Noi prieteni

Când am început să scriu pe acest blog, nu m-am gândit că voi cunoaște oameni atât de deosebiți, și nici atât nu mi-am închipuit că voi lega relații cu unii dintre ei și în afara blogului.

Prima prietenă a fost Potecuța, care mi-a făcut niște comenzi de obiecte handmade și ne-am întâlnit să mai povestim. A rămas să ne mai întâlnim o dată și nu am mai reușit. Dar rămâne pe listă, Potecuță dragă, când vrei să-ți porți pașii și pe potecile de la Bungard, să mă anunți, că nu ești departe, rezolvăm un transport imediat 🙂

A urmat domnul Petru Racolța (cred că nici acum nu scriu corect numele, îmi cer scuze), care a participat la un concurs organizat pe blogul meu și a primit de la mine o cutie în formă de inimă cu Parisul pe ea. Oare simplă coincidență să fie, domnule Petru, că anul acesta v-a lovit inspirația cu poezii, glume și tot felul de aforisme despre iubire? 😉

A fost și doamna Elena Marin Alexe, care a participat la același concurs și m-a impresionat cu o poezie emoționantă despre tatăl dânsei. A primit și ea de la mine o amintire. Nu am mai văzut-o de ceva timp prin lumea blogurilor, dar sper că va reveni.

Și acum, recent, a revenit Anca cu blogul ”Random Stuff”. Am aflat că avem niște cunoștințe comune, deși ea e cu familia in SUA și eu sunt în România. Și m-a întrebat de ce mai stau într-o biserică ce mi-a provocat atâtea drame? 🙂 Nu v-am spus eu toate dedesubturile, că nu e bine să dau tot din casă, dar în orice biserică sunt oameni și oameni, așa cum nu există pădure fără uscături.

Pe scurt, mi-am auzit din partea mai multora, în unii dintre ei am avut chiar mare încredere, că aș fi nebună, că multe din cele ce s-au întâmplat în realitate sunt doar în capul meu. Cum spuneam și într-un comentariu pe Facebook la un articol postat de o prietenă deschisă la minte, românii sunt încuiați rău când vine vorba de bolile mentale. Nu știu să facă diferența dintre o boală serioasă și o simplă epuizare nervoasă, pe toți îi bagă în aceeași oală de nebuni. Și nu știu că mulți psihiatri sunt de părere că adevărații nebuni umblă liberi pe stradă, cei mai puțin nebuni și-au recunoscut starea și s-au dus să se trateze sau măcar au fost duși de alții cărora le pasă de ei. Familia mea s-a nimerit să fie una de sensibili, în frunte cu tata, prea mult ne consumăm pentru orice și asta se resimte în starea noastră psihică, avem parte de insomnii și descărcări nervoase care îi pot șoca pe cei din jur.

Oricum, eu sunt ultima din familie care a mai rămas în biserica respectivă. Părinții au murit, surorile sunt plecate în străinătate, iar fratele meu a avut ceva nemulțumiri și după niște discuții a plecat singur. A venit rândul meu să am nemulțumiri, începând cu moartea mamei și continuând cu problemele sentimentale pe care le-am prezentat deja. În loc să am susținere din partea a doi pastori, am fost mai mult încurcată de ei, au ținut cu băiatul pentru că e voluntar în diverse proiecte susținute de ei. Iar pastorul mai în vârstă, care mi-a oferit altă dată sfaturi bune, e plecat de mult timp în SUA, nu am îndrăznit să îl deranjez cu problemele mele. Na ce să mai zic, cei doi au pierdut respectul meu, probabil vor fi prea mândri să își ceară vreodată scuze, dar le-am predicat eu cât am putut pe whatsapp, să le rămână acolo să aibă ce rumega. Mai am un refugiu în cel aproape de vârsta părinților mei… sau până la urmă, nu mă ține nimic legată de Sibiu, cine știe ce se va mai întâmpla.

Nu i-am spus Ancăi că puteam să ajung aproape de ea, în SUA sau în Canada 🙂 O prietenă din Suceava s-a măritat în SUA și voia să mă ducă și pe mine lângă ea, mi-a și găsit deja pretendent :)) Cică un băiat care lucrează în domeniul calculatoarelor… asta poate însemna orice, soră-mea cea mare a trebuit să se bage pe fir, că nu pot a lu’ Mironese să tacă, și a zis că băiatul poate mătură și el în camera cu servere :)) Am râs și eu cu ea, că sunt mulți de genul acesta. Chiar sora băiatului blond din Germania a pretins la un moment dat că lucrează în IT și m-a desconsiderat pe mine, că n-aș fi gospodină după pretențiile ei. Și ea era o amărâtă de secretară, eu nu i-am contestat niciodată calitățile de gospodină. Dar i-am spus nepoatei mele, care e prietenă cu ea, că dacă o iau la întrebări în ce domeniu a lucrat ea în IT, o fac să plângă, că e tare jignibilă :)) De băiatul din SUA nu zic nimic, că nu am reușit să aflu detalii, soțul prietenei a murit fulgerător și așa s-au năruit toate planurile ei, acum se pregătește să revină acasă. Oricum i-am zis că eu nu mă înghesui să plec nicăieri, că am casă nouă, și dacă tot plecam, nu aveam probleme de acomodare ca ea, că știu limba engleză și multe despre cultura americană.

De asemenea, am primit două oferte de lucru cu relocare în Suedia și în Canada. Mă duceam mai aproape de sora mea din Canada, să ne luăm de păr și în direct, nu numai la telefon 😛 Acum iar e supărată și nu mai vorbește cu mine, de ciudă că eu vreau să îmi schimb serviciul cu o diferență destul de mare la salariu, iar ea nu a primit nicio mărire. I-am zis să nu mai facă figuri, că ea tot câștigă mai mult decât mine în Canada și nu e concurs între noi, cine câștigă mai mult și cine e mai deșteaptă. Dar am ajuns să fiu blocată pe whatsapp 😛 Toți adolescenții întârziați din viața mea s-au dezlănțuit ca la comandă, eu zic că mi se pregătește o surpriză, că prea ciudoși sunt toți 🙂

Gândul de duminică

(Sursă imagine: Facebook)

Gândul de duminică

(Sursă imagine: Facebook – Un gând pentru tine)

Gândul de duminică

(Sursă imagine: Facebook – Dumnezeu e minunat)

Citate favorite

Ca în fiecare zi de luni, doamna Zinnaida ne invită și astăzi la serialul ”Citate favorite”. Eu voi continua să citez din cartea ”Noblețea suferinței” de Sabina Wurmbrand.

În 23 august se cânta, din miile de guri, noul imn, Internaționala: ”În urma noastră zac lanțuri sfărâmate…” Ce ironie! ne gândeam noi, deținutele. Niciodată, de-a lungul întregii istorii a României, nu se aflau, ca în acele zile, atâtea mii de cetățeni nevinovați în lanțuri, în toate închisorile țării!

Un gardian îmi șopti că el întrebase o dată pe unul din superiorii săi de ce se află atât de mulți cetățeni în închisoare.
– Vezi-ți de treaba dumitale și nu mai pune astfel de întrebări, dacă nu vrei ca încă unul să se adauge la numărul lor, mi-a răspuns ofițerul. Dar știi ce s-a întâmplat apoi? Ofițerul a fost arestat și el chiar a doua zi; nimeni nu știe de ce. Și nimeni nu l-a mai văzut de atunci. Așa a fost dintotdeauna: cei ce sunt azi judecători vor fi ei înșiși judecați mâine, spuse gardianul gânditor.

Unii creștini gândeau că un om n-are voie să mintă nici pentru a scăpa viața altora; ei chiar procedau în consecință. Dar dragostea e superioară adevărului. Un doctor are voie, ba chiar are datoria să inducă în eroare pe un nebun fanatic care amenință pe alții cu o armă de ucidere, până îl dezarmează. Tot astfel, ura comunistă inerentă acestei ideologii e o nebunie, o atitudine fără niciun sens. Datoria noastră e să inducem în eroare pe cei al căror scop este să distrugă oameni nevinovați.

Dorința de a fi din nou cu Richard era atât de puternică încât aproape că mă simțeam gata să declar orice celor care mă interogau, numai să-i dea drumul. În momentul următor gândul acesta mă cutremură. Da, doream să știu că soțul meu va trăi, dar cât de mult doream, în același timp, să-l știu rezistând ispitelor de orice fel, ca un viteaz. Aceste două dorințe se luptau fără preget în inima mea.

Mai târziu, în celulă, mi-am reamintit cu câtă simplitate și credință ascultau Cuvântul Evangheliei acei soldați ruși, pe vremuri, când Richard le vestea Biblia. Ba unul din ei dansase chiar prin odaie, de bucurie, când află că Isus a înviat din morți, după răstignirea Sa.

Târziu, în celula mea, trecând iar prin coridoarele acelea rău mirositoare, ochelarii îmi căzură de pe nas cu o clipă înainte de a mă afla înăuntru. Am putut vedea atunci pentru întîia oară numărul celulei mele: șapte. Așadar mă aflu în celula numărul șapte: număr sfânt! Șapte este numărul zilelor creațiunii. Candelabrul Templului de la Ierusalim avea și el șapte brațe. M-am aruncat pe pat, suspinând și plângând. După o bucată de vreme, însă, o mare liniște se așternu peste sufletul meu, care părea că plutește acum în depărtări, dincolo de zidurile închisorii. ”Noi suntem răstigniți împreună cu Hristos”, îmi veniră în minte cuvintele Scripturii. Iar de va veni clipa când va trebui să strig și eu ”s-a săvârșit”, aș fi dorit cu ardoare să pot rosti și eu, ca și Mântuitorul meu, numai cuvinte de dragoste față de frați, de prieteni și chiar față de banditul de lângă mine, așa cum a făcut Isus. Știam că nu eram singură în încercările mele, ci Dumnezeu era cu mine.

Am zâmbit, amintindu-mi cât de pretențios fusese Richard la începutul căsătoriei noastre cu privire la mâncarea pe care i-o găteam. Și cât și-ar fi dorit el acum acea mâncare! Înainte de arestarea noastră, învățasem amândoi pe dinafară pasaje întregi din cartea Exodului, care relata despre izbăvirea copiilor lui Israel din țara robiei. Acum ”reciteam” în fiecare noapte acele pasaje și îmi închipuiam că Richard făcea la fel. Și știam amândoi că Domnul Dumnezeu ne va izbăvi într-o zi și pe noi, ca pe strămoșii noștri.

– Să discutăm acum rațional. Fiecare persoană își are prețul ei. Spune-ne, deci, care ți-e prețul? Ce-ți dorești? Libertate pentru dumneata și pentru soțul dumitale? Să-i aranjăm chiar și o biserică bună în care să servească? Noi vom avea grijă și de familia dumitale. Ne-ai putea fi de mare folos. Ei, ce zici, facem târgul?
– Mulțumesc, dar eu nu mă pot vinde, căci m-am vândut Altuia cu mult timp înainte. Fiul lui Dumnezeu a fost toturat și S-a dat la moarte de bunăvoie pentru mine. Prin El voi moșteni odată cerul. Puteți dumneavoastră să-mi oferiți un preț mai scump ca acesta?

Citate favorite

Doamna Zinnaida ne invită și astăzi la serialul ”Citate favorite”. După ce am încheiat seria citatelor din cartea ”Cu Dumnezeu în subterană”, scrisă de pastorul Richard Wurmbrand, oare ce carte ar putea fi mai potrivită decât cea scrisă de soția dumnealui, Sabina Wurmbrand? Este vorba despre ”Noblețea suferinței”, care povestește, de asemenea, întâmplări din închisoare. Cred că avem mult de învățat din asemenea relatări!

”Poporul rus e religios din fire, cu toată educația ateistă pe care i-a impus-o regimul stalinist, vreme de un sfert de veac”, îmi spunea soțul meu, Richard, care avusese prilejul să cunoască mulți prizonieri ruși în vizitele prin închisorile țării, ca pastor, în care calitate servise în timpul războiului. ”Acum e momentul să-i întâlnim pentru a le vesti Evanghelia.”

Unul din vecinii de la etajul I, domnul Pârvulescu, a răspuns mai întâi cu ură la prima vizită pe care Richard a făcut-o în casa sa, spunând răstit:
”Voi, evreii, n-ați făcut niciodată ceva bun!”
Stând în picioare în pragul locuinței acestei familii, Richard observă pe stăpâna casei lucrând într-un colț, la o mașină de cusut. Atunci îi spuse:
”Se pare că sunteți mulțumită de mașina aceasta de cusut, doamnă Pârvulescu. Ce marcă are? Aha, văd: e o mașină Singer. Dar știți oare dumneavoastră că inventatorul ei a fost un evreu, cu numele Singer? Iar dacă dumneavoastră, domnule Pârvulescu, socotiți că evreii sunt buni de nimic, n-ar trebui să încetați a vă folosi de o astfel de mașină?”

Ați auzit despre noul pact comercial care a fost recent semnat între țara noastră și Moscova? Iată-l: rușii vor lua grâul nostru, iar noi le vom da, în schimb, petrolul românesc.

Dar acum, pentru prima oară, o altă grupă de oameni avea nevoie de ajutor: soldații armatei germane în retragere, care, rătăciți de camarazii lor fugiți în debandadă, erau prinși și împușcați pe loc. Nu le puteam refuza acum ajutorul de care aveau atâta nevoie. Iar când unii prieteni se arătau în dezacord cu atitudinea noastră, spunând:
”Numai niște nebuni ar fi în stare să ia asupra lor un asemenea risc pentru a salva viețile unor astfel de criminali!”
Richard răspundea:
”Dumnezeu e totdeauna de partea celui prigonit.”
Și apoi, de ce am urî o națiune întreagă din pricina lui Hitler și a adepților săi? Oare nu a dat acest popor și mulți sfinți, ca și eroi care au avut de înfruntat mari pericole? Totuși și ei au luptat cu toate mijloacele care le stăteau la dispoziție pentru a învinge pe tiran.

”Chiar și crimele cele mai grozave pot fi iertate prin credința în Isus Hristos. Nu stă în puterea mea să vă iert pentru aceasta, dar Isus vă poate ierta dacă vă pocăiți!”
”Stimată doamnă”, încheie interlocutorul meu discuția, ”mărturisesc că nu vă pot înțelege. Dar poate că uciderile n-ar avea niciodată un sfârșit în lumea noastră dacă nu s-ar afla oameni în stare să întoarcă bine pentru rău – cum spuneați.”

Hristos ne vrea așa, adică să ieșim din mijlocul maselor, devenind fiecare dintre noi o persoană individuală, având gândire, voință și libertate proprie, care este cel mai mare dar al omului. Omul are libertatea chiar de a spune da sau nu lui Dumnezeu Însuși, Făcătorul său. Eram atât de fericită când vedeam pe unii trezindu-se la adevăr!

Soldații ruși – tânjind de dor după proprii lor copii, pe care nu-i văzuseră de la începutul războiului – le ofereau totdeauna dulciuri copiilor, ori de câte ori îi întâlneau pe stradă. Copiii noștri le mulțumeau politicos și pe puneau în mână, în schimb, câte o Evanghelie în limba lor.
Lucrarea aceasta devenea periculoasă când era făcută de adulți. Dar pentru copii nu era nicio primejdie, căci rușii, în general, adoră copiii. Mulți din acei soldați poate nu s-ar fi întâlnit niciodată cu Cuvântul Sfânt, de n-ar fi fost acea lucrare misionară a copiilor noștri.

”Fie ca Domnul Hristos să vă răsplătească tot binele pe care-l faceți!”
La care Langley mi-a răspuns:
”La urarea dumneavoastră țin să vă răspund că nu Isus Hristos are a-mi răsplăti mie, ci eu sunt cel mai îndatorat Lui pentru ceea ce a făcut El pentru mine!”

”Hei, tu de colo! Este mama ta creștină?”
Surprinsă și nu puțin înfricoșată – pentru că în chiar acea clipă gândul ei zbura către mama ei acasă – răspunse soldatului de la turnul de pază:
”Da. Dar de ce mă întrebi?”
”Te observ deja de vreo zece minute învârtindu-te prin zona interzisă. Ordinul meu e clar, și ar fi trebuit să deschid focul împotriva dumitale. Dar, iată, nu înțeleg de ce, dar nu sunt în stare să-mi mișc brațul ca să apăs pe trăgaci, deși mâna aceasta e la fel de sănătoasă ca și cealaltă, și am muncit cu ea toată ziua până acum. Se pare că mama ta se roagă acum pentru dumneata.”

Gândul de duminică

(Sursă imagine: Facebook – God on your side)

Gândul de duminică

(Sursă imagine: Facebook – Gânduri)

Un nou început

Anul 2017 este abia la început și ne oferă o nouă șansă: să fim mai buni, să trăim mai frumos, să nu mai repetăm greșelile din trecut. Haideți să profităm din plin de această șansă… și Dumnezeu să ne ajute la aceasta!

Pentru voi – și pentru mine 🙂 –  am pregătit o colecție de cântece numai bune pentru noi începuturi. Sper să vă inspire și să vă motiveze!

Un pahar cu lapte

Într-o zi, un tânăr sărac, care vindea diferite mărfuri din poartă în poartă, ca să-și plătească studiile la universitate, a găsit în buzunar doar o monedă de 10 cenți și-i era foame. A decis să ceară ceva de mâncare la următoarea casă. Dar s-a intimidat când i-a deschis ușa o femeie frumoasă. În loc să ceară ceva de mâncare, a cerut un pahar cu apă. Femeia s-a gândit că tânărul părea înfometat, așa că i-a adus un pahar mare cu lapte. El l-a băut încet și după aceea a întrebat:
“Cât vă datorez?”
“Nu-mi datorezi nimic”, a răspuns femeia. “Mama ne-a învățat că trebuie să fim mereu buni cu cei care au nevoie de noi.”
Și el a răspuns:
“Vă mulțumesc din suflet!”

Când Howard Kelly a plecat de la casa aceea, nu numai că s-a simțit mai ușurat, dar și încrederea lui în Dumnezeu și în oameni a devenit mai puternică. Fusese pe punctul de a abandona studiile din cauza sărăciei.

După câțiva ani, acea femeie s-a îmbolnăvit grav. Medicul din satul ei era îngrijorat. După puțin timp a trimis-o în oraș, să-l căute pe Dr. Howard Kelly pentru o consultație. Când el a auzit numele satului din care provenea pacienta, a simțit o senzație plăcută și o lumină specială i-a apărut în ochi. Dr. Kelly a urcat în salonul femeii și a recunoscut-o imediat cum a văzut-o. S-a întors în sala de vizite hotărât să facă tot posibilul ca să-i salveze viața femeii.

Din ziua aceea, el a urmărit cazul femeii cu cea mai mare atenție. Ea a fost operată pe cord deschis și s-a recuperat foarte încet. Dar, după o lungă luptă, ea a învins boala. Era în sfârșit sănătoasă!

Dat fiind faptul că pacienta era în afara oricărui pericol, Dr. Kelly a cerut biroului administrativ să-i trimită factura cu totalul cheltuielilor, ca s-o aprobe. A controlat-o cu atenție și apoi a semnat-o. Mai mult, a scris ceva pe marginea facturii și a trimis-o în salonul pacientei.

Factura a ajuns în salonul femeii, dar ei îi era teamă să o deschidă, căci știa că ar fi lucrat tot restul zilelor sale ca să platească costul unei intervenții atât de complicate. În sfârșit, a deschis-o și ceva i-a atras imediat atenția; pe marginea facturii a citit aceste cuvinte:
“Plătită integral acum mulți ani, cu un pahar cu lapte. Dr. Howard Kelly”

Ochii femeii s-au umplut de lacrimi de bucurie și inima ei fericită l-a binecuvântat pe doctor, pentru că îi salvase viața.

Să nu te îndoiești niciodată că vei culege ceea ce semeni!

(Autor: necunoscut
Sursă imagine: Antena1)