Măiestria creionului

creionul1-400x300Un copil îşi privea bunicul scriind o scrisoare. La un moment dat, l-a întrebat:
– Bunicule, ce scrii acolo? Scrii o poveste care ni s-a întâmplat nouă? Sau poate e o poveste despre mine…
Bunicul s-a oprit din scris, a zâmbit şi i-a spus nepotului:
– E adevărat, scriu despre tine. Dar mai important decât cuvintele, este creionul cu care scriu. Mi-ar plăcea să fii ca el, când vei fi mare.

Copilul a privit nedumerit creionul, fiindcă nu văzuse nimic special la acesta.
– Dar e la fel ca toate creioanele pe care le-am văzut în viaţa mea!
– Totul depinde de felul cum priveşti lucrurile, a răspuns bunicul. Creionul are cinci calităţi, pe care dacă reuşeşti să le menţii, vei fi totdeauna un om care trăieşte în bună pace cu lumea.

Prima calitate: poţi să faci lucruri mari, dar să nu uiţi niciodată că există o Mână care ne conduce paşii. Pe această Mână o numim Dumnezeu şi El ne conduce totdeauna conform dorinţei Lui.

A doua calitate: din când în când trebuie să mă opresc din scris şi să folosesc ascuţitoarea. Asta înseamnă un pic de suferinţă pentru creion, dar până la urmă va fi mai ascuţit. Deci, să ştii, dacă suporţi unele dureri, ele te vor face mai bun.

A treia calitate: creionul ne dă voie să folosim guma pentru a şterge ce este greşit. Trebuie să înţelegi că a corecta un lucru nu înseamnă neapărat ceva rău. Ceea ce este bine este faptul că ne menţinem pe drumul drept.

A patra calitate: la creion nu este important lemnul sau forma lui exterioară, ci mina de grafit din interior. Tot aşa, şi tu pune accent mai mult pe ce se întâmplă înlăuntrul tău, decât pe exterior.

Şi, în sfârşit, a cincea calitate: creionul lasă întotdeauna o urmă. Tot aşa, să ştii că ceea ce faci în viaţă, va lăsa urme. Dragul meu, încearcă să fii conştient de fiecare faptă pe care o faci.

(Autor: necunoscut
Sursă imagine: teologie.md)

Advertisements

Citate favorite

IMG_1669Astăzi vă invit din nou la ”Citate favorite”, serial găzduit de către doamna Zinnaida, cu episodul 2 din cartea ”Noblețea suferinței” de Sabina Wurmbrand.

– Richard, spune-ne, ce este de fapt iadul?
– Iadul e când te afli singur pe întuneric și-ți amintești de toate rele pe care le-ai făcut în viață.

Duminicile, după slujbă, o întreagă ceată veselă de frați și surori se strângeau, de obicei, la noi și luam masa împreună. Nu le mai puteam oferi un prânz cu adevărat, noi înșine având foarte puține de-ale mâncării în acele zile. Dar împărțeam cu ei tot ce mai aveam, și mai ales bucuria de a fi împreună. Pentru unii acesta era evenimentul cel mai fericit de peste săptămână. Cântam, ne rugam sau ne povesteam unii altora necazurile și bucuriile: eram o familie.

Ambasadorul Suediei, Reutersward, era un creștin adevărat, om credincios și cu o conștiință curată. Din nefericire, însă, guvernele diferitelor țări nu sunt compuse din prea mulți oameni de acestă ținută morală și nu sunt prea interesate să aibă oameni de acest gen în corpul diplomatic. Prietenul nostru loial, Reutersward, pentru că încercase să ne ajute, a fost îndepărtat din serviciul diplomatic al țării sale și s-a întors acasă.

Soțiile și familiile deținuților politici nu beneficiau de cartela alimentară, aceste cartele fiind acordate numai celor din câmpul muncii. Dar nici drept de muncă nu aveam. Era un cerc vicios, bine calculat, din care nu puteai ieși; era ca și cum ai fi încetat să mai exiști. Autoritățile negau mereu că soțul meu s-ar afla în închisoare. Iar când încercam să mă prezint din nou pentru a obține o cartelă, eram mereu refuzată.
– Dar atunci din ce să trăim, eu și fiul meu?
– Aceasta e treaba dumitale, nu a noastră, mi se răspundea de fiecare dată.

În mijlocul atâtor tragedii și vieți ruinate, un eveniment de mare importanță ne-a adus totuși o mare mângâiere: noul stat Israel luase ființă în 1948, împlinind astfel profețiile străbune despre întoarcerea poporului evreu în țara strămoșilor lui: ”Îi voi aduce iarăși înapoi din toate țările pe unde i-am risipit în mânia Mea”, spusese Dumnezeu prin proorocii Ieremia, Ezechiel etc. Proorocii Domnului nu știuseră atunci că acest popor va fi mai întâi risipit printre neamuri, Israelul fiind în acea perioadă încă în țara lui. Vedeam acum planul Său împlinindu-se sub ochii noștri, ca și făgăduințele Sale.

Citate favorite

IMG_1669Doamna Zinnaida ne invită și astăzi la serialul ”Citate favorite”. După ce am încheiat seria citatelor din cartea ”Cu Dumnezeu în subterană”, scrisă de pastorul Richard Wurmbrand, oare ce carte ar putea fi mai potrivită decât cea scrisă de soția dumnealui, Sabina Wurmbrand? Este vorba despre ”Noblețea suferinței”, care povestește, de asemenea, întâmplări din închisoare. Cred că avem mult de învățat din asemenea relatări!

”Poporul rus e religios din fire, cu toată educația ateistă pe care i-a impus-o regimul stalinist, vreme de un sfert de veac”, îmi spunea soțul meu, Richard, care avusese prilejul să cunoască mulți prizonieri ruși în vizitele prin închisorile țării, ca pastor, în care calitate servise în timpul războiului. ”Acum e momentul să-i întâlnim pentru a le vesti Evanghelia.”

Unul din vecinii de la etajul I, domnul Pârvulescu, a răspuns mai întâi cu ură la prima vizită pe care Richard a făcut-o în casa sa, spunând răstit:
”Voi, evreii, n-ați făcut niciodată ceva bun!”
Stând în picioare în pragul locuinței acestei familii, Richard observă pe stăpâna casei lucrând într-un colț, la o mașină de cusut. Atunci îi spuse:
”Se pare că sunteți mulțumită de mașina aceasta de cusut, doamnă Pârvulescu. Ce marcă are? Aha, văd: e o mașină Singer. Dar știți oare dumneavoastră că inventatorul ei a fost un evreu, cu numele Singer? Iar dacă dumneavoastră, domnule Pârvulescu, socotiți că evreii sunt buni de nimic, n-ar trebui să încetați a vă folosi de o astfel de mașină?”

Ați auzit despre noul pact comercial care a fost recent semnat între țara noastră și Moscova? Iată-l: rușii vor lua grâul nostru, iar noi le vom da, în schimb, petrolul românesc.

Dar acum, pentru prima oară, o altă grupă de oameni avea nevoie de ajutor: soldații armatei germane în retragere, care, rătăciți de camarazii lor fugiți în debandadă, erau prinși și împușcați pe loc. Nu le puteam refuza acum ajutorul de care aveau atâta nevoie. Iar când unii prieteni se arătau în dezacord cu atitudinea noastră, spunând:
”Numai niște nebuni ar fi în stare să ia asupra lor un asemenea risc pentru a salva viețile unor astfel de criminali!”
Richard răspundea:
”Dumnezeu e totdeauna de partea celui prigonit.”
Și apoi, de ce am urî o națiune întreagă din pricina lui Hitler și a adepților săi? Oare nu a dat acest popor și mulți sfinți, ca și eroi care au avut de înfruntat mari pericole? Totuși și ei au luptat cu toate mijloacele care le stăteau la dispoziție pentru a învinge pe tiran.

”Chiar și crimele cele mai grozave pot fi iertate prin credința în Isus Hristos. Nu stă în puterea mea să vă iert pentru aceasta, dar Isus vă poate ierta dacă vă pocăiți!”
”Stimată doamnă”, încheie interlocutorul meu discuția, ”mărturisesc că nu vă pot înțelege. Dar poate că uciderile n-ar avea niciodată un sfârșit în lumea noastră dacă nu s-ar afla oameni în stare să întoarcă bine pentru rău – cum spuneați.”

Hristos ne vrea așa, adică să ieșim din mijlocul maselor, devenind fiecare dintre noi o persoană individuală, având gândire, voință și libertate proprie, care este cel mai mare dar al omului. Omul are libertatea chiar de a spune da sau nu lui Dumnezeu Însuși, Făcătorul său. Eram atât de fericită când vedeam pe unii trezindu-se la adevăr!

Soldații ruși – tânjind de dor după proprii lor copii, pe care nu-i văzuseră de la începutul războiului – le ofereau totdeauna dulciuri copiilor, ori de câte ori îi întâlneau pe stradă. Copiii noștri le mulțumeau politicos și pe puneau în mână, în schimb, câte o Evanghelie în limba lor.
Lucrarea aceasta devenea periculoasă când era făcută de adulți. Dar pentru copii nu era nicio primejdie, căci rușii, în general, adoră copiii. Mulți din acei soldați poate nu s-ar fi întâlnit niciodată cu Cuvântul Sfânt, de n-ar fi fost acea lucrare misionară a copiilor noștri.

”Fie ca Domnul Hristos să vă răsplătească tot binele pe care-l faceți!”
La care Langley mi-a răspuns:
”La urarea dumneavoastră țin să vă răspund că nu Isus Hristos are a-mi răsplăti mie, ci eu sunt cel mai îndatorat Lui pentru ceea ce a făcut El pentru mine!”

”Hei, tu de colo! Este mama ta creștină?”
Surprinsă și nu puțin înfricoșată – pentru că în chiar acea clipă gândul ei zbura către mama ei acasă – răspunse soldatului de la turnul de pază:
”Da. Dar de ce mă întrebi?”
”Te observ deja de vreo zece minute învârtindu-te prin zona interzisă. Ordinul meu e clar, și ar fi trebuit să deschid focul împotriva dumitale. Dar, iată, nu înțeleg de ce, dar nu sunt în stare să-mi mișc brațul ca să apăs pe trăgaci, deși mâna aceasta e la fel de sănătoasă ca și cealaltă, și am muncit cu ea toată ziua până acum. Se pare că mama ta se roagă acum pentru dumneata.”

Răsturnând izvodirile celui rău

truth-vs-liesÎntr-o zi mă simțeam tare deprimată și nu reușeam să-mi dau seama care este cauza acestei stări și ce aș putea face ca să ies din ea. Atunci m-am gândit: de unde să vină deprimarea aceasta, dacă nu din mintea mea, din gândurile mele negre și din minciunile diavolului pe care, pe nesimțite, am ajuns să le cred? Așa că am început să scriu o listă cu toate minciunile celui rău care s-au infiltrat printre gândurile mele și toate argumentele pe care le-am putut găsi împotriva lor.

1. Sunt urâtă, nu am nimic care să fie atrăgător pentru alții.
Argument: Dumnezeu nu a creat rebuturi, ci i-a făcut pe toți oamenii frumoși, în felul lor. Și mai mult decât frumusețea fizică, cea interioară contează, căci Dumnezeu a pus ceva de valoare în sufletul fiecărui om.

2. Oamenii din jurul meu mă tratează cu indiferență.
Argument: Poate unii sunt aparent indiferenți, pentru că nu știu cum să mă abordeze. Eu trebuie să fiu mai prietenoasă, să dau înainte să aștept ca să primesc!

3. Dumnezeu a uitat de mine, pentru că nu răspunde la rugăciunile mele insistente.
Argument: Tăcerea lui Dumnezeu e și ea un răspuns. El vrea să-mi încerce credința, să mă învețe să aștept și să mă încred în El, în ciuda împrejurărilor nefavorabile.

4. Nu voi trăi niciodată o poveste de dragoste autentică, poate doar una banală, în nici un caz la nivelul poveștilor extraordinare de dragoste din filme și din cărți.
Argument: Filmele și cărțile sunt fantezii ale oamenilor, dar Dumnezeu va avea grijă ca eu să trăiesc povestea de dragoste perfectă pentru mine și va fi mai frumoasă decât orice mi-am închipuit vreodată, pentru că El a promis lucruri bune celor ce I le cer și Îi rămân credincioși!

5. Fantezia e mai bună decât realitatea, pentru că realitatea e crudă și prin fantezie pot evada din ea.
Argument: Realitatea e cea mai bună când o trăiesc pentru Dumnezeu. Fantezia nu e decât un drog care mă împiedică să trăiesc cu adevărat!

6. Visele mele cele mai îndrăznețe nu se vor împlini niciodată.
Argument: Totul e cu putință celui ce crede! Dumnezeu meu nu e sărac și nici zgârcit. Cu cât cererile mele sunt mai mari, cu atât mai mult este El onorat de credința mea și binevoitor să-mi răspundă.

7. Viața creștină e o luptă și un ascetism continuu, orice bucurie e foarte posibil să fie păcătoasă.
Argument: Înaintea Feței lui Dumnezeu sunt bucurii nespuse și desfătări veșnice la dreapta Lui!

8. Dorințele mele nu sunt destul de spirituale pentru ca Dumnezeu să le ia în seamă.
Argument: Dacă Domnul este desfătarea mea, El îmi va da tot ce-mi dorește inima, pentru că atunci dorințele mele vor fi după voia Lui.

9. Dumnezeu nu mă iubește așa cum sunt, pentru că mă tot presează prin necazuri ca să mă transforme așa cum vrea El; numai așa mă va putea iubi.
Argument: Dumnezeu mă iubește așa cum sunt, dar mă iubește prea mult ca să mă lase așa cum sunt. Toată suferința pe care El o îngăduie în viața mea este spre binele meu, ca să mă transforme după chipul Lui și să mă pregătească pentru eternitate.

10. Contează foarte mult ceea ce cred oamenii despre mine și dacă stau cu cei nebăgați în seamă, aceasta îmi va strica reputația.
Argument: Părerea lui Dumnezeu despre mine este cea care contează, apoi a oamenilor sfinți, și nu a celor care nu gândesc duhovnicește. Isus a căutat mereu compania celor nebăgați în seamă, ca să-i ajute să se ridice la nivelul Lui, și aceasta a dus la creșterea demnității și a măreției Lui!

Nu mai știu cum m-am simțit după ce am încheiat aceasă listă, dar este imposibil ca încrederea mea în Dumnezeu să nu fi fost întărită. Dar un lucru știu: de câte ori recitesc aceste cuvinte, mă simt încurajată și motivată să-L cred pe Dumnezeu pe cuvânt!

(Sursă imagine: Lee’s Nite Radio)