S-a îmbogățit colierul meu de perle

Dacă aș avea câte o perlă adevărată pentru fiecare ”vorbă de duh” pe care am adunat-o în colecția mea, aș fi bogată. 🙂 Vă mai aduceți aminte de ”colierul” despre care vă povesteam acum câteva luni? Între timp, l-am mai completat cu alte perle, pe care vreau să vi le spun și vouă astăzi, ca să nu râd de una singură.

În tinerețile mele, când mă pregăteam pentru facultate, era o vorbă printre fete:
– Unde dai la facultate?
– La MMI!
Dacă nu știați ce înseamnă MMI, vă lămuresc eu: ”mă mărit imediat”. Ei, cum eu eram mai cu moț întotdeauna, nici măcar nu am luat în considerare ”secția MMI”, ci m-am dus direct la Inginerie. 😀

Și din nou ajungem la oamenii cărora le place să se bage în viețile altora, nu putem scăpa nicicum de ei. 😛 Una dintre nepoatele mele, de doar 22 de ani, a fost întrebată când se mărită. Și ca să vă dovedesc că e neam cu mine, iată ce replică a dat:
– Nu mă grăbesc, că și la măritat e ca la cumpărături, întâi se dau reducerile și abia apoi lucrurile de valoare.

Nici eu nu sunt scutită de către femeile iscoditoare; destul de recent, mi s-a pus o întrebare total nelalocul ei:
– Când mă chemi la nunta ta?
În gândul meu, n-am putut să nu o blagoslovesc pe persoana respectivă:
”Dar cine a zis că vei fi invitată la nunta mea?”
De la vorbe mușcătoare m-am abținut, deși ar fi meritat femeia să îi dau o dublă lecție: nu se întreabă despre așa ceva și nu te auto-inviți la nunta nimănui. Dar, din păcate, cum zicea cineva, nu toți au citit codul bunelor maniere.

În ultimul timp, am observat că și bărbații trecuți de prima tinerețe sunt preocupați de starea mea civilă, și pe ei chiar nu îi înțeleg. Fratele meu are o vorbă despre astfel de oameni: ”i-a apucat duhul babelor”. 😛 Am ieșit și eu la plimbare cu o prietenă, tot nemăritată, și ca să ne fie plimbarea mai ”condimentată”, ne-am întâlnit cu niște cunoștințe mai în vârstă. Unul dintre bărbați ne-a spus cu o privire ironică:
– Fetelor, ați ieșit la plimbare? Și cum, v-ați descurcat așa singure?
Auzind așa ceva, nu am putut pur și simplu să tac:
– De o viață întreagă ne descurcăm singure!
Prietena mea s-a distrat pe cinste de replica mea, și se pare că soția respectivului a avut și ea aceeași reacție, că a mai pus ceva paie pe foc:
– No, mai zi ceva!

Altă dată mi-am umplut mașina de fete și am plecat într-o excursie la Sighișoara, unde ne-am întâlnit cu un cuplu de prieteni, și ei mai tomnatici. Bărbatul ne-a întrebat:
– Unde e șoferul?
Am arătat spre mine și am spus cu o privire sfidătoare:
– Eu sunt șoferul, care-i faza?
Eu zic că astfel de oameni au o mentalitate musulmană, parcă numai în cultura aceea nu le este permis femeilor să umble singure. 😛

Și închei cu ultima replică, pe care am spus-o pe un ton mușcător, deși nu eram parte din discuție – pentru că mi-a ajuns amestecul altora până în gât! După o nuntă, un bărbat, tot așa de vârstă mijlocie, s-a dus la niște fete din cor și le-a întrebat:
– Cine urmează?
Fetele n-au știut ce să zică, dar eram eu prin preajmă și le-am salvat:
– Nu ne provocați, că la următoarea înmormântare vom întreba și noi cine urmează!
Nu e originală replica, am luat-o dintr-o carte și am adaptat-o puțin, dar contextul e cam același. Eu i-aș sfătui pe oamenii aceștia: dacă nu au alt subiect de discuție, mai interesant și mai puțin indiscret, mai bine să păstreze tăcerea, care e de aur veritabil în astfel de cazuri.

Advertisement

Decât un coleg

A venit rândul colegului guraliv de la Vâlcea. Din câte știu eu, nu e hacker, nu are BMW și nici nu se încadrează în alte stereotipuri oltenești. Doar folosește “decât”, “ora două” și perfectul simplu. Și acum mi-am amintit de alt vâlcean de la facultate, care a trebuit să mă întrebe de vreo 3 ori: “Făcurăți fizică?” până am înțeles în sfârșit ce vrea 😂

A zis și “hackerul” multe pe care nu mi le mai amintesc. Deh, atâția ani au trecut de atunci și amândoi am părăsit “familia” de la fosta companie între timp.

Ce îmi amintesc e că, într-o iarnă, pe mine m-a apucat bulgăreala. L-am nimerit pe colegul cu multe verișoare, dar nu a reacționat, s-o fi gândit că mai bine nu se pune cu nebuna. 😂 Cred că l-am lovit și pe colegul cu vârsta “preistorică”, parcă a sărit și el în schemă, dar nu mai țin minte exact. În schimb, știu sigur că pe colegul de la Vâlcea l-am provocat, a început și el cu bulgăreala și a zis ceva de genul:
“April, ce ar fi să-ți pun o piedică și să te frec cu zăpadă, ca la școală?”
“Poți să încerci”, am zis eu. “Dar până acum nu m-a pus nimeni jos. Când imi punea vreun băiat piedică, îl trăgeam după mine și până să-și dea seama ce s-a întâmplat, eu săream în picioare și fugeam. Unul mai solid nu a căzut și atunci m-am ținut bine de el și nu am căzut nici eu.” 😎😂

M-a prins o dată cu spatele “nepăzit”, vorbeam la telefon, și a dat să mă gâdile, dar n-a prea apucat, că am sărit ca arsă:
“Ce faci, mă?”
Reflexele mele necondiționate sunt foarte dezvoltate 😂 Era cât pe ce să îi dau și un pumn, dar cred că mi-am amintit instant de avertismentul lui X cu privire la pumnii care costă 😂

Acum mi-am mai amintit ceva, că a venit o dată cu soția la un concert de Crăciun al corului în care cânt și eu. Parcă au fost încântați de ce au văzut și au auzit. În caz că îi mai interesează, mai pregătim și alte concerte 😉😅

Și altceva nu îmi mai vine în cap, bine și atât, ce să fac, mai am și eu “lipsusuri”. Se pare că îmi amintesc mai mult ce a făcut colegul, decât ce a zis 😜😂

It is finally spring again

A venit primăvara din nou, atât de mult ca anul acesta parcă n-am așteptat niciodată cu atâta înfrigurare acest anotimp. Și am zis că ar fi cazul să îmi mai fac și eu prezența pe blog. 🙂 V-a fost dor de mine?

O sa încep prin a vă arăta ce am mai lucrat în domeniul hadmade, dar probabil voi mai și scrie câte ceva, că am limbariță zilele acestea, primăvara asta frumoasă m-a trezit cu totul la viață. M-am mutat la căsuță nouă în noiembrie 2020 și în timpul acesta am tot muncit să-mi decorez casa. Am început cu două coronițe, dacă tot se apropiau sărbătorile, în culori atipice Crăciunului, dar care să se potrivească în culorile alese deja: roz în living și turcoaz în dormitor.

Apoi am continuat cu un kit de pictură pe numere, primit de la colegii de muncă, cei care îmi cunosc pasiunea pentru artă. A fost o experiență nouă și interesantă pentru mine, ca un fel de carte de colorat din copilărie, dar mult mai migălos și mai frumos 🙂 Am decorat și o coroniță cu aceleași flori ca în tablou, ca să-mi pun și eu imaginația la contribuție cumva. Și iată ce a ieșit:

Ca să continui trendul cu trandafiri roz din living, având canapea și fotolii în acest stil, am decorat cu decoupage clasic un dulăpior pentru chei și un ceas:

Am mai luat și comenzi, doar de la două prietene. Prima a constat dintr-un set cu tavă și suport pentru șervețele:

Și a doua comandă a fost de genul celor pe care le ador pur și simplu: doar mi s-a spus ce obiect se dorește și s-a lăsat la alegerea mea cum îl decorez. Și trebuie să vi-l arăt pe toate părțile, că sunt încântată cum a ieșit, iar prietena mea a fost și mai încântată decât mine 🙂

Vă doresc în continuare o primăvară frumoasă și abia aștept să mai scormonesc prin feed-ul de postări, să văd ce minunății ați mai postat 🙂

Cine, eu?

videoblocks-young-man-sitting-and-kneeling-in-church-praying_rcg0ehvpq_thumbnail-full01A fost odată un student, care se lupta cu multe probleme în viața sa. Își petrecea mult din timpul său nervos sau frustrat. Când n-a mai rezistat, s-a dus la o capelă veche, puțin frecventată, din apropierea școlii. S-a plimbat în sus și în jos pe culoarul dintre bănci, lovind spătarele scaunelor, strigând, plângând, certându-se cu Dumnezeu:
“Doamne, Tu ai creat lumea! La ce Te-ai putut gândi când ai făcut-o? Uită-Te la problemele oamenilor! Uită-Te la durere, la suferință, la foamete! Uită-Te câtă neglijență și risipă, câte abuzuri! Peste tot se văd doar necazuri, oameni care suferă, oameni singuri!”

Într-un final, epuizat, s-a așezat în primul rând și a privit fără speranță spre cruce. Suprafața sa strălucitoare reflecta lumina ce intra prin geamurile murdare.
“Totul este așa de încurcat! Lumea asta nu este altceva decât o mare mizerie! Chiar și eu aș fi putut face o lume mai bună!”

Atunci tânărul a auzit o voce șoptită. Și-a concentrat atenția, a căscat ochii și a rămas perplex:
“Asta este exact ceea ce vreau sa faci tu!”

Este ușor să identificăm problemele care există în jurul nostru. Uneori ne întrebăm de ce nu rezolvă Dumnezeu toate problemele noastre. Dar pentru acest lucru a creat El Biserica! De aceea ne-a pus pe noi într-un loc, la un moment dat în timp. El ne-a înzestrat pe fiecare și ne-a dat puterea de a schimba lumea.

Dumnezeu a însărcinat Biserica să fie mâinile și picioarele lui Isus într-o lume stricată. De aceea a numit-o “Trupul lui Hristos”. Tu îți vei face partea?

(Autor: necunoscut
Sursă imagine: videoblocks.com)