Gândul de duminică

(Sursă imagine: Facebook – God on your side)

Citate favorite

Pentru astăzi, în cadrul serialului găzduit de către doamna Zinnaida, am pregătit ultimul episod de citate din cartea ”Cu Dumnezeu în subterană” de Richard Wurmbrand. Cu greu cred că voi mai găsi o carte care să o egaleze pe aceasta! 🙂

Mama, îmbrăcată în uniforma închisorii, era murdară și slabă. Ea mai mult plângea, iar eu trebuia să strig ca să mă fac auzit. Mi-a zis:
”Mihai, crede în Isus și nu te abate de la credință!”
Iar eu i-am răspuns:
”Mamă, dacă tu poți să-ți mai păstrezi credința într-un loc ca ăsta, atunci trebuie să mi-o păstrez și eu.”

Un fiu de doctor vrea să ajungă doctor; un fiu de compozitor vrea să ajungă muzician; un fiu de pictor – artist, și așa mai departe. Dacă crezi că ai fost creat de Dumnezeu, atunci vei încerca să ajungi asemenea Lui. Dacă preferi să crezi că te tragi dintr-un trib de maimuțe, ești în primejdie să devii un maimuțoi.

M-am rugat:
”Doamne, dacă știi că sunt închiși oameni pe care-i pot ajuta, suflete pe care le pot aduce la mântuire, trimite-mă înapoi în închisoare. O voi îndura bucuros.”
Sabina a ezitat puțin, apoi a spus:
”Amin!”
Era bucuroasă. Privind-o, mă întrebam dacă nu cumva imaginea Maicii Domnului stând îndurerată la piciorul crucii nu-i greșită. Nu era oare și ea bucuroasă că Fiul ei moare pentru a mântui lumea?

”Frate Wurmbrand, eu cunosc o singură tristețe: aceea de a nu fi sfânt.”
Rostite dintr-un amvon, acestea ar fi fost doar niște vorbe frumoase; în celula aceea oribilă, după bătaia cumplită ce primisem, ele exprimau înălțime de spirit.

A vorbi din punct de vedere personal este primul pas către credință, deoarece personalitatea este cel mai mare dar făcut de Dumnezeu omului, singurul lucru care rămâne, pe când trupul se schimbă. Atomii de oxigen și hidrogen din trupul meu sunt identici cu ai altora. Temperatura trupului meu poate fi măsurată cu același termometru ca și a dumneavoastră. Toate procesele biologice sunt similare la toți oamenii. Dar gândurile, sentimentele, voința mea sunt numai ale mele. Energia fizică este ca o țandără ce nu poartă niciun semn distinctiv. Energia spirituală este ca o monedă ce are înscris pe ea chipul unui rege. Atunci de ce ar trebui să împărtășească soarta trupului?

Dacă Dumnezeu ne-ar fi creat numai pentru viața aceasta, ne-ar fi făcut bătrâni și înțelepți la început, apoi tineri și viguroși. Pare lipsit de sens să adunăm cunoștințe și înțelepciune pentru a le duce în mormânt. Luther compară viața noastră pe pământ cu viața unui copil nenăscut: el spune că, dacă embrionul ar putea raționa în pântecele mamei, s-ar întreba de ce i-au crescut mâini și picioare și ar ajunge cu siguranță la concluzia că trebuie să urmeze o altă lume în care să se joace, să alerge și să lucreze. Suntem la fel cu embrionul care se pregătește pentru o nouă stare.

Sunt un țăran simplu, dar cred că Isus a înviat, pentru că văd cum revine natura la viață în fiecare an. Când pământul e acoperit de zăpadă, nici nu-ți vine să crezi că ogoarele vor fi împânzite de semănături primăvara. Dar copacii înmuguresc, aerul se încălzește și iarba înverzește. Dacă natura reînvie, poate reînvia și Isus.

Ceea ce este important este respectarea Sfintei Scripturi ca unică lege și mântuirea prin credința în Isus. Numele și formele nu contează.

”Cu toate că sunt în închisoare, eu sunt liber. Isus m-a eliberat de vinovăția mea, de întunericul din cugetul meu. Pot fi recunoscător evenimentelor de la 23 August că m-au eliberat de fascism, dar pentru cealaltă eliberare, de ceea ce este trecător, de moarte, Îi mulțumesc lui Isus.”
Comandantul a sărit în picioare:
”Prostia asta să i-o spui lui Gagarin! El a fost sus în spațiu, dar n-a văzut nici urmă de Dumnezeu.”
Eu am răspuns că, dacă o furnică s-ar plimba în jurul tălpii pantofului meu, ar putea spune că n-a văzut nici urmă de Wurmbrand.

În spatele tuturor stă o ființă nevăzută: Isus Hristos, care ne-a ținut în credință și ne-a dat forța de a birui.

Gândul de duminică

(Sursă imagine: Facebook – Feelings)

Acele lucruri mărunte și sâcâietoare

Mai ții minte acel “11 septembrie”? Poate ai auzit și tu că președintele unei companii a supraviețuit evenimentelor din 11 septembrie pentru că a fost prima zi de grădiniță a fiului său.

Altul a rămas în viață fiindcă a fost rândul lui să cumpere brioșe.

O femeie a întârziat din cauza ceasului ei deșteptător, care nu sunase la timp.

Cineva a întârziat, fiind blocat pe autostradă din cauza unui accident de circulație.

Altcineva a pierdut autobuzul.

O femeie și-a pătat bluza cu cafea și a trebuit să se schimbe înainte să plece de acasă.

Mașina cuiva nu a pornit la prima cheie, nici la a doua, nici la a treia.

Altcineva s-a întors din drum ca să răspundă la telefon.

O femeie a plecat mai târziu de acasă din cauza copilului ei care a tândălit prea mult.

Altcineva nu a găsit nici un taxi liber.

Dar poate că cea mai impresionantă a fost povestea “de supraviețuire” a omului care, în dimineața aceea, s-a încălțat cu o pereche de pantofi noi, a schimbat diferite mijloace de transport ca să ajungă la serviciu, dar a făcut o beșică la călcâi și s-a oprit la farmacie, ca să-și cumpere un plasture. Și uite-așa, omul trăiește și astăzi!

Ei bine, când eu sunt blocată în trafic, când liftul îmi pleacă de sub nas, când trebuie să mă întorc din drum ca să răspund la telefon – toate aceste lucruri mărunte mă irită! Însă, acum, mă gândesc că nici acele clipe nu sunt ieșite de sub controlul lui Dumnezeu și este voia Lui să mă confrunt și cu acele “lucruri mărunte și sâcâietoare”.

Data viitoare când ți se pare că te-ai sculat cu stângul din pat, când copiii par să piardă vremea și întârzie cu îmbrăcatul, când nu reușești să-ți găsești cheile de la mașină, când prinzi toate semafoarele pe roșu, nu te înfuria – Dumnezeu nu doarme, ci El veghează asupra ta! Și fie ca El să continue să te binecuvânteze cu aceste lucruri mărunte si sâcâietoare, amintindu-ți mereu că s-ar putea să le îngăduie cu un scop anume în viața ta!

Am găsit aceste cuvinte pe Internet, nu sunt sigură cine este autorul lor – se pare că ar fi E. A. Sârbu. Și mesajul lor se potrivește foarte bine cu următoarea melodie:

În mijlocul nebuniei și agitației de fiecare zi, să ne aducem aminte cât de binecuvântați suntem! ”Toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce-L iubesc pe Dumnezeu.”

(Sursă imagine: CBC News)

Citate favorite

Astăzi e timpul pentru ”Citate favorite”, serial găzduit de către doamna Zinnaida. Am ajuns la episodul IV cu citate din cartea ”Cu Dumnezeu în subterană” de Richard Wurmbrand. E prea profundă această carte ca să fie cuprinsă într-un singur episod. 🙂

Trebuia să mâncăm, așa că mi-am golit farfuria.
”Cum de-ați putut?” a întrebat Hogea, căruia i se întorsese stomacul pe dos.
”Este un secret creștin”, am spus eu. ”În timp ce mănânc lături, mă gândesc la cuvintele sfântului Pavel: Bucurați-vă cu cei ce se bucură. Apoi îmi amintesc de prietenii din America: acum ei mănâncă pui fript, iar eu Îi mulțumesc Domnului împreună cu ei, înghițind prima mea gură cu lături. După asta, mă bucur cu prietenii mei din Anglia, care acum probabil că mănâncă friptură de vacă. Și mai înghit o gură. În felul acesta, evocându-mi mai multe țări unde-i bine, mă bucur cu cei ce se bucură… și rămân în viață.”

”Sunteți foarte liniștit când stați culcat”, a zis el, în timp ce alții de pe lângă noi se vânzoleau. ”Ce credeți, vă ajută și în această privință sfântul Pavel?”
Am replicat:
”Da, pentru că acum mă bucur cu cei din vest, gândindu-mă la casele lor confortabile și la cărțile pe care le au, la vacațele pe care le pot plănui, la muzica pe care o ascultă, la dragostea pe care o poartă soțiilor și copiilor lor. Și-mi reamintesc a doua parte a versetului din Epistola către Romani: Și plângeți cu cei ce plâng. Sunt sigur că, în vest, multe mii de oameni se gândesc la noi și încearcă să ne ajute cu rugăciunile lor.”

Din milă izvorăște iubirea, și iubirea dintre oameni este unul din marile țeluri ale creștinismului. Noi îi condamnăm pe oameni, dar cât de rar le arătăm iubirea care ar putea să-i salveze, oprindu-i de la crimă!

”Un fiu este o ființă care se naște ca rod al dragostei dintre o femeie și un bărbat. Nici un creștin nu crede că Isus este Fiul lui Dumnezeu în acest sens. Noi Îl numim Fiul lui Dumnezeu în alt sens, într-un sens unic, ca având același caracter și aceleași atribute cu ale Creatorului. El este Fiul, deoarece vădește amprenta divinității, așa cum un om o are pe a tatălui său. El este Fiul lui Dumnezeu fiindcă răspândește în jur dragoste și adevăr ca nimeni altul. Acesta este sensul în care noi Îl numim Fiul lui Dumnezeu.”
”În sensul acesta sunt și eu de acord”, a zis Nasim cu surâsul său grav de musulman.

Isus nu respinge pe nimeni dintre cei care-L iubesc, chiar dacă aceștia nu cunosc adevărata calitate a celui pe care-L iubesc. Tâlharul pocăit de pe Golgota Îl numește pe Isus doar ”om”, dar Isus i-a făgăduit că va fi alături de El în rai. 

”Dacă Isus putea să transforme într-adevăr apa în vin”, a spus odată Călescu, ”de ce n-a deschis o prăvălie ca să facă avere?”
Rodion a zis:
”Desigur, nimeni nu poate dovedi că Mântuitorul a săvârșit această minune. Dar pot să vă încredințez de ceea ce am văzut cu proprii mei ochi, anume că El poate preface vinul în mobilă.”
”Uluitor!” a chicotit Călescu.
”Da”, a spus Rodion. ”Înainte de mă fi convertit, îmi cheltuiam fiecare bănuț pe băutură, iar nevastă-mea n-avea nici măcar un scaun pe care să șadă. Când am renunțat la băutură, am economisit banii și cu ei ne-am mobilat casa.”

”Ce rost are postul?”
I-am spus:
”Mai întâi, dovedește că spiritul este stăpân peste trup. În al doilea rând, mă scutește de obișnuitele certuri legate de hrană. În al treilea rând – ei bine, dacă în pușcărie un creștin nu se abține de la mâncare, atunci ce alte mijloace ar avea pentru a-i ajuta pe alții?”

Mihai a zis:
”Tată, ai trecut prin atâtea! Aș vrea să știu ce ai învățat din toate acele suferințe.”
Am răspuns:
”Copii, în tot acest timp, aproape că am uitat Biblia. Dar am avut întotdeauna în minte patru lucruri. Mai întâi că există un Dumnezeu. În al doilea rând, că Hristos este Mântuitorul nostru. Într-al treilea, că există viață veșnică. Iar într-al patrulea rând că iubirea este calea cea mai bună.”

Gândul de duminică

(Sursă imagine: Facebook)

Citate favorite

Doamna Zinnaida găzduiește în fiecare luni serialul ”Citate favorite”.  Astăzi mă voi opri din nou asupra  cărții ”Cu Dumnezeu în subterană”, scrisă de pastorul Richard Wurmbrand, și care povestește cum a suferit acesta în închisoare pentru credința în Isus Hristos.

Părintele Suroianu era înconjurat de o asemenea aură de sfințenie, încât te simțeai îmboldit să-i spui acestui om întregul adevăr. Chiar și eu, care nu credeam în taina spovedaniei, i-am dezvăluit sentimentul meu de disperare și păcate despre care nu mai vorbisem niciodată cu nimeni. Adesea, rădăcinile răului nu sunt complet scoase la iveală la spovedanie. Dar, cu cât mă acuzam mai mult, cu atât mai mult mă privea părintele Suroianu cu dragoste și nu cu dispreț.

Nu saluta niciodată cu ”Bună dimineața”, ci cu formula biblică ”Pururea vă bucurați!” El mi-a spus: ”În ziua în care nu poți zâmbi, nu-ți deschide prăvălia. Pentru zâmbet te folosești numai de șaptesprezece mușchi ai feței, dar pentru a te încrunta – de treizeci și trei!”

E un mare păcat să nu te bucuri. Găsești întotdeauna motive pentru a te bucura. Există un Dumnezeu în cer și în inimă. Azi dimineață am avut o bucată de pâine. A fost așa de bună! Uită-te acum, soarele strălucește și aici mă iubesc atât de mulți oameni. Fiecare zi în care nu te bucuri este o zi pierdută, fiule. N-o să te mai întâlnești niciodată cu ziua aceea.

Ceea ce numim rău nu e adesea decât un bine care n-a fost încă dus până la capăt. Povestea lui Iosif din Biblie ne arată că nu poți să știi niciodată dacă ceea ce se petrece este bun sau rău, până când nu vezi sfârșitul. Când un pictor începe un portret, tot ceea ce vezi este un amalgam de culori. Trece timp până când din noianul de culori răsare modelul. Toată lumea admiră portretul Monei Lisa, dar lui Leonardo i-au trebuit patruzeci de ani ca să-l desăvârșească. Urcușul pe munte e greu, mai înainte de a te putea bucura de priveliștea de pe culmi.

Mi-am amintit că eu fusesem procuror în procesul lui de condamnare. Omul nu mi-a reproșat-o niciodată, dar, răsplătindu-mi răul cu binele, mi-a dat un exemplu care m-a convins să devin creștin.

Într-una din faimoasele ei cărți, Helen Keller a spus că, deși n-a văzut niciodată cerul înstelat, avea raiul în inimă. Ea a fost aleasă de Dumnezeu pentru a înfățișa frumusețea creației divine în fața unei lumi înzestrate cu toate simțurile, dar care adesea nu e în stare să le folosească.

Dumnezeu a făcut și cerul și pământul, și viața ta, și atât de multă frumusețe, Iosif! Există un sens în suferința ta, așa cum a fost unul în suferința lui Isus, fiindcă moartea Lui pe cruce este aceea care a salvat omenirea!

În satul meu s-a făcut o slujbă pentru săraci. Era toată lumea de față, în afară de un țăran bogat, a cărui strană a rămas goală. În timp ce noi ne gândeam cât de buni suntem noi în comparație cu el, fiul lui a intrat în biserică, aducând patru saci cu grâu, pe care i-a lăsat lângă ușă, zicând: ”Tatăl meu trimite rugăciunea sa.” Omul acela a făcut ceva pentru a aduce pe pământ împărăția lui Dumnezeu.

(Sursă imagine: kerigma.ro)