Stridia şi perlele

perle-scoicaO stridie, care nu a fost rănită, nu poate produce perle.

Perlele sunt produsul durerii, rezultat al pătrunderii unei substanţe străine şi nedorite în interiorul unei stridii, cum ar fi un parazit sau un grăunte de nisip. În partea interioară a stridiei se găseşte o substanţă lucioasă numită sidef. Când pătrunde un grăunte de nisip în interiorul stridiei, celulele de sidef încep să lucreze şi astupă grăuntele de nisip cu multe straturi de sidef, pentru a proteja corpul fără apărare a stridiei.

Drept rezultat, se formează o frumoasă perlă. O stridie, care nu a fost rănită niciodată, nu poate produce perle, pentru că perla este o rană vindecată.

Te-ai simţit vreodată rănit de cuvintele cuiva? Ai fost acuzat de a fi spus lucruri pe care niciodată nu le-ai spus? Ţi-au fost vreodată ideile greşit interpretate? Ai primit lovituri din partea celor cu idei preconcepute? Ai fost vreodată obiectul indiferenţei celorlalţi?

Atunci când durerea te va încerca din nou, nu ezita să produci o perlă! Acoperă-ţi rănile cu câteva straturi de iubire.

Majoritatea oamenilor cultivă resentimente, lăsându-şi rănile deschise, alimentându-se cu trăiri negative, care împiedică leziunile să se cicatrizeze. În viaţă vedem multe “stridii goale”, nu pentru că nu au fost rănite, ci pentru că nu au ştiut să ierte, să înţeleagă şi să transforme o durere în iubire. Merită să surâdem în faţa durerii pe care o primim, ca un mijloc de ameliorare spirituală.

Astăzi este prima zi a restului vieţii tale. Fie-ţi sufletul doldora de perle! 🙂

(Autor: necunoscut
Sursă imagine: zooland.ro)

Advertisements

Citate favorite

11300

Doamna Zinnaida m-a invitat și pe mine să particip la un nou serial: ”Citate favorite” și voi onora cu drag această ”provocare”.

Prima carte care mi-a venit în minte și care m-a impresionat atât de mult încât să notez mai multe citate din ea (nu prea obișnuiesc eu să fac lucrul acesta :)) a fost o autobiografie: ”Viața în pantofii mei” de Elisabeth Mittelstädt. Și iată câteva crâmpeie din această poveste uimitoare de viață:

Dumnezeu poate folosi orice decizie pe care o iei pentru binele tău suprem. El nu justifică alegerile greșite, El le răscumpără.

Inividia se uită țintă la cealaltă persoană și spune: ”Mi-aș dori să am ceea ce ai tu!”
Empatia privește spre cealaltă persoană și spune: ”Ce aș putea să-ți dau din ceea ce am?”
Invidia se învârte în jurul sinelui și spune: ”Săracul de mine!”
Empatia se concentrează asupra celorlalți și spune: ”Dragii de voi!”
Invidia mă distruge și mă paralizează.
Empatia mă însuflețește și mă motivează.
Invidia este un păcat de moarte.
Empatia este o virtute minunată care Îl reflectă pe Hristos.

Dumnezeu nu-i cheamă pe cei care se cred capabili, ci îi înzestrează pe cei pe care-i cheamă.

Eu sunt un creion mic în mâna lui Dumnezeu, care scrie o scrisoare de dragoste lumii.

Dintr-o mie de încercări, nu sunt doar cinci sute care lucrează spre binele nostru, ci nouă sute nouăzeci și nouă plus una.

Acea pereche de pantofi albi pentru plimbare și-a găsit un loc special lângă patul meu. În fiecare dimineață, când îi priveam, îmi aminteam de atenția specială pe care mi-o acorda Dumnezeu. Timp de un an întreg, lună de lună, acești pantofi au fost singurul meu semn de speranță, amintindu-mi să cred în promisiunea lui Dumnezeu: Într-o zi, voi merge din nou!

Este uimitor ce poate face Dumnezeu prin cel ce are un pic de pasiune și determinare, transformând sămânța micuță a unei idei într-o lucrare înfloritoare. Ce sămânță micuță se află acum în mintea și în inima ta?

Dumnezeul nostru este vrednic de încredere, în ciuda suferinței. Eu Îl iubesc nu pentru ceea ce face, ci pentru ceea ce este. Și cât de recunoscătoare Îi sunt pentru că mi-a vindecat inima rănită! Și mă încred în El și în privința stării mele fizice.

Fie că lucrăm independent sau în echipă, vom avea parte de oponenți. Felul în care alegem să răspundem adversităților poate clădi sau distruge capacitatea noastră de a împlini scopurile pe care ne-am propus să le urmăm. Din fericire, în cea mai mare parte a ei, opoziția cu care ne confruntăm în viață lucrează în favoarea noastră. Ne provoacă. Ne învață. Ne face să ajungem ceva mai sus și să săpăm ceva mai adânc.

Pacea nu este absența necazului, ci este prezența lui Dumnezeu în mijlocul necazului.

(Sursă imagine: CLC România)

Pietricica din pantof

Pebble in shoeO mică neînțelegere de dimineață m-a cam întors pe dos și mi-a dat motiv de reflecții… De ce oare suntem atât de afectați de întâmplări mărunte și le lăsăm să ne strice buna dispoziție? E ca și cum am merge cu o pietricică în pantof, poate e atât de mică de abia se vede și totuși, cât disconfort poate produce! Oricât de scurt ar fi drumul, ajungem la destinație iritați și nerăbdători să scăpăm de pantofii buclucași. Dar oare de ce nu ne-am oprit pe cale să ne descălțăm, să ne scuturăm pantofii și apoi să ne mergem mai departe cu un nou avânt?

Uneori mi-e așa de greu să rezolv o neînțelegere, să potolesc o ceartă, să iert, să uit… Și mă străduiesc să-mi continui drumul prin viață, cu mica ”pietricică” ascunsă în adâncul sufletului meu, încercând să o ignor și sperând aiurea că timpul va rezolva totul. Nu, timpul nu vindecă rănile netratate, doar le agravează… Am deja experiență în domeniul acesta. După ce m-am certat cu cineva, nu mai am liniște, chiar dacă am avut dreptate; trebuie cumva să rezolv lucrurile, să-mi cer iertare dacă e nevoie și să fac tot ce ține de mine pentru a reface relația respectivă. Numai că mi s-a întâmplat și să nu mai pot repara o relație, în ciuda eforturilor mele; cum s-ar zice: ”dacă tăceam, filozof rămâneam”…

Mai sunt câteva ore până voi avea prilejul să rezolv neînțelegerea de astăzi, sau… s-o agravez, de mine depinde! M-am enervat de dimineață și mi-am marcat întreaga zi, deși a fost ceva minor… M-am mai liniștit acum, dar tot nu-mi pot lua gândurile de la problema respectivă. Voi încerca să las de la mine, ca totul să fie bine. Nu merită oare valoarea relațiilor noastre să facem și anumite compromisuri, de dragul celuilalt și al bunei înțelegeri dintre noi? Dar dacă ne gândim cât de mult ne iubește Dumnezeu și câte ne-a iertat? Eu rămân fără cuvinte!

(Sursă imagine: Google)