Umor la a patra generație

N-am mai scris de mult timp perle de ale copiilor, nici astăzi nu am prea multe de zis, dar vreau totuși să vă prezint puțin din înțelepciunea copilărească a celei de-a patra generații a familiei: copiii nepoatei mele. Trebuie să fiu pe fază și să colectez mai multe perle, că umorul s-a transmis din plin și la ei, și din partea noastră, a sibienilor, și din partea tatălui venit din Moldova. 😉

Vă spuneam în trecut de o metaforă pentru fulgere, auzită de la o prietenă: ”Fac îngerii poze”. Ei, nepoțelul meu Emanuel, cel mai mare din familie, a inventat o nouă metaforă, de data aceasta pentru tunete:
”Dă Dumnezeu cu petarde!”

A doua din familie, Sara, ”a comis-o” și ea când s-a supărat pe surioara mai mică, Miriam, și i-a spus mamei:
”Să fie fericită!”
A crezut că o afurisește pe sora ei, și când colo, i-a urat de bine. 🙂 Ar trebui să iau și eu exemplu, de câte ori mă supăr că cineva nu m-a tratat corect, să îi urez: ”Să fie fericit!” și cu siguranță voi trece mult mai ușor peste ofensă. 😀

Leapșă inventată

I-am promis Potecuței că voi compune o leapșă amuzantă și am zis că ar fi cazul să mă țin de promisiune. Nu garantez nimic, nu știu ce va ieși, nu am mai făcut niciodată așa ceva, dar pentru toate există un început. Voi răspunde eu la propriile întrebări, apoi oricine dorește să preia leapșa este binevenit. Bineînțeles că am o invitație specială pentru Potecuța. 😉

1. Ai inventat vreodată un proverb, o zicală, un aforism? Sau ai tu o vorbă specifică doar ție, pe care o repeți cu anumite ocazii?
Eu v-am mai spus zilele trecute, dar mă repet:
”Marii deștepți pot face prostii mari, dar marii proști nu pot face deșteptăciuni mari.”

2. Care a fost unul dintre cele mai jenante momente din viața ta, peste care ai reușit să treci cu ajutorul umorului?
Un interviu pe care l-am dat, după 10 ani petrecuți într-o companie, a fost de toată pomina. M-am dus eu la firmă îmbrăcată elegant, în fustă, iar când am ajuns, am văzut o scară de lemn, care urca prin mijlocul unei încăperi imense, pline de birouri. Pe scara aceea trebuia să urc, ca să dau interviul la etaj. Am urcat tot cu grija că fusta mea trebuia să fie mult mai lungă. Șefii erau îmbrăcați lejer, iar eu m-am simțit total nelalocul meu cu hainele mele elegante. Iar în timpul interviului, unul dintre ei mi-a făcut observație că am emoții și nu ar trebui, că doar oameni sunt și ei, nu altceva. Atunci am început să râd și am zis:
”Păi nu știu de ce am emoții! Cred că n-am mai fost de prea mult timp la un interviu.”
Dacă sunteți curioși, am ajuns să fiu angajată la acea firmă, deci emoțiile nu mi-au stricat. 🙂

3. Ce ai zice, să compui o declarație de dragoste folosind următoarele cuvinte: sârb, os, balustradă, erupție, ștrampeni. Te bagi? 🙂
Eu am făcut asta la o nuntă și unul dintre invitați, care a citit toate declarațiile la microfon, a zis că a mea ar trebui premiată. Să vedem, sunteți și voi de acord cu el? 🙂
”Când te privesc, mă fac albă ca varul și simt cum mă cuprinde o erupție de dragoste, de trebuie să pun frână, că altfel mă lovesc de balustradă. Mi-am pierdut ștrampenii pe drum, de emoționată ce sunt că urmează să mă întâlnesc cu tine. Chiar dacă ești numai piele și os, nici măcar un sârb n-ar putea fi mai fermecător decât tine.”
Nu m-am gândit la nimeni anume când am scris declarația de mai sus, și nu l-am găsit încă pe cel căruia să i-o pot adresa. Poate îl voi găsi, dar va trebui neaparat să aibă simțul umorului, ca să o trateze ca atare. 😛

4. Știi vreun cântec sau o poezie umoristică? Sau poate ai compus așa ceva, că doar e plin de scriitori pe aici.
Eu mă cam repet, dar asta este, nu mă pot sătura de acest cântec pe care l-am învățat într-o tabără. Între timp am aflat că mai are și a doua strofă.

De foame noi nu ne plângem
Cureaua știm să ne-o strângem
Trăim de azi pe mâine

Rozând o coajă de pâine.

Foamea-i un chin, ti-ri-rim ti-ri-rim
Ce n-are rost, ta-ra-ram ta-ra-ram
De-aceea noi ținem întruna post
Ne mulțumim, ti-ri-rim ti-ri-rim
Ca să trăim, ta-ra-ram ta-ra-ram
Cântăm, cântăm, până ne săturăm.


La poștă sună centrala
În burtă sună haiala
Iar noi la telefoane
Rostim încet: ”Ni-e foame!”

5. Povestește-ne un moment din viața ta, în care ai reușit să faci haz de necaz.
Dacă tot am început să vă povestesc despre pățanii de la serviciu, să continuăm pe tema aceasta. Am dorit să mă mut în primăvară la altă firmă și nu am reușit: din cauză că am fost prea obosită și preocupată de alte probleme, am fost respinsă la interviu. Dar entuziasmul a fost mare, le-am spus mai multor colegi că plec, până încă nu știam nimic sigur. Și vorba a ajuns la unul dintre șefi, care m-a luat la rost. Mi-am cerut scuze că am vorbit aiurea, dar am încercat și să îndulcesc puțin lucrurile, spunându-i că sunt într-o situație dificilă pentru mine, în care simt nevoia să vorbesc cu oamenii. Dar voi încerca pe cât posibil să mă abțin, că dacă voi continua în stilul acesta, voi coborî cu un etaj mai jos și îi voi lua la rând și pe colegii de acolo, anunțându-i că plec… nu se știe când și cum, dar oricum, pe mine mă bate dorul de ducă. 😛

6. Care sunt comedianții tăi preferați?
Eu zic că pe Mister Bean nu-l întrece nimeni. Apoi mai sunt Jim Carrey și Robin Williams, care pur și simplu au (sau au avut) niște fețe de îmi vine să râd numai când mă uit la ei, iar dacă mai deschid și gura, deja mă tăvălesc pe jos de râs. Și Stan și Bran merită pomeniți aici. 🙂

7. Consideri că ești înzestrat cu simțul umorului? Și dacă da, de la cine l-ai moștenit?
Mai mulți oameni mi-au spus că sunt înzestrată cu umor, și încă un umor inteligent. De la tata am moștenit această calitate, care uneori se transformă și în defect, că sunt prea ironică sau sarcastică. Tata se trăgea din județul Suceava, iar o prietenă tot de prin zona Moldovei mi-a zis că ”moldovean amuzant” e un pleonasm, toți moldovenii au simțul umorului. Eu nu știu ce să zic, am impresia totuși că am moștenit ceva umor și de la bunica ardeleancă, o femeie foarte simpatică și deschisă. Tata era puțin mai închis de felul lui, deci la mine se armonizează cumva cele două stiluri – cel puțin așa sper. 🙂

8. Cum răspunzi când cineva vrea să te jignească? Ai vreun exemplu concret?
Eu una zic că nu ”mă jignesc”, adică n-o să mă vedeți bosumflată când mă atacă cineva. Ori mă enervez și îl iau la ”trei păzește” pe om, ori râd de el. M-a făcut cineva pe Facebook ”balenă eșuată”, cu referire la kg mele în plus, dar m-a prins în plină formă de făcut mișto:
”Ce, mă, ți-e ciudă că am ce mânca? Înseamnă că binecuvântarea lui Dumnezeu e peste mine!”
Altă dată nu eram în toane prea bune și cineva m-a acuzat că mă comport ciudat, parcă nu aș fi normală. Am dat să mă enervez:
”Ce vrei să spui, că nu mai sunt normală?”
Dar m-am calmat instant, mi-am dat seama că nu merită să îmi prind mintea cu persoana respectivă și am zis:
”Habar n-ai ce probleme am eu acasă, tot ce posibil să o fi luat razna. De ce mai vorbești cu mine atunci?”

9. Ai o glumă în program, la care oamenii râd, ori de câte ori ai repeta-o, și o mai spun și altora?
Ei daaa, bancul meu preferat, care mereu stârnește râsete, este următorul:
”S-a inventat un ceas inteligent, cu cuc, care să măsoare timpul de lucru, specific pentru fiecare țară în parte.
America:
Ora 8: Cucu-cucu, bine ați venit la lucru!
Ora 12: Cucu-cucu, pauza de lucru!
Ora 17: Cucu-cucu, s-a terminat lucrul!
Japonia:
Ora 8: Cucu-cucu, deja sunteți la lucru?
Ora 12: Cucu-cucu, continuați lucrul!
Ora 17: Cucu-cucu, s-a terminat lucrul!
Ora 20: Cucu-cucu, plecați, vă rog, de la lucru!
România:
Ora 8: Cucu-cucu, a venit careva la lucru?
Ora 12: Cucu-cucu, a început cineva lucrul?
Ora 16: Cucu-cucu, mai e cineva la lucru?”

10. Recomandă-ne o comedie reușită.
Am două de recomandat, și culmea, amândouă sunt franceze. 🙂 ”The Intouchables” e povestea unui om paralizat după un accident și a noului îngijitor, care face numai trăsnăi, dar în felul acesta reușește să îl scoată pe paraplegicul amărât din rutină. Iar ”Yamakasi” e povestea unui grup de prieteni cu abilități de cascadori, care fură de la oamenii bogați ca să poată aduna bani pentru un copil cu inima bolnavă. Peripețiile lor vă vor ține cu sufletul la gură, cu siguranță. 🙂

Culmea răbdării

Un copil, la grădiniță, încerca să își încalțe cizmulițele. Pentru că nu se descurca, a cerut ajutorul educatoarei. Cu tot trasul și împinsul, cizmulițele nu voiau nicidecum să intre. Până când a reușit totuși să îl încalțe, educatoarei i-au apărut broboane de transpirație pe frunte. De aceea, aproape ca i-au dat lacrimile, când copilul i-a zis:
– Doamna, da sunt puse invels!

Într-adevar, erau puse greșit. Nu a fost cu nimic mai ușor să îi scoată cizmulițele, decât să i le pună, totuși a reușit să își păstreze calmul, până când cizmulițele au fost iar încălțate, tot cu sudoare pe frunte, dar de data aceasta așa cum trebuia. Însă atunci băiețelul a zis:
– Cizmulițele astea nu sunt ale mele!

În loc să țipe la el: “De ce nu mi-ai spus?”, educatoarea și-a mușcat buza și încă o dată s-a chinuit să îl descalțe. Când s-a terminat chinul descălțatului, băiețelul i-a spus:
– Sunt cizmulițele flatelui meu. Mama mi-a zis să le încalț pe astea azi.

Acum ea nu mai știa ce să facă, să plângă sau sa râdă? A reușit, totuși, să strângă suficientă răbdare, pentru a se lupta din nou cu cizmulițele. Când, în sfârșit, l-a încalțat, înainte de a-l trimite afară la joacă, l-a întrebat:
– Și acum, unde îți sunt mănușile? Trebuie să ți le pun pe mâini, ca să poți pleca afară!
– Le-am băgat în cizmulițe, ca să nu le pield…

(poveste preluată)

O mică aventură

A fost cam liniște în concediu și, după o săptămână, deja mă plictiseam, aveam nevoie de puțină adrenalină. Și numai bine s-a nimerit că am mers duminică la alt lac, Wörthersee, și nepoții s-au băgat la un gen de ski nautic, nu știu cum să-i zic 😜 Deși n-aveam costum de baie, n-am rezistat tentației și m-am băgat și eu la a doua tură, cu nepoata cea mai tânară, care a avut curaj să mai încerce o dată. Nu vă arăt filmulețul, să mă vedeți cum mă lupt cu valurile 😂 Oricum e prea lung, dar vă asigur că n-am căzut în apă. Am rămas cu ceva dureri de cap de la cât am sărit în aer, în colacul acela uriaș, și am fost trântită la loc în apă. Dar m-am ținut bine de mânere, de parcă viața mea depindea de colac 😂 Și i-am zis doamnei, care a condus șalupa, că a fost totul “really cool” și că putea conduce mai repede din partea mea 😂

Înainte să pun niște poze, vreau să vă mai povestesc o întâmplare hazlie. Domnișoara inginer a fost facută repetentă de un copil de 7 ani 😂 În germana mea stâlcită, am reușit să schimb câteva vorbe cu cei trei băieței ai nepoatei mele și încă doi din vecini. Unul dintre vecini m-a întrebat câți ani am. Și dacă eu am fost interesată dacă el merge la școală sau e home-schooled, m-a întrebat și el ce fac eu. I-am zis că lucrez și că am terminat școala de la 24 de ani. Și atunci s-a mirat:
“Dar a trebuit să repeți vreun an, sau de ce ai facut atâta școală?” 😂
Acestea fiind zise, vă las să vă bucurați de aventura noastră pe lac 😁

Leapșă blogosferică fără cap și coadă

Se plângea Potecuța zilele astea că are chef de joacă și nu are cu cine. Eu, fiind în plină formă după interacțiunile cu adolescenți întârziați în corp matur, am promis că voi căuta o lepșă interesantă și i-o voi da mai departe. Și am găsit rapid una cu un nume foarte sugestiv 🙂 Deci să-i dăm drumul!

https://www.constantins.ro/2020/08/leapsa-blogosferica-fara-cap-si-coada.html

1. Ai tăi îți citesc blogul?
Chiar nu cred că e cineva din familie care să îmi citească blogul. Am mai dat link-ul unor prieteni, am încercat să îl pun pe Facebook, dar nu știu de ce algoritmilor de la Facebook nu le place de gândurile mele de primăvară. 🙂

2. Dacă te simți superior față de omul cu care porți o conversație, îi arăți acest lucru?
Din păcate da, nu pot rezista să nu le dau peste nas celor care se dau singuri grozavi sau insistă până în pânzele albe pe o idee cu care eu nu sunt de acord. Dar în felul acesta și testez persoana, dacă face față cu brio sau îmi mai și răspunde înapoi, e destul de inteligent să am și mai departe de a face cu el. Dacă e jignit, merită lăsat baltă.

3. Polul Nord sau Ecuator?
Polul Nord cu siguranță, mai bine mor înghețată decât scursă pe jos. :))

4. Ce carte te-a impresionat cel mai mult?
”Pe aripile vântului”, ”Mândrie și prejudecată”, ”Emma”, ”Jane Eyre”, dintre cele clasice. Apoi cărți puțin cunoscute ale unor autori creștini, care m-au ajutat mult în formarea modului meu de gândire: ”Cel care ridică rușinea”, ”Pasiune și puritate”, ”Adio amoruri”, ”Vânt proaspăt, foc proaspăt”, ”Dragoste și respect”, și sigur mai sunt, dar nu mi le mai amintesc pe toate acum. Și nu în ultimul rând, Biblia, probabil ar fi trebuit să o pomenesc prima, că e cartea de căpătâi.

5. Ai mulți prieteni sau ești genul care alege puțini, dar buni?
De mică am fost genul de om care se deschide fără probleme față de oricine, apoi m-am mai închis puțin, dar o dată cu moartea mamei mele am revenit la starea inițială. Și cum am avut multe peripeții în ultimul timp, am simțit nevoia să vorbesc cu o mulțime de persoane, online, la telefon, de aproape, de departe. Unii m-au ajutat, alții m-au doborât, dar de la fiecare am învățat câte ceva. Dar cred că e timpul să nu mai fiu ca în copilărie și să am grijă față de cine îmi deschid sufletul.

6. Cand ai râs ultima data până ți-au dat lacrimile?
Fac asta foarte frecvent în ultimul timp, numai să citesc primul banc de pe blogul domnului Petru Racolta și deja sunt pe sub scaun. :))

7. Te simți bine în corpul tău?
Nu, am un surplus de greutate de la stres și medicamente, care trebuie dat jos. Dar nu mă stresez ținând cure, aștept să treacă perioada aceasta de haos și apoi voi începe treptat să fac mai multă mișcare și să am grijă ce mănânc.

8. Care este principalul tau defect?
Hmmm, am mai multe, că mă enervez prea ușor din orice, că gândesc prea mult și ajung la concluzii ciudate, că îi bag în seamă prea mult pe cei care nu merită atenția mea.

9. Dai bani cerșetorilor?
Depinde de dispoziție, uneori sunt generoasă, uneori îmi vine să îi trimit la muncă.

10. Ești de acord sa trădezi un mic secret despre tine?
Hmm… păi dacă este vorba de secrete, hai să spun și eu ceva jenant despre mine. :)) Sunt foarte curioasă și de multe ori îmi bag nasul unde nu-mi fierbe oala. Când eram mică, am găsit un jurnal al surorii mele celei mai mari și l-am citit până când am fost prinsă. O prietenă cu ceva ani mai mare decât mine m-a surprins umblând prin sertarele din camera ei. Chiar și acum îmi mai place să fac pe spioana, dar încerc să mă temperez, că e mai important să am bun simț decât să aflu detalii picante despre alți oameni.

Acestea fiind zile, îi provoc să preia leapșa pe cei doi colegi de blog de care am pomenit deja, Potecuța și domnul Petru. Oricine mai dorește este binevenit 🙂

Ați auzit de ”terapia prin râs”?

Dumnezeu nu este sărac și nici zgârcit, îmi plăcea în trecut să spun. Și recent am mai adăugat ceva: Dumnezeu are imaginație și chiar umor. 😀

De la El vin râsul si veselia. Că oamenii au căzut în două extreme: unii consideră ca ești imatur sau prostuț dacă râzi cu gura până la urechi. Și altii… fac terapie prin râs forțat. Nu de mult am mers la o astfel de ședință de terapie prin râs, care se afla în oferta de wellness oferită de compania unde lucrez. Am zis să văd despre ce e vorba, ne învață cineva cum să ne destindem și să râdem mai bine și mai mult? Da de unde, tanti terapista se forța să scoată niște sunete care sunau a râs de om posedat…

Cică voia să ne învețe să râdem cum râd copiii, natural. Păi atunci de ce nu a adus niște copii, să ne fi jucat cu ei, sau măcar să ne fi pus o comedie, că atunci râdeam în mod spontan? De ce să ne forțăm să râdem? Nici unul dintre colegi nu a fost încântat de idee și la un moment dat ne uitam la femeia aceea și râdeam de ea cât se chinuie, am zis că asta e terapia de fapt. :))

După aceea ne-a pus să “înghițim” cică tot felul de vitamine, după ce le-am amestecat într-o oală, și apoi a întrebat: “Și ce să mai adăugăm în oală ca să ne facă bine?” Eu câteodată pur și simplu nu pot să tac: “Apă, că ne stau vitaminele în gât!” :)) Dar nimeni nu m-a auzit, sau s-au făcut că nu mă aud, așa-i când sunt prea incomodă. Sau poate vocea mea era prea gâtuită de cat am râs de tanti și chiar nu s-a auzit. 🙂

Și apoi a mai zis tanti: “Să scoatem sunete de animale!” și au început băieții: “Muuuu!” Gata, s-a destins atmosfera, terapia era în floare. :)) Dar tanti nu s-a prins de fază și a continuat să râdă forțat, încă nu știu câte minute în șir, până s-a terminat ședinta și toată lumea a răsuflat ușurată. Păi serios de nu se împlinește filmul “Idiocracy” sub ochii noștri, ce nevoie ai avea să dai bani pe o ședință de asemenea “terapie”, când ai toate mijloacele să râzi la îndemână?

Sau mai bine veniți la cor si faceți niște vocalize stacatto, acelea sunt tot un fel de “Ha ha ha”, dar va îmbunătățesc vocea și respirația. Am căutat-o pe terapista de curiozitate pe Facebook și nu mi-a venit să cred, cu ani în urmă a cântat lângă mine în cor. Și acum nu am recunoscut-o, la cât de slabă și de îmbătrânită înainte de vreme era. Păi la ce a ajutat terapia ei prin râs? Mai bine s-ar întoarce la cor și ar întineri din nou!

Ce trăsnăi mai zic copiii

1030C-300x420-mm-64-culori-Fetita-cu-pisica-in-brate-copyFetița de 4 ani și-a întrebat mama:
– Putem să cumpărăm o pisicuță?
– Sunt alergică la pisici, a răspuns mama. Nu pot locui în aceeași casă cu ele.
– Păi… ai putea dormi afară – a găsit fetița repede soluția.

Băiețelul de 6 ani avea o dilemă:
– De ce încearcă mereu oamenii răi să conducă?
– Pentru că vor să preia controlul și să facă ei toate regulile, i-a răspuns tatăl.
– Daaa? De ce nu se fac mame atunci?

Mama s-a așezat alături de fetița de 3 ani, care se distra cu păpușile ei și căsuța în care locuiau.
– Eu ce păpușă pot fi? a întrebat mama.
– Aia care spală vasele, i-a răspuns prompt fetița.

Cei doi copii nu erau gata de plecare și tatăl și-a pierdut răbdarea. A strigat la ei:
– Hai, copii, mai repede, deja am întârziat!
– Ar fi trebuit să strigi la noi mai devreme, i-a răspuns cel mic.

(Sursă imagine: topgoblen.ro)

 

Peripeții școlare

kids-clubÎnvățătoarea l-a întrebat pe un băiețel din clasa I:
– Câți ani are tatăl tău?
– Șase ani, a răspuns micul elev.
– Șase ani? Cum e posibil așa ceva?
– Simplu, a devenit tată când m-am născut eu!

Profesoara de geografie i-a spus Mariei să meargă la hartă și să arate America de Nord.
– Aici e, doamna profesoară, a răspuns Maria arătând pe hartă.
– Foarte bine, Maria! Acum, răspundeți la următoarea întrebare: cine a descoperit America?
– Maria! au răspuns elevii cu convingere.

Profesoara i-a făcut observație unui elev:
– Claudiu, compunerea ta despre animalul tău de companie este indentică cu cea a fratelui tău. Ai copiat-o de la el?
– Nu, doamna profesoară! Este vorba despre același câine!

Harold era un elev foarte neastâmpărat, care vorbea mereu neîntrebat. Profesoara l-a certat într-o zi și i-a zis:
– Harold, cum se numește acea persoană care vorbește și când nu ascultă nimeni?
– Profesoară!

(Sursă imagine: Kids Club)

Copiii, dragii de ei :)

brother-and-sister-687x1030La magazin, mama a primit restul și, din neatenție, câțiva bănuți i-au căzut pe jos. I-a spus fiului ei:
– Iepurașule, ia bănuții de pe jos, te rog.
Un bărbat, care se afla în apropiere, a ridicat banii și i-a dat femeii, spunând:
– Ei bine, nu sunt chiar un iepuraș…
Băiețelul, indignat, s-a răstit la bărbat:
– Și atunci, de ce ai luat banii?

Dimineața, mama se grăbea spre stația de autobuz, ducându-și fiul de 3 ani în brațe.
– Mami, de ce…
– Ionuț, nu acum, mi-e greu să te duc în brațe și să vorbesc în același timp.
– Mami, dar de ce…
– Ionuț, te rog! Ne vom urca în autobuz și mă vei întreba ce-ți poftește inima.
– Mami, de ce nu m-ai încălțat?

Casiana s-a trezit devreme și s-a dus la mama să o îmbrătișeze:
– Mămica, ești frumoasă!
Mama a murmurat:
– Mmmm… lasă-mă, sunt adormită!
Casiana i-a răspuns:
– Ești frumoasa adormită!

La grădiniță, Tudor a văzut un domn cu chelie și a strigat în gura mare către mama sa:
– Mami, uite, nenea e desculț în cap!

Afară era vreme urâtă, ploua. Fetița se uita pe geam și i-a spus mamei:
– Tu nu ești ca mama cea vitregă din poveste, care o trimite pe fiica ei afară în ploaie. Nu mă duc azi la grădiniță, așa-i?

(Sursă imagine: Pinterest)

Ce mai zic copiii

kids-smiling– Cum îi merge noului tău frăţior, Mihai? întreabă învăţătoarea.
– Lui îi merge foarte bine, dar mă tem că mama are de gând să-l vândă.
– Cum aşa?
– Păi… în fiecare zi îl cântăreşte.

Se întoarce copilul după prima zi de şcoală şi le spune părinţilor:
– Gata! La şcoală nu mă mai duc!
Părinţii întreabă:
– De ce?
La care copilul răspunde:
– De scris nu ştiu! De citit nu ştiu! Şi nici nu-ţi dau voie să vorbeşti!

– Ce înseamna parazit? întreabă profesorul.
– Ăăă…
– Poți să-mi răspunzi cu cuvintele tale, îl încurajează profesorul pe elev.
– Ceva care stă pe spatele altuia.
– Foarte bine! Poți să-mi dai un exemplu?
– Ghiozdanul.

Un copil mergea pe stradă plângând. Un preot l-a văzut și l-a întrebat:
– Ce ai, copile? De ce plângi?
– Păi… mama mi-a dat 100 de lei, iar eu i-am pierdut! răspunse copilul.
Preotul i-a dat copilului 100 de lei, să nu mai plângă. Dar, după ce băiatul a primit banii, a început a plânge și mai tare.
– Acum de ce mai plângi? îl întrebă preotul
– Păi dacă nu pierdeam cei 100 de lei, acum aveam 200 de lei! răspunse copilul.

(Sursă imagine: Little Oaks Academy)