai zilele trecute combăteam o idee pe blogul domnului Petru Racolta: ”Două persoane inteligente nu se pot îndrăgosti niciodată între ele. Dragostea adevărată necesită minim un idiot.” Și am zis că inventez eu o nouă zicală: ”Două persoane inteligente nu se pot îndrăgosti niciodată între ele prea ușor. Până dau de dragostea adevarată, fiecare are parte de o gramadă de idioți.” Nu pot să vă spun nimic concret deocamdată, sunt doar gânduri și idei, sentimente și bănuieli, semne care conduc toate în același loc, un fel de ”toate drumurile duc la Roma”. Vă voi anunța când voi ajunge chiar la Roma :))