S-a îmbogățit colierul meu de perle

Dacă aș avea câte o perlă adevărată pentru fiecare ”vorbă de duh” pe care am adunat-o în colecția mea, aș fi bogată. 🙂 Vă mai aduceți aminte de ”colierul” despre care vă povesteam acum câteva luni? Între timp, l-am mai completat cu alte perle, pe care vreau să vi le spun și vouă astăzi, ca să nu râd de una singură.

În tinerețile mele, când mă pregăteam pentru facultate, era o vorbă printre fete:
– Unde dai la facultate?
– La MMI!
Dacă nu știați ce înseamnă MMI, vă lămuresc eu: ”mă mărit imediat”. Ei, cum eu eram mai cu moț întotdeauna, nici măcar nu am luat în considerare ”secția MMI”, ci m-am dus direct la Inginerie. 😀

Și din nou ajungem la oamenii cărora le place să se bage în viețile altora, nu putem scăpa nicicum de ei. 😛 Una dintre nepoatele mele, de doar 22 de ani, a fost întrebată când se mărită. Și ca să vă dovedesc că e neam cu mine, iată ce replică a dat:
– Nu mă grăbesc, că și la măritat e ca la cumpărături, întâi se dau reducerile și abia apoi lucrurile de valoare.

Nici eu nu sunt scutită de către femeile iscoditoare; destul de recent, mi s-a pus o întrebare total nelalocul ei:
– Când mă chemi la nunta ta?
În gândul meu, n-am putut să nu o blagoslovesc pe persoana respectivă:
”Dar cine a zis că vei fi invitată la nunta mea?”
De la vorbe mușcătoare m-am abținut, deși ar fi meritat femeia să îi dau o dublă lecție: nu se întreabă despre așa ceva și nu te auto-inviți la nunta nimănui. Dar, din păcate, cum zicea cineva, nu toți au citit codul bunelor maniere.

În ultimul timp, am observat că și bărbații trecuți de prima tinerețe sunt preocupați de starea mea civilă, și pe ei chiar nu îi înțeleg. Fratele meu are o vorbă despre astfel de oameni: ”i-a apucat duhul babelor”. 😛 Am ieșit și eu la plimbare cu o prietenă, tot nemăritată, și ca să ne fie plimbarea mai ”condimentată”, ne-am întâlnit cu niște cunoștințe mai în vârstă. Unul dintre bărbați ne-a spus cu o privire ironică:
– Fetelor, ați ieșit la plimbare? Și cum, v-ați descurcat așa singure?
Auzind așa ceva, nu am putut pur și simplu să tac:
– De o viață întreagă ne descurcăm singure!
Prietena mea s-a distrat pe cinste de replica mea, și se pare că soția respectivului a avut și ea aceeași reacție, că a mai pus ceva paie pe foc:
– No, mai zi ceva!

Altă dată mi-am umplut mașina de fete și am plecat într-o excursie la Sighișoara, unde ne-am întâlnit cu un cuplu de prieteni, și ei mai tomnatici. Bărbatul ne-a întrebat:
– Unde e șoferul?
Am arătat spre mine și am spus cu o privire sfidătoare:
– Eu sunt șoferul, care-i faza?
Eu zic că astfel de oameni au o mentalitate musulmană, parcă numai în cultura aceea nu le este permis femeilor să umble singure. 😛

Și închei cu ultima replică, pe care am spus-o pe un ton mușcător, deși nu eram parte din discuție – pentru că mi-a ajuns amestecul altora până în gât! După o nuntă, un bărbat, tot așa de vârstă mijlocie, s-a dus la niște fete din cor și le-a întrebat:
– Cine urmează?
Fetele n-au știut ce să zică, dar eram eu prin preajmă și le-am salvat:
– Nu ne provocați, că la următoarea înmormântare vom întreba și noi cine urmează!
Nu e originală replica, am luat-o dintr-o carte și am adaptat-o puțin, dar contextul e cam același. Eu i-aș sfătui pe oamenii aceștia: dacă nu au alt subiect de discuție, mai interesant și mai puțin indiscret, mai bine să păstreze tăcerea, care e de aur veritabil în astfel de cazuri.

Advertisement

Despre pisici și alte animale

Încerc și eu să fiu mai serioasă, că doar am o vârstă, dar nu prea reușesc, se întâmplă tot lucruri amuzante în ultimul timp. Sau mi-am dezvoltat eu capacitatea de a vedea ceva de râs in orice. 😜

Ca sa nu râd de una singură, sa zică lumea iar că sunt nebună, am zis să scriu și pe blog povestea care a pornit de la o simplă discuție, ca să râdă și altii, cu mine, sau de mine, nu contează – doar să râdă, că e sănătos. Și eu fac aici “terapie prin râs” benevolă, nu trebuie să mai stricați banii. 😂

Una dintre nepoatele mele e mare iubitoare de pisici, nici nu mai știu câte are și îmi tot povestește despre ele. În timpul unei discuții despre pisici, mi-am amintit că era o vorbă, în firma unde am lucrat înainte, că femeile, care nu se căsătoresc până la o anumită vârstă, ajung doamnele cu pisici. Nu mai știu care era vârsta aceea, dar cred ca eu mă apropii vertiginos de ea. 😂 Numai că eu nu am preferințe pentru pisici, îmi plac și câinii; dacă ar fi după mine, aș avea și un cățel, și o pisică. Dar am o mare problemă: nu am dispoziție să curăț după ei și să le repar stricăciunile, mai ales că locuința mea e relativ nouă. Ce să mai zic dacă dau iama în grădinuța cu flori, atunci chiar o să mă transform într-o “babă comunistă” 😂 (aluzie la o carte pe care n-am apucat să o citesc încă).

Deja am treabă cu o roșcovană de pisică, ce nu știu de unde tot vine, dar o dată a avut tupeul să urce până în biroul meu, când am lăsat ușa la terasă deschisă, și m-am speriat de ea. 😂 Și-a auzit ea atunci “blagosloveli”. Altă dată am fugărit-o tot pe ea, și pe alta mai închisă la culoare – măcar am activitate ca mătușa lui David Copperfield, care își păzea grădina de măgari. 😂 De curând, mi-a recomandat vecina un repelent, parcă e liniște de când îl împrăștii prin gradină, dar voi mai urmări eu “cu atenție și îngrijorare” fenomenul. 😜

Și de la pisici, mi-a fugit gândul la sora mea, care glumește că “pisălogește” lumea la telefon sau alții o “pisălogesc” pe ea. Asta e o combinație între psihologie și oameni pisălogi, dar eu zic ca seamănă cuvântul și a pisici. Că tot am eu ca hobby psihologia, și pot fi pisăloagă uneori, mai ales cu cei pe care îi consider prea copilăroși pentru vârsta lor. Am mai zis că grija, pe care am avut-o față de mama timp de mulți ani, m-a transformat cumva în “mama răniților”. Dar recent am început procesul reversibil, pentru că acei “răniți” nu vor să asculte ceva din experiența mea, au mereu un zid după care se adăpostesc și eu îmi răcesc gura de pomană. Ori le spun frumos, ori le zic urât, degeaba, nu are niciun efect. Nu pot nici măcar să îi influențez spre bine, ce să îi mai și conving să aleagă binele… Am ajuns la o concluzie dureroasă: numai Dumnezeu Se mai poate îndura de ei și îi mai poate schimba.

Până atunci, eu îmi văd de viața mea și mă mulțumesc cu pisicile, sau alte animale, pe care le pot smotoci pe la neamuri sau prieteni. Deci nu cred că voi ajunge doamna cu pisici, poate doar doamna cu pitici pe creier sau stoluri de păsări în cap. 🤪 Fiecare cu păsările lui, numai eu cu stolul, sau stolurile mele. 😂

Din culisele blogului

HappyAnniversary

WordPress mi-a urat astăzi ”La mulți ani!” Nici nu mai țineam minte că exact acum doi ani am deschis acest blog. Ce frumos – cu o lună în urmă, pe 7 martie, am sărbătorit ”ceva” ani de când am apărut eu pe pământ. Iar astăzi, în 7 aprilie, sărbătoresc 2 ani de existență a blogului meu preferat – până acum, că am mai avut două la care am renunțat. ”Gânduri de primăvară” e cel mai longeviv și sper să îl duc cu mine până la pensie… și mai departe. Și nu numai el să mă însoțească, ci mai ales cititorii lui – căci fără ei, doar noi doi ne plictisim de moarte. 🙂