Doamna Zinnaida ne invită și astăzi la serialul ”Citate favorite”. După ce am încheiat seria citatelor din cartea ”Cu Dumnezeu în subterană”, scrisă de pastorul Richard Wurmbrand, oare ce carte ar putea fi mai potrivită decât cea scrisă de soția dumnealui, Sabina Wurmbrand? Este vorba despre ”Noblețea suferinței”, care povestește, de asemenea, întâmplări din închisoare. Cred că avem mult de învățat din asemenea relatări!
”Poporul rus e religios din fire, cu toată educația ateistă pe care i-a impus-o regimul stalinist, vreme de un sfert de veac”, îmi spunea soțul meu, Richard, care avusese prilejul să cunoască mulți prizonieri ruși în vizitele prin închisorile țării, ca pastor, în care calitate servise în timpul războiului. ”Acum e momentul să-i întâlnim pentru a le vesti Evanghelia.”
Unul din vecinii de la etajul I, domnul Pârvulescu, a răspuns mai întâi cu ură la prima vizită pe care Richard a făcut-o în casa sa, spunând răstit:
”Voi, evreii, n-ați făcut niciodată ceva bun!”
Stând în picioare în pragul locuinței acestei familii, Richard observă pe stăpâna casei lucrând într-un colț, la o mașină de cusut. Atunci îi spuse:
”Se pare că sunteți mulțumită de mașina aceasta de cusut, doamnă Pârvulescu. Ce marcă are? Aha, văd: e o mașină Singer. Dar știți oare dumneavoastră că inventatorul ei a fost un evreu, cu numele Singer? Iar dacă dumneavoastră, domnule Pârvulescu, socotiți că evreii sunt buni de nimic, n-ar trebui să încetați a vă folosi de o astfel de mașină?”
Ați auzit despre noul pact comercial care a fost recent semnat între țara noastră și Moscova? Iată-l: rușii vor lua grâul nostru, iar noi le vom da, în schimb, petrolul românesc.
Dar acum, pentru prima oară, o altă grupă de oameni avea nevoie de ajutor: soldații armatei germane în retragere, care, rătăciți de camarazii lor fugiți în debandadă, erau prinși și împușcați pe loc. Nu le puteam refuza acum ajutorul de care aveau atâta nevoie. Iar când unii prieteni se arătau în dezacord cu atitudinea noastră, spunând:
”Numai niște nebuni ar fi în stare să ia asupra lor un asemenea risc pentru a salva viețile unor astfel de criminali!”
Richard răspundea:
”Dumnezeu e totdeauna de partea celui prigonit.”
Și apoi, de ce am urî o națiune întreagă din pricina lui Hitler și a adepților săi? Oare nu a dat acest popor și mulți sfinți, ca și eroi care au avut de înfruntat mari pericole? Totuși și ei au luptat cu toate mijloacele care le stăteau la dispoziție pentru a învinge pe tiran.
”Chiar și crimele cele mai grozave pot fi iertate prin credința în Isus Hristos. Nu stă în puterea mea să vă iert pentru aceasta, dar Isus vă poate ierta dacă vă pocăiți!”
”Stimată doamnă”, încheie interlocutorul meu discuția, ”mărturisesc că nu vă pot înțelege. Dar poate că uciderile n-ar avea niciodată un sfârșit în lumea noastră dacă nu s-ar afla oameni în stare să întoarcă bine pentru rău – cum spuneați.”
Hristos ne vrea așa, adică să ieșim din mijlocul maselor, devenind fiecare dintre noi o persoană individuală, având gândire, voință și libertate proprie, care este cel mai mare dar al omului. Omul are libertatea chiar de a spune da sau nu lui Dumnezeu Însuși, Făcătorul său. Eram atât de fericită când vedeam pe unii trezindu-se la adevăr!
Soldații ruși – tânjind de dor după proprii lor copii, pe care nu-i văzuseră de la începutul războiului – le ofereau totdeauna dulciuri copiilor, ori de câte ori îi întâlneau pe stradă. Copiii noștri le mulțumeau politicos și pe puneau în mână, în schimb, câte o Evanghelie în limba lor.
Lucrarea aceasta devenea periculoasă când era făcută de adulți. Dar pentru copii nu era nicio primejdie, căci rușii, în general, adoră copiii. Mulți din acei soldați poate nu s-ar fi întâlnit niciodată cu Cuvântul Sfânt, de n-ar fi fost acea lucrare misionară a copiilor noștri.
”Fie ca Domnul Hristos să vă răsplătească tot binele pe care-l faceți!”
La care Langley mi-a răspuns:
”La urarea dumneavoastră țin să vă răspund că nu Isus Hristos are a-mi răsplăti mie, ci eu sunt cel mai îndatorat Lui pentru ceea ce a făcut El pentru mine!”
”Hei, tu de colo! Este mama ta creștină?”
Surprinsă și nu puțin înfricoșată – pentru că în chiar acea clipă gândul ei zbura către mama ei acasă – răspunse soldatului de la turnul de pază:
”Da. Dar de ce mă întrebi?”
”Te observ deja de vreo zece minute învârtindu-te prin zona interzisă. Ordinul meu e clar, și ar fi trebuit să deschid focul împotriva dumitale. Dar, iată, nu înțeleg de ce, dar nu sunt în stare să-mi mișc brațul ca să apăs pe trăgaci, deși mâna aceasta e la fel de sănătoasă ca și cealaltă, și am muncit cu ea toată ziua până acum. Se pare că mama ta se roagă acum pentru dumneata.”
Într-o zi, un tânăr sărac, care vindea diferite mărfuri din poartă în poartă, ca să-și plătească studiile la universitate, a găsit în buzunar doar o monedă de 10 cenți și-i era foame. A decis să ceară ceva de mâncare la următoarea casă. Dar s-a intimidat când i-a deschis ușa o femeie frumoasă. În loc să ceară ceva de mâncare, a cerut un pahar cu apă. Femeia s-a gândit că tânărul părea înfometat, așa că i-a adus un pahar mare cu lapte. El l-a băut încet și după aceea a întrebat:
