Încerc și eu să fiu mai serioasă, că doar am o vârstă, dar nu prea reușesc, se întâmplă tot lucruri amuzante în ultimul timp. Sau mi-am dezvoltat eu capacitatea de a vedea ceva de râs in orice. 😜
Ca sa nu râd de una singură, sa zică lumea iar că sunt nebună, am zis să scriu și pe blog povestea care a pornit de la o simplă discuție, ca să râdă și altii, cu mine, sau de mine, nu contează – doar să râdă, că e sănătos. Și eu fac aici “terapie prin râs” benevolă, nu trebuie să mai stricați banii. 😂
Una dintre nepoatele mele e mare iubitoare de pisici, nici nu mai știu câte are și îmi tot povestește despre ele. În timpul unei discuții despre pisici, mi-am amintit că era o vorbă, în firma unde am lucrat înainte, că femeile, care nu se căsătoresc până la o anumită vârstă, ajung doamnele cu pisici. Nu mai știu care era vârsta aceea, dar cred ca eu mă apropii vertiginos de ea. 😂 Numai că eu nu am preferințe pentru pisici, îmi plac și câinii; dacă ar fi după mine, aș avea și un cățel, și o pisică. Dar am o mare problemă: nu am dispoziție să curăț după ei și să le repar stricăciunile, mai ales că locuința mea e relativ nouă. Ce să mai zic dacă dau iama în grădinuța cu flori, atunci chiar o să mă transform într-o “babă comunistă” 😂 (aluzie la o carte pe care n-am apucat să o citesc încă).
Deja am treabă cu o roșcovană de pisică, ce nu știu de unde tot vine, dar o dată a avut tupeul să urce până în biroul meu, când am lăsat ușa la terasă deschisă, și m-am speriat de ea. 😂 Și-a auzit ea atunci “blagosloveli”. Altă dată am fugărit-o tot pe ea, și pe alta mai închisă la culoare – măcar am activitate ca mătușa lui David Copperfield, care își păzea grădina de măgari. 😂 De curând, mi-a recomandat vecina un repelent, parcă e liniște de când îl împrăștii prin gradină, dar voi mai urmări eu “cu atenție și îngrijorare” fenomenul. 😜
Și de la pisici, mi-a fugit gândul la sora mea, care glumește că “pisălogește” lumea la telefon sau alții o “pisălogesc” pe ea. Asta e o combinație între psihologie și oameni pisălogi, dar eu zic ca seamănă cuvântul și a pisici. Că tot am eu ca hobby psihologia, și pot fi pisăloagă uneori, mai ales cu cei pe care îi consider prea copilăroși pentru vârsta lor. Am mai zis că grija, pe care am avut-o față de mama timp de mulți ani, m-a transformat cumva în “mama răniților”. Dar recent am început procesul reversibil, pentru că acei “răniți” nu vor să asculte ceva din experiența mea, au mereu un zid după care se adăpostesc și eu îmi răcesc gura de pomană. Ori le spun frumos, ori le zic urât, degeaba, nu are niciun efect. Nu pot nici măcar să îi influențez spre bine, ce să îi mai și conving să aleagă binele… Am ajuns la o concluzie dureroasă: numai Dumnezeu Se mai poate îndura de ei și îi mai poate schimba.
Până atunci, eu îmi văd de viața mea și mă mulțumesc cu pisicile, sau alte animale, pe care le pot smotoci pe la neamuri sau prieteni. Deci nu cred că voi ajunge doamna cu pisici, poate doar doamna cu pitici pe creier sau stoluri de păsări în cap. 🤪 Fiecare cu păsările lui, numai eu cu stolul, sau stolurile mele. 😂
Gânduri de primăvară 