Colierul de perle

20140616_155223Jenny era o fetiță frumoasă de cinci ani. Într-o zi, în timp ce era în magazin împreună cu mama ei, a văzut un colier de perle false, care costa 2,5 dolari. Cât de mult și-l dorea… așa că mama i l-a cumpărat.

Jenny își iubea perlele! Le purta pretutindeni: la grădiniță, când dormea și când ieșea cu mama ei. Jenny avea un tată care o iubea foarte mult și îi citea mereu povești, înainte de culcare. Într-o seară, după ce i-a citit povestea, tatăl a întrebat-o:
– Jenny, tu mă iubești?
– O, da, tată!
– Atunci dăruiește-mi mie perlele tale.
– O, tată, nu perlele! Nu pot să ți le dau! Dar ți-o dau pe Rosita, păpușa mea preferată. E bine, tata?
– O, nu, fetiță, lasă, nu contează.

O săptamână mai târziu, tatăl a întrebat-o din nou:
– Jenny, tu mă iubești?
– Da, tată, știi cât de mult te iubesc!
– Atunci dă-mi mie perlele tale.
– O, tată, nu perlele! Dar ți-l dau pe Lazos, calul meu de jucărie. Este preferatul meu, tata…
– O, nu, fetițo, lasă… somn ușor!

După câteva zile, când tatăl intră în camera ei să-i citească povestea, Jenny stătea pe pat și, cu tremur în voce, i-a zis:
– Ia, tata!
Și i-a întins mâna în care se afla prețiosul colier. Tatăl cu o mână a luat colierul și cu cealaltă a scos din buzunar o cutiuță de catifea albastră, în care erau perle adevărate. Le păstrase acolo, așteptând ca Jenny să renunțe la acel colier ieftin, ca să-i poată oferi unul de valoare.

Așa e și cu Tatăl nostru ceresc. El așteaptă ca noi să renunțăm la lucrurile fără valoare din viața noastră, pentru ca El să ne dea comori neprețuite.

(Sursă imagine: Bloomsbury Manor)

Fărâmiturile negresei

1brownies-october2013-istockphotoDoamna Baughman a fost învăţătoarea mea de școală duminicală în clasa a şasea. Într-o dimineaţă, ea a cumpărat o farfurie cu negrese pentru clasa noastră. În timp ce bunătăţile erau aşezate pe scaunul ei, ea a dat fiecărui copil un bilet de hârtie marcat cu cheltuieli de uz casnic: cheltuiala casei, factură de utilitate, plată de telefon, divertisment, etc.

Biletul meu avea „cheltuiala maşinii”. În scurtă vreme, doamna Baughman a ridicat tava cu negrese şi a început să numească cheltuielile scrise pe foi. Când îi dădeam cheltuielile noastre, ea ne recompensa pe fiecare cu o negresă.

„Cheltuiala maşinii”, a anunţat ea. Am sărit să îmi iau negresa de pe farfurie. În final, ultima negresă a dispărut.

Dar un băiat cu numele Donald îşi ţinea biletul nerecompensat. „Dumnezeu!” a strigat doamna Baughman. Donald veni în faţă sperând că învăţătoarea mai avea o negresă ascunsă undeva.

Cu un cuţit, doamna Baughman a răzuit fărâmiturile de pe fundul tavei în şerveţelul lui Donald. El nu a făcut o afacere prea bună – mă gândeam eu – s-a ales doar cu fărâmituri.

„Negresele reprezintă banii voştri”, ne-a explicat învăţătoarea. „Dacă nu dai imediat lui Dumnezeu partea Sa, probabil El nu va primi nimic, poate cu excepţia fărâmiturilor.”

Niciodată nu am uitat acea ilustraţie. În ziua în care prietenul meu Donald a primit doar fărâmituri de negresă, am învăţat că Dumnezeu ar trebui să aibă primul drept la orice avem.

În anii clasei doamnei Baugham m-am luptat cu dărnicia şi priorităţile. Dar de câte ori îmi amintesc de „Lecţia fărâmiturilor de la școala Duminicală”, îmi amintesc de Cine ar trebui şi trebuie întotdeauna să vină pe primul loc în viaţa mea.

(Sursă: totalschimbat.ro
Imagine: Today’s Parent)

Îndemn la credință

Nu renuntaDe câte ori am dat vina pe Dumnezeu pentru întâmplările nefaste din viețile noastre, uitând că ”toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce-L iubesc pe Dumnezeu”?

De câte ori am uitat să-I mulțumim lui Dumnezeu pentru că ne-a dăruit o nouă zi, o nouă șansă, o nouă binecuvântare?

De câte ori nu am avut încredere în El, în grija și dragostea Lui, și ne-am chinuit să ne rezolvăm singuri problemele?

Și cu toate acestea… El continuă să ne arate bunătate în fiecare zi. El nu a renunțat să ne mai iubească, să nu renunțăm nici noi la a crede în El!

 

(Sursă imagine: Facebook – God loves you)

O veste proastă?

In veci nu va mai fi noapteCe fac fetele când au timp liber, printre altele? Povestesc! 😀 Iar dacă prietenele sunt departe una de alta și le e greu să vorbească la telefon (da, ați auzit bine, există și ”specimene” de felul acesta), atunci își scriu mesaje la greu. 🙂  Și uite așa, în timpul unei astfel de conversații, o prietenă m-a anunțat, pe nepusă masă, că are o veste proastă pentru mine… Și m-a lăsat vreo două minute să fierb în suc propriu până mi-a spus despre ce e vorba. Mi-au și trecut prin cap două scenarii negative și mă pregăteam sufletește să aud vestea cea proastă…

Și până la urmă mi-a zis fata că, dacă nu reușesc să dorm suficient cât trăiesc pe pământ, atunci când voi ajunge în cer, la Dumnezeu, nu voi mai avea nicio șansă să dorm, pentru că acolo în veci nu va mai fi noapte! (așa scrie în Apocalipsa 21:25) Știți voi, oamenii, când au griji și probleme, se manifestă în diverse moduri: unii beau, unii mănâncă prea mult, alții fac ulcer… iar eu… nu prea reușesc să dorm. Și cum problemele nu se rezolvă de la o zi la alta, distracția de care am este parte este… pe cinste, iar prietena mea îmi cunoște prea bine necazurile. 😛

Dar m-a speriat degeaba, că nu mi-a dat o veste proastă cum se aștepta – dimpotrivă, pentru mine e cea mai bună veste: pentru că în cer nu voi mai avea nevoie de somn. 🙂 Voi avea un corp nou, care va trăi veșnic, fără mâncare și fără somn. Nu voi mai avea parte de dimineți grele în care abia mă urnesc ca să mă prezint la datorie, pentru că nu m-am odihnit destul. Nu voi mai face în gând inventarul trecutului, al prezentului și al viitorului până să reușesc să adorm. Voi fi mereu în formă fără să am nevoie de odihnă! 😀

Și de ce să mai pierd timpul cu somnul, când vor fi atâtea de făcut? Îl voi vedea pe Dumnezeu față în față, mă voi întâlni cu cei care au plecat prea devreme dintre noi, voi admira minunățiile pe care Dumnezeu le-a pregătit pentru copiii Lui, voi cânta cu îngerii și Îl voi lăuda pe Dumnezeu! Asta e ceea ce-mi închipui eu că voi face în cer, dar cine știe cum va fi totul în realitate? ”Lucruri pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit şi la inima omului nu s-au suit, aşa sunt lucrurile pe care le-a pregătit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc.” (1 Corinteni 2:9)

(Sursă imagine: Undeva… între vis și realitate)

Să uităm sau să valorificăm trecutul?

10343503_1192311554131223_6144161480152266622_n

Cine nu are regrete sau amintiri dureroase? Cât am vrea să le uităm, nu-i așa? Dar mai bine ne-am gândi că fără ele nu am fi ajuns ce suntem astăzi. Orice suferință ne-a modelat pentru a fi oameni mai buni, orice greșeală ne-a dăruit o lecție de viață, orice neajuns ne-a învățat să ne mulțumim cu ce avem. Să-I fim astăzi recunoscători lui Dumnezeu pentru că tot ce se întâmplă în viața noastră are un scop!