Mi-am făcut prieteni la Alba Iulia :)

Cînd eram mică vorbeam cu manechinele din magazin, acum mă împrietenesc cu statuile de pe stradă 🙂

IMG_1718IMG_1727IMG_1731IMG_1742IMG_1749

Mai multe povești fără cuvinte găsiți în fiecare miercuri la Călin Hera.

Advertisements

Căldură mare… la Paris

Iunie 2017, cod portocaliu de caniculă

20170617114711

Catedrala Notre-Dame

20170621_233141

Notre-Dame noaptea

20170617130548

Grădina de Luxembourg

20170617130858

Palatul Luxembourg

20170617140302

În sfârșit puțină răcoare!

20170617143908

Capitoliul

20170617171829

Croazieră pe Sena

20170618162634

Grădinile Tuileries

20170619180828

Arcul de triumf

20170619111043

Mai e nevoie de explicații? 🙂

20170621110411_1

Am ajuns mai aproape

20170620_223205

L-am văzut și noaptea

20170620_230116

Împodobit ca bradul de Crăciun 🙂

20170620204221

Am și urcat în el, așa se vede Parisul de la mare înălțime

20170620213833

Apune soarele peste Paris

20170617172610

Pe malul Senei ne mai răcorim

20170618195338

Muzeul Louvre

20170622194222

Palatul Versailles

20170619120659

Basilica Sacre Coeur

20170619113918

Bonjour, Paris! 🙂

Mai multe povești fără cuvinte găsiți în fiecare miercuri la Călin Hera.

Citate favorite

pe-aripile-vantului-rezumatE luni, e timpul pentru ”Citate favorite”, serial găzduit de către doamna Zinnaida. Mi-am făcut tema pentru astăzi și am pregătit câteva fragmente din cartea ”Pe aripile vântului” de Margaret Mitchell, carte pe care am citit-o și am recitit-o de câteva ori. 🙂

Nimic în lumea asta nu ne poate distruge, dar ne putem distruge singuri tânjind mereu după lucrurile pe care nu le mai avem – şi gândindu-ne tot timpul la ele.

Aveam dreptate când am spus că nu vreau să privesc înapoi. Te doare prea mult, ţi se sfâşie inima şi nu mai poţi după aceea decât să priveşti înapoi. Acesta e defectul lui Ashley. Nu poate privi înainte. Nu poate vedea prezentul, se teme de viitor, aşa că se uită înapoi.

Toţi oamenii fac ceea ce cred că trebuie să facă, nu gândim şi nu făptuim toţi la fel şi nu e drept să judecăm pe alţii după noi înşine.

Erau toate frumoase, cu acea frumuseţe orbitoare care transfigurează chiar pe cea mai urâtă dintre femei, atunci când un bărbat o iubeşte şi o apără şi ea îi răspunde cu o dragoste însutită.

Ce senzaţie de singurătate… şi până acum nu se simţise niciodată singură, nici sufleteşte, nici trupeşte… la început, încerca să-şi înăbuşe gândurile, dar sinceritatea aspră care era la baza firii ei o împiedica…

Nu există fericire în căsătorie decât între fiinţe care se aseamănă.

Ştiam că nu mă iubeai când m-am însurat cu tine. Dar smintit cum eram, credeam ca te pot face să ţii la mine. Poţi să râzi, dacă vrei, dar mă gândeam să am grijă de tine, să te răsfăţ, să-ţi dau tot ce voiai. Voiam să mă căsătoresc cu tine şi să te ocrotesc, să te las să faci tot ce pofteşti ca să fii fericită. Trecuseşi prin atâtea. Nimeni nu ştia mai bine ca mine prin câte ai trecut, şi voiam să lupt eu în locul tău. Voiam să te joci ca un copil, un copil curajos, încăpăţânat şi neînţelegător.

Nu, nu voia să îşi crească copiii în acest iad de ură şi de nesiguranţă, de violenţă şi de sărăcie. Pentru nimic în lume nu voia să cunoască copiii ei ceea ce cunoscuse ea. Dorea pentru ei o lume ferită de nesiguranţă, o lume în care să domnească ordinea, în care ar putea să privească înainte şi să ştie că îi aşteaptă un viitor sigur, o lume în care copiii ei vor avea parte numai de blândeţe şi căldură, de hrană bună şi îmbrăcăminte frumoasă.

Ştia că, după pilda lor, ar fi trebuit să creadă cu tărie că o doamnă rămâne întotdeauna doamnă, chiar dacă ajunge să trăiască în sărăcie.

O să mă gândesc la asta mâine, la Tara. O să fiu mai liniştită atunci. Mâine voi face un plan ca să-l aduc înapoi. La urma urmelor, e şi mâine o zi.

(Sursă imagine: Cutezătorii)