Citate favorite

IMG_1669Astăzi la Citate favorite, serial găzduit de către doamna Zinnaida, încheiem cartea ”Noblețea suferinței” de Sabina Wurmbrand.

Fiecare amănunt era plănuit minuțios dinainte, ceea ce dădea mare intensitate strângerilor acestora. Locul, ora și parola trebuiau știute din timp, iar cei ce luau parte la ele știau că s-ar putea întâmpla să nu se mai întoarcă la casele lor. De aceea, atmosfera era cu totul alta decât cea în care se oficiază slujbele religioase din lumea liberă. Oricine predica Evanghelia atunci știa că aceasta ar putea fi cea din urmă predică a sa și o rostea în acest spirit. Cuvintele sale aveau greutate și autoritate, știind că ele puteau să-i aducă închisoarea și chiar moartea. Cei mai mulți dintre pastorii noștri erau membri ai bisericilor oficiale. Dar, fiind cenzurați la fiecare cuvânt de agenții poliției secrete, ei își împlineau adevărata lor chemare pe ascuns, la întrunirile acestea secrete, aceasta fiind singura cale a credinței în Hristos. Altfel nu se putea, fiindcă tot ce rosteau în biserică era raportat.

Când i-am relatat fiului meu Mihai cum am fost bătute în închisoare și forțate să mâncăm iarbă de pe câmp pentru a ne menține viața, el m-a întrebat:
– Dar cum ai putut răbda toate acestea și n-ai renunțat la credință, nu te-ai lepădat de Hristos?
– În mijlocul acelor suferințe, mi-am reamintit că bucuria – acest dar – este prezentul etern al spiritului creștin. Eu mă simțeam atunci în locurile cerești, în Hristos, de unde nimeni și nimic nu mă putea urni. Încercarea prin care treceam aparținea, de fapt, trecutului. Suferința o trăisem cu mult timp înainte – îmi spuneam – în timp ce realitatea prezentă era bucuria de a mă ști aproape de Domnul meu.

La câteva luni de la eliberarea mea, am fost vizitată într-o zi de unul dintre funcționarii Ministerului de Interne, care a încercat să mă convingă să divorțez de soțul meu.
– La ce bun să rămâi legată de un astfel de soț, un cotrarevoluționar pe care și așa nu-l vei mai revedea vreodată? Logica simplă ar trebui să arate unei femei tinere și inteligente ca dumneata că cel mai bun lucru acum e să divorțezi de acel dușman al poporului. Dacă nu o faci acum, tot o vei face mai târziu. Până când crezi că-ți vei putea menține această atitudine de nesupunere față de stat?
I-am răspuns:
– Eu m-am căsătorit cu soțul meu nu numai pentru vremuri bune. Noi suntem uniți pentru totdeauna și, fie ce-o fi, eu nu voi divorța de el.

Într-o dimineață am primit o carte poștală de la soțul meu. Ochii-mi priveau țintă la acea scriere atât de cunoscută și dragă mie, iar graiul îmi amuțise. Știam că deținuții politici aveau dreptul să scrie numai zece rânduri al ai lor, dar și acestea erau cenzurate înainte de a fi expediate. Dar ce ar fi putut el să-mi scrie după atâția ani, neștiind măcar dacă soția și familia lui mai sunt încă în viață? În cele din urmă mi-am adunat curajul și am început să citesc acel mesaj așteptat de atâta amar de vreme: ”Timpul și distanțele pot stinge doar o dragoste superficială, dar o dragoste adevărată e și mai întărită prin ele.”

În timpul vizitei lui Mihai la închisoare, ultimele cuvinte ale soțului meu Richard pentru el au fost:
– Mihai, singurul sfat pe care ți-l pot da acum, ca tată al tău, este să cauți totdeauna cea mai înaltă din virtuțile creștine: aceea de a păstra dreapta măsură în toate lucrurile.

Cât de mult însetau, într-adevăr, acești trădători după iertare din partea victimelor lor! Dar eu nu puteam să le acord iertarea în amărăciunea adâncă a inimii mele. Sau poate nu voiam să le-o acord. Dar de la un timp am simțit că ceva s-a schimbat în mine. Știam că, chiar și pentru sfinți, poate veni o zi când iubirea de sine e mai puternică decât iubirea pentru Dumnezeu.
Episcopul luteran Mueller – un bun prieten, de altfel – obișnuia să spună că, uneori, cel pe care alții îl consideră un trădător ar putea fi în ochii lui Dumnezeu doar un creștin mai slab. Din acea zi am hotărât să îi iubesc pe toți, oricine ar fi ei, fără a aștepta nimic în schimb.

Ca soție de pastor, mi s-au ivit multe prilejuri de a sta de vorbă cu copii și tineret, în multe împrejurări. Multora dintre ei le-am spus povestirea despre acel băiețaș care stătea la mal, făcând semne unui vapor mare, care tocmai părăsise țărmul. Un om a observat semnele disperate ale micuțului și i-a zis:
– Copile, nu fi prost! Vaporul nu-și va schimba cursul numai din cauza semnelor pe care le faci tu, ca să se întoarcă și să te ia!
Dar vaporul s-a întors la mal și l-a luat pe copil, îmbarcându-l pe vas. De pe punte, copilul a strigat atunci:
– Domnule, eu nu sunt prost. Căpitanul vaporului este tatăl meu.
Tot așa, și noi știm că Cel ce conduce Universul întreg în mersul său e Tatăl nostru și El aude rugăciunile noastre.

Advertisements

Colierul de perle

20140616_155223Jenny era o fetiță frumoasă de cinci ani. Într-o zi, în timp ce era în magazin împreună cu mama ei, a văzut un colier de perle false, care costa 2,5 dolari. Cât de mult și-l dorea… așa că mama i l-a cumpărat.

Jenny își iubea perlele! Le purta pretutindeni: la grădiniță, când dormea și când ieșea cu mama ei. Jenny avea un tată care o iubea foarte mult și îi citea mereu povești, înainte de culcare. Într-o seară, după ce i-a citit povestea, tatăl a întrebat-o:
– Jenny, tu mă iubești?
– O, da, tată!
– Atunci dăruiește-mi mie perlele tale.
– O, tată, nu perlele! Nu pot să ți le dau! Dar ți-o dau pe Rosita, păpușa mea preferată. E bine, tata?
– O, nu, fetiță, lasă, nu contează.

O săptamână mai târziu, tatăl a întrebat-o din nou:
– Jenny, tu mă iubești?
– Da, tată, știi cât de mult te iubesc!
– Atunci dă-mi mie perlele tale.
– O, tată, nu perlele! Dar ți-l dau pe Lazos, calul meu de jucărie. Este preferatul meu, tata…
– O, nu, fetițo, lasă… somn ușor!

După câteva zile, când tatăl intră în camera ei să-i citească povestea, Jenny stătea pe pat și, cu tremur în voce, i-a zis:
– Ia, tata!
Și i-a întins mâna în care se afla prețiosul colier. Tatăl cu o mână a luat colierul și cu cealaltă a scos din buzunar o cutiuță de catifea albastră, în care erau perle adevărate. Le păstrase acolo, așteptând ca Jenny să renunțe la acel colier ieftin, ca să-i poată oferi unul de valoare.

Așa e și cu Tatăl nostru ceresc. El așteaptă ca noi să renunțăm la lucrurile fără valoare din viața noastră, pentru ca El să ne dea comori neprețuite.

(Sursă imagine: Bloomsbury Manor)

Ce spun copiii despre lucrurile sfinte

copil-1-600x450„Călugării și-au făcut meserie din rugat, pentru că ei au văzut că nu poate să existe meserie mai frumoasă decât să vorbești tot timpul cu Dumnezeu.” (9 ani)

„Călugării nu sunt așa de vorbăreți, pentru că, dacă Îl lasă pe Dumnezeu să le vorbească toată ziua, ei s-au obișnuit să tacă mult, ca să-L asculte – că nu pot să-L întrerupă tocmai pe Dumnezeu.” (8 ani)

„Biserica e sfântă și rămâne sfântă chiar dacă intră în ea mulți păcătoși, că biserica de aia e facută, ca păcătoșii care intră să-și facă acolo antene pentru Dumnezeu.” (12 ani)

„Dumnezeu se înțelege mai ușor cu copiii mici, că cei mici au suflet mai încăpător. La oamenii mari e o înghesuială de rele, că nici n-ai unde să stai.” (10 ani)

„Biserica nu iubește plăcerea, că plăcerea îți aduce să spui mereu că mai vrei, pe când mulțumirea îți aduce să spui că-ți ajunge.” (9 ani)

”Nu e bine să stai cu păcatul în tine, trebuie să fugi la spovedit, ca păcatul din tine să nu facă pui de păcați.” (10 ani)

„Postim ca să nu ne mai gândim numai la gusturi de mâncare și să ne mai gândim și la gustul de Dumnezeu.” (11 ani)

„Cei care nu-L găsesc pe Dumnezeu sunt cei care Îl caută din interes.” (12 ani)

„Milostivul e rar, că mila n-o găsești pe toate drumurile, deoarece ea trebuie cultivată.” (14 ani)

„Sfinții au aureola rotundă și nu pătrată, ca să nu facă vreun rău nici măcar din greșeală – că poate, cine știe, când se ridică la cer, să nu înțepe cu vreun colț o pasăre în zbor.” (13 ani)

„Oamenii care cred în Dumnezeu se dezvoltă mai repede decât ceilalți oameni, pentru că ei ajung să-și dezvolte esențialul.” (15 ani)

”Ne dăm seama că Dumnezeu îi iubește pe toți oamenii la fel, că dacă te desparți de El și mai târziu te întorci la El, nu ține supărare și te ajută la fel ca și pe cei care au fost tot timpul cu El.” (11 ani)

„Inima bate, bate până se stinge, că inima este ca lumânarea și dacă tu crezi în Dumnezeu, El ți-o aprinde din nou in Cer.” (9 ani)

(Sursă text: Miriam Turism
Sursă imagine: Gânduri din Ierusalim)