Gânduri, vorbe și fapte

Vorbirea voastră să fie astfel: “Da” să fie “Da” şi “Nu” să fie “Nu”. Ce trece peste aceste cuvinte vine de la cel rău. – așa spune Biblia. Și chiar dacă nu ar spune, așa mi s-ar părea de bun simț; e și o vorbă populară: “Ce-i în gușă, și-n căpușă”.

Nu-mi plac deloc oamenii care vorbesc cu două, sau mai multe înțelesuri. Să nu se mire dacă eu nu pricep ce vor sau, chiar dacă înțeleg, mă fac că plouă. Am avut o discuție în familie, destul de recent, în care frații mei încercau să interpreteze intențiile unui cunoscut. Eu, mai din topor de felul meu, am zis ceva de genul: “Nu îmi pasă ce gândește respectivul, sau ce vrea de la noi, atât timp cât nu vorbește clar. Dacă vrea ceva, să zică!” Frații mei m-au catalogat cam fără bun simț, dar eu zic că nu merită efortul de a încerca să citim gânduri, că oricum nu ne pricepem.

Am avut o prietenă, care era foarte sigură pe tot ce credea lumea despre ea. Eu nu rezistam să nu o iau la mișto: “Ești cumva mama omidă cu globul de cristal? Știi să citești gânduri? N-ai de unde să știi ce gândesc oamenii până nu vorbești cu ei. Că se uită sau se poartă nu știu cum, asta e egal cu zero. Ți se pare!”

La un moment dat am obosit să o mai dădăcesc, că îmi răceam gura de pomană, tot pe a ei o ținea. Pe deasupra, am observat că și eu am tendința să urmez aceleași tipare. Așa că am început să mă dădăcesc pe mine: “Fatăăă, ți se pare, nu mai visa noaptea ce gândesc oamenii. Întreabă dacă vrei să știi ceva.” Și mi-am căutat prieteni încă și mai realiști decât mine. Chiar dacă îmi mai aplică un duș rece, din când în când, îmi prinde tare bine. 😜

Advertisement

Din culisele blogului

HappyAnniversary

WordPress mi-a urat astăzi ”La mulți ani!” Nici nu mai țineam minte că exact acum doi ani am deschis acest blog. Ce frumos – cu o lună în urmă, pe 7 martie, am sărbătorit ”ceva” ani de când am apărut eu pe pământ. Iar astăzi, în 7 aprilie, sărbătoresc 2 ani de existență a blogului meu preferat – până acum, că am mai avut două la care am renunțat. ”Gânduri de primăvară” e cel mai longeviv și sper să îl duc cu mine până la pensie… și mai departe. Și nu numai el să mă însoțească, ci mai ales cititorii lui – căci fără ei, doar noi doi ne plictisim de moarte. 🙂