Amintiri din clasa I

Mă recunoaște cineva? 🙂

Amintiri

Mai multe povești fără cuvinte găsiți în fiecare miercuri la Călin Hera.

Advertisements

Let your smile change the world

smileNu ne-am mai amuzat de ceva timp împreună cu cei mici… așa că astăzi ne vom delecta din nou cu ideile lor ”crețe”. 🙂 Pe bluza pe care o port astăzi am un mesaj: ”Let your smile change the world”, așa că vă îndemn pe toți: zâmbiți, că nu vă costă nimic, dimpotrivă, zâmbetul vostru poate schimba lumea! 🙂

O fetiță stătea lângă mama ei și o studia. La un moment dat, a observat cât de multe fire de păr alb are pe cap și a întrebat-o de ce. Mama i-a răspuns:
– De câte ori mă superi, sau faci un lucru rău și eu sunt nefericită, îmi iese câte un fir alb.
După câteva momente de gândire profundă, fetița i-a răspuns:
– Deci așa a ajuns bunica să aibă tot părul alb…

La o grădiniță, educatoarea i-a pus pe copii să deseneze. În timp ce se plimba printre ei, a observat o fetiță care era foarte concentrată asupra desenului ei și a întrebat-o ce desenează. Fetița i-a răspuns că Îl desenează pe Dumnezeu. Educatoarea i-a spus că nimeni nu știe cum arată Dumnezeu. Fără să își ridice privirea de pe desenul ei, fetita i-a răspuns:
– Aveți puțină răbdare, imediat vor ști!

Un trecător l-a întrebat pe un băiețel:
– Fiule, poți să-mi spui cât e ceasul?
– Desigur, i-a răspuns copilul, dar de ce vreți să știți? Ora se schimbă tot timpul!

(Sursă imagine: Otrazhenie Reflection)

Câți bani costă o minune?

fratiO fetiță și-a luat pușculița și a golit conținutul ei. A numărat de trei ori mărunțișul, ca să nu facă vreo greșeală. Era un dolar și 11 cenți. A luat banii și a plecat la farmacia din apropiere.

În acea clipă farmacistul vorbea cu un bărbat bine îmbrăcat și nu a luat aminte la copilă. Fetița a făcut puțin zgomot cu picioarele, dar nimic. Atunci a luat o monedă și a început s-o lovească de masă.

“Ce vrei?”, a întrebat-o oarecum enervat farmacistul. “Nu vezi că vorbesc cu fratele meu, pe care nu l-am mai văzut de mulți ani?”
Fetița i-a răspuns:
“Vreau să vă spun despre fratele meu, care este foarte bolnav. Pentru el vreau să cumpăr o minune.”
“Iartă-mă, dar noi nu vindem minuni!”, i-a răspuns farmacistul.
“Știți”, a spus fetița, “fratele meu are ceva în cap care se mărește și tata mi-a spus că numai o minune ne va ajuta. Deci, cât costă o minune, ca s-o cumpăr? Am bani!”

Fratele farmacistului, care a urmărit cu interes discuția, a întrebat-o pe fetiță de ce fel de minune are trebuință fratele ei.
“Nu știu”, i-a răspuns fetița cu ochii înlăcrimați. “Ceea ce știu este că are nevoie de operație, iar tata nu are bani. De aceea vreau să plătesc eu, cu banii mei.”
La întrebarea câți bani are, fetița a răspuns:
“Un dolar și 11 cenți. Iar dacă vor trebui și alții, îi voi găsi.”
“Ce coincidență!”, a zâmbit domnul bine îmbrăcat. “Este contravaloarea exactă a unei minuni pentru fratele cel mic. Un dolar și 11 cenți.”

A luat banii, apoi a luat-o pe fetiță de mână și i-a spus:
“Să mergem împreună la casa ta, ca să-i văd pe fratele tău și pe părinții tăi și să înfăptuim minunea.”
Domnul cel bine îmbrăcat era medicul Carlton Armstrong, cunoscutul neurochirurg.

Operația a decurs foarte bine și fratele cel mic s-a întors sănătos acasă.
“Operația a fost o adevărată minune”, a șoptit mama. “Oare cât să fi costat?”
Fetița zâmbea. Știa foarte bine cât costă o minune: un dolar și 11 cenți… și credința unui copil.

(Autor: necunoscut
Sursă imagine: Citește și reflectează…)

Mi-e dor de copilărie

June2010-9941webbMi-e dor de plimbările pe care le făceam cu tata la pădure și pe câmp, unde activitatea mea preferată era să culeg flori, cât mai multe! Orice buruiană pentru mine era o floare frumoasă și interesantă. Odată m-am pierdut de tata prin pădure… În drumul meu am trecut pe lângă o stână păzită de câini mari și fioroși, dar care nici măcar nu au lătrat la mine – sigur mâna păzitoare a lui Dumnezeu era deasupra mea! Am ajuns cumva la marginea pădurii și acolo m-am oprit, sperând că tata mă va găsi, că eu nu mai știam încotro să o iau. Și numai bine că pe acolo a ieșit și tata din pădure, speriat că nu mă găsea, pregătit să meargă acasă după fratele meu, ca să mă caute amândoi. Dar acum tata nu mai este…

Mi-e dor de drumurile lungi cu mașina, alături de tata și mama, până în satul natal al lui tata – în Bucovina, de rudele noastre vesele și primitoare, de vorbele lor hazlii și cu accent specific, de pâinea în formă de cozonac, de cireșele și căpșunii care nicăieri nu aveau un gust mai bun. Dar în timpul ultimului drum până la Bucovina tata s-a dus pe alte meleaguri, cele ale cerului…

Mi-e dor de jocurile copilărești și de cursele cu bicicleta alături de copiii vecinilor. Dar acum toți am crescut și avem cu totul alte preocupări…

Mi-e dor de grădiniță și de școala primară, de doamnele educatoare sau învățătoare, de colegii alături de care am trăit atâtea momente presărate cu peripeții de tot felul. Dar acum nu mai am vârsta necesară pentru asemenea activități…

Mi-e dor de vremuri demult apuse, pe care nu le voi mai trăi vreodată, decât în amintirile mele… Dar nu e totul pierdut, mai am și acum șansa de a trăi cu inocența și încrederea unui copil. Chiar dacă aceste trăsături nu mai sunt apreciate în lumea noastră, sunt de mare preț înaintea lui Dumnezeu: ”Dacă nu vă veţi întoarce la Dumnezeu şi nu vă veţi face ca nişte copilaşi, cu niciun chip nu veţi intra în Împărăţia cerurilor.” (Matei 18:3)

(Sursă imagine: Momente în viață)

Râsul este cel mai bun medicament

KidsLaughing500x273Când ați râs ultima dată? Dacă nu s-a întâmplat azi, sper să vă pot fi de ajutor cu ceea ce urmează. Dacă nu veți râde chiar cu poftă, măcar un zâmbet aș vrea să văd. 🙂

Tommy, un băiețel de patru ani și tatăl lui se plimbau pe plajă, când au observat un pescăruș mort întins pe nisip. Tommy l-a întrebat pe tatăl lui:
”Tati, ce a pățit pasărea asta?”
Tatăl i-a răspuns:
”Fiule, pasărea a murit și s-a dus în cer.”
Dar Tommy a avut o nelămurire:
”Păi atunci, Dumnezeu l-a aruncat înapoi?”

Un băiețel răsfoia fascinat Biblia veche a familiei. Deodată, din Biblie a căzut o frunză care fusese presată între paginile ei.
”Mama, uite ce am găsit!” a strigat băiețelul.
”Ce ai acolo, dragule?” l-a întrebat mama.
Cu uimire în glas, băiețelul i-a răspuns:
”Cred că este costumul lui Adam!”

Un tată se grăbea să-și ducă băiatul de opt ani la școală și a trecut pe roșu la semafor.
”Ah, cred că tocmai am făcut o mișcare ilegală!” a spus tatăl.
”A, nu-i nimic, tata! Mașina poliției din spatele nostru a făcut la fel!” l-a ”liniștit” băiatul.

(Sursă imagine: Julian and his big red box of magic)

Astenie de toamnă… în ale scrisului

astenia-de-toamna_-492x328Aș vrea să scriu mai mult, mai consecvent… și n-am idei. Nu am! Mă pun câteodată la scris în fața calculatorului și nu iese nimic, da nimic! Oare toți scriitorii pățesc așa? Sau nici măcar nu merit să am pretenții de scriitor. :))

Nu știu voi ce faceți când sunteți în pană de idei… pe mine m-a salvat de multe ori ”traista mea cu perle”, adică o micuță colecție de vorbe de duh copilărești. Dar s-a cam golit și ea… să vedem ce mai găsesc dacă o răstorn pe birou – și pe data viitoare neaparat trebuie să mă aprovizionez cu perluțe noi. 🙂 Deci…

Un băiețel s-a rugat într-o seară:
”Doamne, dacă nu reușești să faci din mine un băiețel mai bun, nu Te îngrijora! Mă simt foarte bine așa cum sunt.”

Simon era preocupat de puterea și mărimea lui Dumnezeu. Trecând cu mama pe lângă un șantier, a tras-o de mânecă și a întrebat-o:
”Mami, poate Dumnezeu să ridice macaraua cu o singură mână?”
”Da, puiule, poate!” i-a răspuns mama.
”Dar casa noastră… poate El ridica și casa noastră cu o singură mână?”
”Da, Simon, El poate!” l-a asigurat mama.
Seara, înainte de culcare, mama i-a cântat cântecul ”El ține tot pământul în mâna Lui”. După câteva zile, Simon a venit la ea și, privind-o cu ochi mari și strălucitori, a întrebat-o:
”Mami, dar cu cealaltă mână ce face Dumnezeu?”

Dorothea se ruga stăruitor, seară de seară, să primească o surioară, care însă nu mai venea. Peste vară, învățătoarei din sat i-a venit nepoțica în vizită, iar Dorothea s-a jucat de multe ori cu ea. Astfel a aflat că Elisabeth mai avea încă cinci surioare. Într-o zi, Dorothea s-a apropiat gânditoare de mama ei și i-a spus:
”Mamă, acum știu de ce nu îmi dă bunul Dumnezeu o surioară. Pentru că nu mai are nici una! Elisabeth I le-a furat pe toate!”

(Sursă imagine: zenyth.ro)

Un zâmbet înseninează ziua

Fetita zambindDeja a trecut o săptămână de vreme rece și ploioasă… oare o fi venit toamna înainte de vreme? Parcă am și uitat cum sufeream din greu în zilele de caniculă. 🙂 Lasă că sunt bune și răcoarea și ploaia la ceva!

E timpul să-mi mai răsfoiesc agenda înțesată cu mostre de înțelepciune a oamenilor în miniatură de pe lângă noi și să mai fac rost de ceva zâmbete. 🙂

O fetiță îmbrăcată cu rochița ei cea mai frumoasă se grăbea cât putea de tare ca să ajungă la școala duminicală. În timp ce alerga, se ruga:
– Doamne bun, Te rog, ajută-mă să nu întârzii la școala duminicală! Te rog, Doamne, ajută-mă să ajung la timp!
La un moment dat, s-a împiedicat și a căzut, murdărindu-și rochița. S-a ridicat, și-a scuturat cât a putut de bine rochița și a început din nou să alerge, rugându-se:
– Doamne bun, ajută-mă să nu întârzii la școala duminicală! Dar Te rog, nu mă împinge prea tare, ca să nu mai cad!

Cristi i-a arătat tatălui său ultimul lui desen.
– Bine, Cristi, dar copacul acesta nu prea arată ca unul adevărat. E prea lung, prea întortochiat… Vino să vezi cum arată un copac!
– Lasă, tati, ideea contează!

David a întrebat-o pe mama lui de unde vine ploaia.
– De la Dumnezeu, David! El ne dă ploaia, a răspuns mama.
După un timp, ploaia s-a oprit și David a fugit într-un suflet la mama lui.
– Mami, mami, afară nu mai plouă! Oare de ce? Nu mai are Dumnezeu apă?

(Sursă imagine: Parohia Conțești)